Cine l-a făcut om mare pe Mititelu?

Mititelu nu este groparul fotbalului craiovean. Vina acestui afacerist dubios, dintr-o Bănie excedată de lipsa unor axiologii sustenabile, este doar parţială. Povestea lui Mititelu este aceea a unui impostor cu iz interlop, girat de o mare de oameni creduli, orbi nu din prea multă iubire pentru Universitatea Craiova, ci dintr-o anumită comoditate intelectuală, grefată nefericit pe o penurie neuronală acută a zonei. Încă de când echipa familiei Mititelu (nicio legătură cu adevărata Universitatea) era în Liga secundă, am încetat să-l mai girez în vreun fel pe brutarul din Booveni. Ştiu că sună a laudă deşartă, însă am fost unul dintre primii din urbe care au ştiut adevăratele planuri ale mititelului, precum şi reala “potenţă” financiară a acestui dirijor de sandvişuri cu parizer servite într-un restaurant craiovean celor care îi pupau până şi urmele paşilor. Nu am mai mers la niciun meci al echipei mititeliene. Am încercat să îi devoalez intenţiile (care au şi fost puse în practică peste doar câţiva ani) şi incapacităţile prin comentarii la articolele sportive în “independentul” cotidian craiovean Gazeta de Sud, care mi le cenzura constant, preocuparea centrală a ziarului fiind osanaua mititeliană. Halal echidistanţă şi lipsă de interese!

Hai să trecem peste. Mititelu a făcut ce a făcut, oamenii au ieşit în stradă, la proteste. Nu am mers cu ei. Nu cu mult timp în urmă, prestaseră sărutări fierbinţi la partea dorsală a megastarului din Booveni, pe care îl vedeau ca pe Mesia fotbalului craiovean. Pe Mititelu l-au părăsit, uşor-uşor, acoliţii care îşi mai astâmpăraseră foamea prin crâşme craiovene insalubre din banii aceluiaşi Mesia. Ei chiar nu merită vreun crâmpei de iertare. Din societăţile tradiţionale încoace, curvele se lapidează.

Vremurile s-au schimbat, Universitatea a reînviat. Dincolo de orice, la orizont se conturează acelaşi scenariu: un finanţator care, de fapt, nu investeşte nimic, o echipă trăind de pe o zi pe alta, cu nişte petarde pe post de fotbalişti (cu câteva salutare excepţii), cu conducători mai preocupaţi de a fi samsari de tablouri decât de fotbal. Nu intru în detalii. Toţi fanii Craiovei le cunosc. Punerea în scenă mititeliană devine deja previzibilă, repetitivitatea şi ciclicitatea istoriei nu pot fi puse la îndoială.

Nici Mihai Rotaru nu e vinovat în totalitate. La fel ca în cazul lui Mititelu, vina cea mare este a altcuiva. La scară micro, este reluarea regiei delegării puterii în mâna unor viitori distrugători. Vinovaţi sunt cei care îl girează pe Rotaru şi pe samsarii de tablouri din fruntea clubului. Mergând la fiecare meci. Meci de meci, puneţi câte o cărămidă la clădirea imposturii. Dă foarte bine în anumite cercuri partinice să-ţi faci selfie la partidele Craiovei. De aici, o concurenţă acerbă de servilism fetid, ridicat la cote dezgustătoare, de prezenţe la meciurile Universităţii. Toţi aceşti lustruitori de dosuri, în căutare hulpavă de firimituri scăpate de pe la partide, girează un nou dezastru al fotbalului craiovean. Pestilenţa imbecililor care îşi bat joc de Universitatea este a maselor, nu a falşilor patroni. Mititelu şi Rotaru, la fel ca Ilinca sau Dinel Staicu sunt, în mare, exoneraţi de culpă. Niciun dictator nu rezistă fără acceptul maselor, sub orice formă s-ar manifesta acesta. Continuaţi cu selfie-urile pe stadioane şi îngropaţi, încă o dată, fotbalul craiovean!

Respiraţie în paranteze

fiecare dimineaţă ar trebui să înceapă

cu duhul adevărului pătrunzând lin sau violent

în plămâni

ridicol miezul nopţii atunci când crezi că se pun temeliile

următoarelor ore

(stai drept, mi-ai spus, faţă în faţă cu tine

la trei ore după ce ţi-ai dizolvat chipul

vine mereu orbul căruia îi poţi da cocoaşa

la ce bun, am întrebat

şi am continuat să dorm)

(paranteza a doua ar trebui să se refere

la nişte procese de conştiinţă, la refulări ontice

şi la tot balastul care nicicând nu îţi va fi de folos

dar paranteza a doua are rolul ei în acest text:

îl mai ajută să respire cu plămânii altuia)

(în fine, îţi spusesem că nu fusesem

decât rar

îndrăgostit şi nici măcar atunci

ai rămas uimită, fără aer

se spulberă crusta zilei)

strâns într-o gheară în mine însumi

un fetus născut din paranteze

verdictul se amână

frica – o mântuire

(după ce Simona s-a numit Simona

într-o poezie

s-a născut o zi separată de restul

dar aici călătoria nu e la îndemâna oricui

vă povestesc în paranteza următoare

ceva incredibil)

(bună ziua, sunt paranteza următoare

respirăm pe gură, expirăm,

suntem fericiţi pe marginea gropii

bombăm toracele, umplem plămânii

cu vise expirăm aspidă

respiraţia – o altă groapă)

(bună seara, întrucât o paranteză ineptă,

cum a fost cea dinaintea mea nu a fost

capabilă să ofere continuate,

ci doar un respiro,

vă povestesc eu istoria:

ea nu era frumoasă ca umbra unei idei,

pentru că ea ura metaforele,

ea nu avea pantofi, nici sandale,

parfumul ei venea din inima pământului

trecea prin mine

şi atunci

când mă mângâia mâna ei

se oprea în creştetul meu

pe acolo evadam)

(Chantal, marginile universului,

taci, respiră)

(când te tai la mână, sângerezi,

când te tai de la viaţă,

plămânii se opresc

călătoria continuă, Emanuela)

iresponsabil te-ai contractat

în tine

luminile ultime undeva jos

(aici totul se întunecă puţin

bine aţi venit, puteţi să vă opriţi

aici

şi să priviţi în spaţiul dumneavoastră

eu sunt paranteza care vă lămureşte că

aţi respirat doar anaerob până acum

că ceea ce dumneavoastră numiţi plămâni

sunt nişte ustensile inutile vieţii

- paranteză la paranteză: din mine cresc

drumurile –

acum puteţi să rămâneţi aici,

până veţi învăţa să respiraţi

şi când se va întâmpla asta

probabil niciodată)

gestul ferm cu care am închis paranteza

egoul

fereastra

urcarea

(în această paranteză se desfăşoară

planurile, legile

mi-a spus Matilda înfăşurată

într-o lumină gelatinoaasă

de aici viaţa are o altă viteză

şi nici nu mai trebuie să respiri

- paranteză la paranteză: eu o doream tot pe Simona -

suflă, suflă, suflă)

traiul în paranteze este o frică

debarasarea de ele – învăţarea respiraţiei

în planul acela alb irizat

triunghiular

unde nu mai am nevoie de cârje

chiar dacă Simona este una perfectă

acolo respiraţia are un singur ritm

s-a împlinit

şi zâmbesc

Simona - poeme într-un vers

Simona
You're getting older
Your journey's been
Etched on your skin

Simona
Wish I had known that
What seemed so strong
Has been and gone

(James Blunt – 1973)

Simona îşi şterge visele din obraji. Pare sigură.     

***                                                                        

Eu nu o cunosc pe Simona. Asta era ieri.             

***                                                                          

Simona smulge aerul cu o mână. Se face dimineaţă.                                                       

***                                                                           

Când eu am ajuns, Simona era deja acolo. După care nu a mai urmat nimic.                 

  ***     

Cânt cât pentru toate vieţile. Nu am limbile pământului. Asta e despre mine (Simona e în fundalul textului)

***

Simona are o haină de blană pe care o poartă atunci când e pe cale să se îndrăgostească (asta am remarcat eu; Simona - tot în fundal)

***

Ne-am întâlnit pe un hol îngust şi relativ bine luminat. Holul dansa. Noi, nu.

***

Simona zâmbeşte. Ştii că e ok şi viaţa poate oricând reîncepe.

***

Ochii forau în ciment. Ai Simonei. Ai mei. Între noi, timpul. O dimensiune fizică.

***

Dacă aş spune: Simona. Ar fi suficient? Nu. (Simona îşi îndreaptă rochia)

***

Vineri seara, Simona mestecă în ceai cu un creion de ochi. Apoi deschide ochii. Albastrul cerului. Victoria este, uneori, o pată de ulei. (Simona – nicăieri)

 ***

Cineva mi-a spus: am iubit-o. Pe Simona. N-o interesa.

***

Ştie să pună punct. Simona

***

Mama Simonei mirosea a cimbru. Pusese murăturile. Dincolo era pace.

***

Simona ascultă ceva ce seamănă a ploaie. E tristă. Are voie.

***

Dragă Simona. te-am cunoscut în poezia mea. te ştiam de ceva vreme. era a nu ştiu câta viaţă alături de tine. cunoaşterea în şi prin poezie e o priză de sare de lămâie trasă prin ambele nări. până în creier. se duce. dragă Simona. viaţa trece. ar spune un cântec prost. ştiu, mi-ai spune că de mai multe ori la rând am depăşit acel într-un rând în care trebuiau să fie poemele despre tine. dar, dragă Simona, ştii bine că sunt bun la vrăjeli şi ţi-aş spune că tu nu poţi fi cuprinsă într-un rând. dacă m-ai crede şi mi te-ai oferi precum o comparaţie reuşită într-o poezie de duzină, poemul s-ar încheia aici. dragă simona, ipoteza mea ideală este că tu nu mi-ai crezut vrăjeala. texte. ai fi. spus. aşa că încerc mai departe să te cunosc cu fiecare literă. realitatea este că nu ştiu. dacă tu poţi fi. cuprinsă într-un vers. sau în mai multe. cam de câte vieţi e nevoie ca să simona. habar nu am. şi ştii ceva? e foarte posibil să nici nu mă intereseze, dragă simona. versurile despre tine sunt viaţa ta. s-ar putea să fii foarte mişto. şi să ai sufletul unei păpuşi scoase din ipsos. înţelegi tu. dacă e ceva de înţeles. uite, dragă simona, cum tu te-ai putea numi, la fel de bine, mădălina, erika, irina, în fine, ştii bine că, dacă ţi-aş cunoaşte numele, ţi-aş lua întreaga putere, deci, cum tu cum simona cum oricum, stăteai la o masă. barul era în stânga. undeva printre tomurile de cafea şi votcă. aşa. iar tu îţi ţineai mâna stângă sub bărbie şi te prefăceai că citeşti. te gândeai la el. la un el. fost şi viitor. toţi acei el care au fost şi vor fi parte din seminţia ta. care te vor rodi. în care te vei pierde. de fiecare dată. şi vei răsări tot mai hotărâtă. mai rece. nu ştiu dacă şi mai frumoasă. între noi fie spus: fiecare gram de votcă fură câte un micron de frumuseţe. dar tu, simona cea cu orice nume, vei fi tot mai asemănătoare cu simona. îţi dai seama, fată? toate acestea puteau fi cuprinse într-un singur rând. de fapt, în mai puţin de un rând. şi ne mai rămânea loc şi de un şotron. şi de o îngheţată. pe malul unei mări dintr-o hârtie atât de fină, încât îţi dă impresia că aerul s-a despărţit în celule şi că spaţiul dintre ele cuprinde lumi şi planete. hei, simo, mai e puţin loc. rândul încă nu s-a sfârşit. dă-mi mâna. vezi? nu e mare lucru? niciodată nu e mare lucru.

 ***

Simona citeşte rândurile de mai sus. Mâna ei este caldă. Una dintre călătorii luase sfârşit. Pielea ei – jadul din măduvă.

***

 Când voi muri. Am spus. Şi cuvintele s-au lovit de tavanul curbat. Apoi s-au dispersat în direcţii polarizate romboidal. Simona nu era în cameră.

***

Fii atent: mergeam cu simona pe stradă. universul era rulant.

***

Simona te-a apelat ieri. Sau niciodată. Parcă. Telefonul era în sacou. Nu l-ai auzit. Ea s-a bosumflat. Apoi Dumnezeu a creat lumea. Bănuiesc că prima dată.

***

Merele din livadă nu s-au copt. A dat bruma peste ele. Nici de marmeladă nu au mai fost bune. Simona era la mare. Din mere făceam pietre în care sculptam numele ei.

***

Cineva i-a spus: am găsit pe alta. Nu o iubesc. Doar îmi stârneşte un oarecare interes. Mă face să simt că trăiesc prin coma mea. Simona şi-a luat perna şi paharul.

***

Nu ne scriam des. Simona devenise o nevoie.

***

Pe un zid scria:

***

(întrebare: unde era simona în rândul de mai sus?)

***

mi-am lichidat jumătate din viaţă. am ascuns-o pe Simona într-o debara adâncă. pentru următoarele jumătăţi de viaţă.

***

Simona mănâncă ciocolată cu pofta unui copil. Aici înfloresc eroii, spune ea. Prietenele nu o mai ajung din urmă.

***

Când oamenii normali se duc la culcare, Simona

***

Dacă aş vrea să fiu o ţară, aş vrea să fiu Bucovina. Spuse Simona. În zâmbetul ei din paharul aproape gol. regiunile deveneau ţări.

***

Simonei nu îi place comunicarea fracturată. Are gust de pâine râncedă.

***

Din zgomotul paşilor mei, uneori se prăbuşesc universuri. Se gândeşte ea mergând în zorii zilei spre casă.

***

dragă Simona, să ştii că nu te cunosc. eu trăiesc încă în dimensiunea în care timpul nu este o decât o nevoie de a nu înnebuni. când spui că ai obosit, nu te cred. nu ai fi avut cum. călătoria ta este abia la început. eu vin de acolo de unde tu nu ai fost niciodată. am venit special să îţi spun că nu mi-a plăcut ce a spus James despre tine în cântecul acela. nu sunt de acord cu el. după ce că e un plângăcios de primă clasă, nici nu ştie să îţi dea papucii cu stil. dacă ar fi făcut-o, ai fost o femeie împlinită şi nu ai mai fi avut nevoie de mine, ca să te nasc prin scris. dragă simona, unii ar spune că asta nu e poezie. dar ştii tu, draga mea, cât mă pasă spusele altora. dragă simona, james blunt nu te-a meritat în niciuna dintre sâmbetele în care a stat cu tine până în zori. pentru asta, ai voie să îţi alegi un nume. un altul. sau pe acelaşi. şi să le spui, draga mea soră, că asta e chiar o poezie. când vor ajunge şi ei acolo, de unde vin eu, special pentru tine, mă văd nevoit să repet, vor pricepe că simona şi poezia sunt acelaşi lucru. că numele şi poezia sunt acelaşi lucru. până atunci, poarta va rămâne închisă. dragă Simona, iertate să-ţi fie toate greşelile, cu voie sau fără de voie, cu fapta sau cu gândul, cu ştiinţă şi conştiinţă. dacă ţi-aş fi spus asta, mi-ai fi zis că nu vrei iertarea. şi dă-ne nouă să ne asumăm greşelile noastre. (Simona: cu un gest de lumină a trecut prin mine). mâine nu este niciodată o nouă zi. (Simona: şi l-am iubit atunci cu puterea cu care l-aş fi iubit la începutul fiecărei lumi). dragă Simona, spune-le că nu eşti patetică. ai primit fiecare zori de zi cu acelaşi scrâşnit din dinţi. şi soarele răsărea. odată mi-ai spus că nicio carne nu putrezeşte. eu eram departe. încă. (Simona: să nu te îndrăgosteşti de mine). cum te cheamă, Simona? şi liniştea mai muşcă dintr-un cămin.

***

aş fi vrut să te întâlnesc în unghiul mort. Simona?

***

odată, ai iubit un rus, Simona. ai simţit cum te naşti în fiecare secundă. ai rămas de la el cu câteva cuvinte. din cântecele acelea şoptite după fiecare spovedanie a trupului. „Tam smuglianka-moldavanka / Sobirayet vinograd”. şi nici măcar nu-ţi plac strugurii.

***

uite un nume pe care îl urăsc: Dana. ar fi fost imposibil să mă cheme aşa.

***

prima întâlnire a simonei cu Simona a fost un eşec.

***

o să-mi cumpăr o pereche de cizme. cu care. să răzbat 77 de leghe. apoi vom vedea. tot voi ajunge la tine. indiferent de pielea în care te vei ascunde. era serioasă Simona când vorbea astfel de lucruri. a intrat în magazinul de încălţăminte. eu chiar crezusem că pentru acele cizme. întrebarea firească (sau nu): cine este acest eu? the answer, my friend…

***

şi dacă aş şti răspunsul? întrebă Simona. ar pieri o stea. i-a spus el aruncând ţigara.

***

tu eşti culoarea mea albastră. i-a lăsat Simona scris cu verde pe frigider.

***

când vreau să mă descopăr

mă numesc Simona

indiferent de ce ar spune

James Blunt sau orice alt ignorant

eu exist în timp

ce tu călătoreşti prin alţii

ştiu să cânt. cânt când mă doare

în vreme ce tu citeşti sau speli fructe sau bei cu femei neutre băuturi

cu gheaţă în suflet

o întreagă şatră

pe care ai uitat-o după un deal.

însă ştii teribil de bine că, atunci când luna dă în clocot,

şatra te ţine în viaţă. eşti ţiganul vieţii tale.

fireşte, James Blunt s-a dus cu şerpii

în pustia Tebaidei fuga e o iluzie.

cred că te-am visat noaptea trecută, Simona se întinde, se freacă la ochi

Ai tu térnori-nie lamáisya
Syr pxenáva lavoró – sabiraisyá!

Ai da shátritsa rogozhytko:
Ande shátritsa chai bidytko