marți, 28 iulie 2009

De la sexy brăileanca, la sexy buzoianca

Show total pe burta goală! Românii, cu maţele uscate de foame şi de aşa-zisa criză, care, la noi, nu există decât ca paravan al băieţilor "dăştepţi" de a deveni şi mai "dăştepţi" în conturi şi portofele, îşi lipesc frenetic ochii de televizoare, aşteptând, ca la box, lovituri, fente, parări. Politicienii le servesc toate acestea pe bandă rulantă. De la atacuri suburbane, la vulgarităţi şi mondenităţi: avem totul pe scena politică. Aproape că nu ne mai trebuie altceva. Politicianism "all inclusive".
"Otevizarea" spaţiului public românesc este totală şi ireversibilă. Un spaţiu invadat de figuri cu un comportament voit delirant, ce reduc publicul la un consumator de gunoaie. Nu sunt de acord si nici nu voi fi vreodata cu butada prin care mass-media îşi scuză frecvent decăderea şi trivializarea. "Ne pliem pe gustul publicului!". Scuze facile, care marchează o îndobitocire (atent controlată) a societăţii. Sunt ferm convins de faptul că publicul consumă ceea ce i se oferă. Dacă n-are încotro, se ridică el, spre a înţelege oferta, nu trebuie ca aceasta să se coboare la genunchiul broaştei. Dacă îi dai zilnic tiramisu şi cordon bleu, românaşul va fi nevoit să le consume, chiar dacă nu le ştie reţeta şi chiar dacă el ar vrea o porţie de ciorbă de lobodă şi o felie de gem cu pâine. În timp, gustul i se va rafina. Nu va avea încotro.
Revin la politicieni şi la spectacolele lor oteviste, pe care le oferă, în orice împrejurare. În "comisia Ridzi" se discută mondenităţi de genul amanţi şi amante, în vreme ce ţara arde consistent. Geniul malefic Hrebenciuc o numeşte pe Udrea "sexy buzoianca", deşi, aici, "sexy" nu poate avea decât o conotaţie peiorativă, ţinând cont de aspectul tendenţios de dizgraţios al doamnei ministru. Nu e nicio diferenţă între show-urile lui Capatos, Zăvoranca etc şi scena publică din România.
Toate aceste ieşiri sunt meticulos concepute, nimic nu e întâmplător. Publicul larg, consumator de telenovele şi de seminţe de bostan, trebuie să aibă acces, într-un fel, la disputa politică. Şi ce-i mai simplu decât să te cobori la el, în loc să-l urci puţin pe el, să încerci să-i faci o cultură politică ?(dăunătoare, de altfel, fiindcă nu va mai fi aşa de uşor de manipulat).
Modelul "cocină" a prins fulminant la clasa politică, imitând modelul de succes Băsescu: acesta a fost primul care a coborât în noroi, s-a scăldat cu porcii şi a câştigat neaşteptat şefia statului. Cămăşile scrobite, bunele maniere, freza îngrijită nu mai au nicio şansă în Românica. De altfel, s-a văzut că cine nu are abilitate de a se băga în grajd cu semidocţii, piere pre limba sa înaltă. Exemple în acest sens sunt Tăriceanu, Emil Constantinescu, PNŢ-CD, Adrian Năstase. Istoria i-a dat la o parte, inabilitatea le-a fost promp sancţionată. Istoria se scrie, în Românica otevistă, în cocină, nu în saloane. Vive la otevisation!

miercuri, 22 iulie 2009

Traumatisme

Un circuit complet cu autobuzul numărul 6 din Craiova este, întotdeauna, o experienţă incitantă. Linia traversează satul numit Craiova de la un capăt la altul. Şi este şi o probă de anduranţă, mai ales în perioada caniculară. Dar nu despre o astfel de rezistenţă este vorba aici.
Numitul autobuz nr.6 în acţiune, împreună cu pasagerii săi. În spatele meu, un vajnic şi demn reprezentant al speciei denumită academic "cocalar". Ca mai toţi reprezentanţii încrengăturii sale, "coca", răspândind infundabil parfumul adormitor de coji de seminţe şi de tutun infect, basarabean, de contrabandă, vorbea continuu la telefon. Trăiască în veci Cosmoteul! Termina dialogul onomatopeic cu unul din colegii de regn, începea grohăiala telefonică, interpunctată de râsete groase, cu un altul.
Frapant de des în dejecţia sa verbală revenea cuvântul "traumatizat". Frate, era traumatizat de faptul că şcoala se încheiase cu o lună în urmă. Până aici, perfect inteligibil. Traumatismele provocate de şcoală îi erau evidente în orice por al fiinţei sale. Apoi încep şi alte traumatisme: "Am fost la munte, frate, e super acolo, mişto mişto, am rămas traumatizat!". Aici deja încep să apară primele mele nelămuriri şi înţelegerea mea începe să dea semne cum că ar avea chef să capoteze. "M-am lipit cu soră-sa lu' Nicoleta, frate, am rămas traumatizat!". OK, merge, cine ştie cum o fi soră-sa Nicoletei. "Mă, mânca-ţi-aş, să vezi ce belea e munţii, sunt traumatizat şi acum!"
Seria de traumatisme continuă: traumatizat de căldură, de lubeniţa pe care a mâncat-o cu o oră în urmă, de nişte şlapi adevăraţi, văzuţi în târg, de îngheţata răcoritoare pe care o va da pă gât când se va da jos din autobuz, de un apel telefonic primit în miez de noapte de la o admiratoare. Din 2 în 3 secunde, ceva era traumatizant. Fie că era ceva cu conotaţie pozitivă, fie negativă. Sărmanul băiat traumatizat! Vieţuia într-un perpetuu traumatism ontic. De fapt, singurul traumatizat era semineuronul lui, neobişnuit, bietul, cu greaua povară a intermitenţelor ce ţin loc de gândire.

duminică, 19 iulie 2009

Io vreau Spiru' înapoi!

Grea lovitură pentru mine ştirea cu Hareţii şi cu fabrica lor de diplome. În loc ca patria să fie recunoscătoare că n-a mai rămas vreun cătun din România fără studenţi sau masteranzi, Ministerul vine şi le dă în cap. Curat ghinion! Taman când mă hotărâsem s-o înscriu la Spiru pe Bella (recte pisica mea siameză, superfrumoasă şi mai inteligentă decât 135 % dintre absolvenţii de Haret), ca să aibă şi ea studii superioare. Pentru că mi-era că rămăsese ultima fiinţă din România fără diplomă de facultate. Ea şi cu Bobiţă, câinele comun din spatele blocului. În rest, orice român are la îndemână măcar una bucată de diplomă de facultate. Şi fata mea să rămână fără? Oricum, după absolvirea facultăţii, eram decis s-o înscriu şi la masterat.
Dar s-a decis doamna Cati Andronescu să facă ordine la fabrica de imbecili şi tare îmi e că rămâne Bella fără diplomă! Sunt foarte supărat. Putea s-o mai lase să funcţioneze măcar câţiva anişori, până când râul, ramul, frunza, piatra, extratereştrii, organismele monocelulare ar fi avut şi ele studii superioare.
PS: ar fi culmea ca, tocmai acum, când are prima decizie cât de cât normală din cariera ei ministerială, dna Andronescu să fie demisă din cauza conducerii PSD, care s-a autosesizat în scandalul Hareţilor. Deh, o mulţime de pesedei predau la Spiru, plus că, o grămadă dintre ei, sunt beneficiari ai diplomelor de retard de la aşa-zisa universitate.

marți, 14 iulie 2009

Noile dicţionare

Gigi, EBA şi alte paiaţe vor depune, la Bruxelles, jurământul pentru a fi învestiţi ca europarlamentari. România are privilegiul de a trimite în Parlamentul European o faună rarisimă, compusă din saltimbanci, nebuni, curve. Ceea ce îi reuneşte, este coeficientul de inteligenţă situat undeva în zonele neuronale ale lui homo erectus din primele sale etape de mers biped. Prinţese dă Bamboo şi prinţi dă Pipera vor deflia, în toată măreţia lor, prin odăile Casei Europene.
Dincolo de calitatea nu îndoielnică, ci de-a dreptul jalnică a trimişilor în forul european, nu pot să nu mă gândesc la bieţii traducători, care vor fi nevoiţi să-şi îmbogăţească vocabularul cu termeni precum: "zdreanţă", "hahaleră", "succesuri", "jigodie", "stea-n frunte", "ţâţele oilor" şi alte noţiuni abstracte din filosofia pre-şi postkantiană.
Spunea cineva, mai în glumă, mai în serios, că europarlamentarii noştri au fost trimişi la Bruxelles, ca să scăpăm de ei. Un fel de export de cretini. Pe care cică noi i-am ales. De fapt, alegerile s-au făcut în laboratoarele partidelor, în crâşmele de ţară şi la magazinele din comune, acolo unde votul s-a traficat pe ulei şi zahăr. Pe făină şi mălai au plecat şi ei în capitala Belgiei. Şi se vor face, ca să rămânem în domeniul culinar, de rahat. Sau de cacao. Sau varză. Nu neapărat de Bruxelles.
În locul circului plecat pe meleguri euro, nu am putea face un import de nişte parlamentari austrieci? Sau danezi? Sau nemţi? Şi de vreo 22 de milioane de islandezi, norvegieni, suedezi, finlandezi? Cred că, în acel moment, lucrurile ar intra pe un făgaş normal în ţara noastră Românica.
Revin la bipedele vândute pe post de europarlamentari. Şi la nevoile de a adapta capacităţile lingvistice ale translatorilor la articulările humanoizilor de România. Nu am putea, mai simplu, pentru a reduce costurile echipelor de europarlamentari, în plină criză, să trimitem doar câţiva oameni, ca, de pildă, Nana Mouskouri, care să ştie cam toate limbile ce se vorbesc pe bătrânul continent? Mă gândesc că s-or găsi câţiva tineri capabili prin ruinele învăţământului românesc, ce ar putea suplini perfect mamiferele europarlamentare. Dar ei nu sunt angajaţi la Luxten, plătiţi cu 7000 de RON / lună, ca să-şi pună flori în păr şi să danseze manele la Târgovişte.

duminică, 12 iulie 2009

Ţară de doctori

Recentul aşa-zis scandal dintre Ministerul Educaţiei şi fabrica de cretini cu diplomă "Spiru Haret" readuce pe tapet o problemă delicată: masificarea învăţământului românesc. Renunţarea la învăţământul de elite, la axarea pe acestea din urmă ca pe principala forţă motrice a ţării, reprezintă un mare pas înapoi. Ministra educaţiei era foarte fericită, nu cu mult timp în urmă, că, acum, aproape toţi românii pot face facultate. La stat sau la particular. Mentalitatea este tot cea din epoca ceauşistă: să dăm bine în scriptele europene, că de redus rata analfabetismului tot nu reuşim, decât în hârţoage. Numai că, acum, analfabeţii au şi diplome de facultate. Asta e singura diferenţă.
Dau o strigare prin satul numit România, să văd dacă a mai rămas cineva pe dinafară, dacă mai e cineva "nestudent" în ţara asta de "intelectuali". Pe ogoarele patriei seceră şi treieră studenţii, în fabrici dau cu ciocanele absolvenţii de facultăţi, pe străzile ţării patrulează masteranzii, având mare grijă de ordinea publică, masterandele te servesc la casele din supermarket, doctoranzii mănâncă seminţe nopatea, pe la intrările blocurilor şi beau bere ieftină, din pet-uri de 2 litri. O ţară înfloritoare, intelectuală până în măduva putredă a oaselor. Nici măcar Ceauşescu nu reuşise să impună o atât de imbecilă şi anormală masificare a educaţiei.
În curând, o să fim o ţară de doctori, că masteratul a devenit deja un topos al tuturor curvelor, a lsemiretardaţilor şi al poliţiştilor comunitari. O adevărată Castalie, în care nimeni nu va mai munci, ci vom purta nesfârşite discuţii intelectuale, cu cele 8-10 cuvinte din dotarea doctorilor şi doctoranzilor, vom face covoare din coji de seminţe, într-o simfonie totală a spiritului.

miercuri, 8 iulie 2009

Sexy biblioteca

N-am prea înţeles niciodată cum funcţionează chestiunea cu cea mai sexy / frumoasă / tare / sexapeloasă femeie din lume. Se trezeşte cineva, brusc, şi decretează: cutare e cea mai frumoasă femeie dă pă lumea asta! Şi toţi o iau de bună (afirmaţia, nu pe respectiva vedetă) şi dăi cu ridicatu-n slăvi! S-au perindat pe acest prim loc al frumuseţilor planetare o sumedenie de domnişorici (ca să-l cităm pe dl parlamanetar Boureanu), una mai sexy ca alta. Acum e rândul lui Megan Fox.

Nu ştiu ce o avea frumos, mă rog, gusturile nu se discută şi nici nu e din cale afară de politicos să-ţi faci nevoile în aceleaşi gusturi ale oamenilor. Eu, unul, nu rezonez pe aceeaşi lungime de undă cu secsapilul acestei actriţe de duzină, care, mai deunăzi, a făcut senzaţie în lume, apărând topless pe net:

Vezi: Megan Fox topless

După cum se vede din fotografii, nici că ştiuse donşoara Fox că paparaţu' e la fundul ei! Toate mişcările studiate, privirea perfect căutată. Mă rog, cică instantanee!

Nu asta contează: mă intrigă poveştile nemuritoare pe care le are cea mai sexy femeie din lume, Megan Fox, pe trupuşorul ei. Dacă vă uitaţi bine în poze, pe partea din stânga a torsului, se vede ditamai legenda Olimpului scrisă. De fapt, e un vechi cântec englezesc, care sună cam aşa:

there
once was
a little
girl who
never knew
love until
a boy
broke her
HEART

Aşa, da! Bine că nu i-a trecut prin neuronul de cea mai sexy din lume să-şi tatueze Luceafărul, că nu-i ajungea al ei părfict badi! Dar asta nu e tot. Pe umărul drept, are un citat din Shakespeare, Regele Lear : "We will all laugh at gilded butterflies." OK, mai are nişte desene (luna şi soarele, yin şi yang), un simbol pentru putere, un nume etc. etc...

De cultă, e clar că e cultă. Nu e doar sexy, e şi o enciclopedie ambulantă, biblioteca din Alexandria cu sutien la purtător (sau fără). Cu muuuult timp în urmă, ştiu că operele se scriau pe piele, uneori se incizau direct pe pielea sclavilor. Dar acum, oameni buni?

marți, 7 iulie 2009

Maşina de făcut bani

Michael Jackson produce bani şi după ce a plecat dintre noi. Vânzările de discuri au crescut enorm, se vând bilete la înmormântarea lui, imagini inedite cu el se licitează. Funeraliile vor aduce şi acelea venituri. Michael a însemnat, în timpul vieţii, o sursă aproape inepuizabilă de făcut bani şi aşa rămâne şi după ce a decedat. Toate deciziile după tragicul eveniment sunt luate, ca şi în timpul copilăriei şi adolescenţei sale (şi nu numai) de o entitate misterioasă, reunită sub numele colectiv de "familia". Această "familie" a făcut din Michael un bancomat, o aparatură aptă să performeze, oricând, la cote maxime, pentru sume imense. O viaţă de om transformată într-o maşinărie. Un sacrificat. Şi după moarte, "familia" are drepturi depline asupra lui Michael, coordonează mecanismul de producere de valori. O viaţă tristă, ineficientă sieşi, blocată în virtualitatea clipei.
În rest...un artist cu o sensibilitate enormă, capabil, aşa cum puţini sunt, să simtă vibraţiile inefabile ale momentului şi să le ridice la rang de artă. Dincolo de bani, de faimă, de coordonarea precisă a veniturilor. Şi asta o spune unul care, în niciun caz, nu a fost fanul său.
Sintagma cea mai vehiculată de la moartea sa a fost şi este "rest in peace". Lăsaţi-l să se odihnească măcar acum!

Michael Jackson - Give in to me


Michael Jackson - Give in to me
Asculta mai multe audio Muzica

duminică, 5 iulie 2009

De început...

Bănuiesc că toţi trebuie să scrie chestii superinteligente pe blog, când îl încep. Aşaaa...ceva care să uimească omenirea, cu care să intre în istorie, să devină parte integrantă a canonului universal, indiferent de domeniu. Am dat o raită prin blogosferă şi am văzut că se poartă aşa ceva. E musai să spui că citeşti. Să menţionezi, fie şi în treacăt, că ai de a face cu cărţi tralala tralala, să încerci să dezvolţi subiectul pornind de la lecturi...Deh, dă bine, nu?
Ca şi jurnalele, multe bloguri sunt minate de ideea de intrare în spaţiul public. Scrii, ştiind că vei fi citit (sau măcar asta îţi doreşti). De aici şi o protocolare foarte atentă, mimare de gesturi şi atitudini, de unde rezultă marfă contrafăcută, adică falsitate. OK, sunt şi bloguri extrem de autentice, dar destul de puţine. Restul, chiar şi cele care fac paradă exploziv de comportament provocator, sunt atent controlate, mimate. Se lucrează mult pe ideea de feed-back, conţinutul se corelează tocmai pe acest impuls de oglindire.
Gata, devin pedant şi nu se face. Oricum, vreau şi eu să rămân în istorie, nu?