Berlin. Arrival
Fără probleme cu Lufthansa. Rămân uimit de „subţirimea” controlului de pe Tegel, impresie ce-mi va fi confirmată mai ales la plecare. Nu se compară cu măsurile de securitate din Frankfurt sau München. În Frankfurt sunt chiar două filtre de securitate. Ai trecut de unul şi, când să zici „hop”, dai de al doilea. Pe Tegel e lejer de tot. Autobuz. Cazare hotel. Cartela magnetică. Duş. Vizitarea metropolei. Mai sunt destule ore până la întâlnirea cu Dea Loher, Christa Müller, ceilalţi traducători şi membrii echipei de la Deutsches Theater.
Berlin. Visiting
Primul mare obiectiv care-mi iese în cale este Friedrichstadtpalast. Nu voi face trecerea în revistă a locurilor vizitate. Eliade spunea că o carte bună este cea din care nu-ţi mai aminteşti exact acţiunea, sau personajele, ori tot felul de amănunte, ci este cea care îţi lasă o impresie, o stare interioară pe care o poţi reactualiza oricând. La el şi cu oraşele pe care le vizitez. Cu cât mi-au plăcut mai mult, cu atât mai rapid amănuntele se disipează, rămâne o dispoziţie, o „briză” amalgamată din amintiri, locuri, oameni, întâmplări. Toate acestea, la un loc, sunt, pentru mine, Innsbruck, Berlin, Hamburg, München etc. De pilda, Turnul Televiziuniidin Berlin şi Domul din Berlin: nu le-aş putea descrie, însă ştiu exact ce am simţit atunci când mi-am dat capul pe spate, să le pot privi vârfurile şi am văzut deplasarea furibundă a norilor, încât aerul parcă vorbea. Ştiu ce am simţit când am tras în piept briza de pe Spree şi îmi pot reactualiza oricând aceste stări. Ştiu exact ce gândeam când treceam pe lângă sinagogă, ştiu cu precizie infinitezimală starea pe care am avut-o în Alexanderplatz.
Enervant este că nu pot fi niciodată 100% cu mintea epurată. De orice rămăşiţă. Cădeam într-un kitsch de gândire de fiecare dată când ţâşneau conexiunile: Alexanderplatz cu romanul omonim al lui Alfred Döblin şi tot aşa. Ca să poţi interioriza cu adevărat un oraş, trebuie să fii gol în interior de asemenea reminiscenţe. Altfel nu vei putea pricepe mare lucru din el. Vei primi noul filtrat prin intermediul conceptelor şi vei pierde ceva din el. Poate partea cea mai importantă, cea mai vie.
Deutsches Theater
Şi, după umblet, mă aşez. Şi e o atmosferă ok, cu Dea, Chsrista, Klaus, Andreea, Sebastian, Eynat, Maria. Şi intrăm deja în focuri. Nemţii nu se joacă atunci când e vorba de muncă. Rupţi de osteneala drumului, lucrăm intens: traducătorii, autoarea şi staff-ul teatrului. Seara. Masa la restaurantul teatrului. Mă sună Cătălin: am ajuns şi noi. Îi spun Christei: au ajuns. Christa sare entuziasmată, fugi repede să-i iei şi pe iei la masă. Fug repede. În 3 minute sunt la hotel, mă întorc triumfător cu Alina, Iulia şi Cătălin, îmbrăţişări, entuziasm, poveşti. Ne ridică să plecăm, pentru a vedea Berlinul noaptea.
Berlin by night(s)
Oraşul care nu doarme. Veselie. Rezonanţa arhitecturală şi libertatea interiorului. Şi noaptea este translucidă. Prostituatele din metru în metru. Îmbrăcate parcă în uniformă. Doar culorile diferă. Poliţia care trece impasibilă pe lângă. Tupeul curvelor. Uitarea străzilor. Pierderile. Rămânerile hic et nunc. Trandafirii din păr. Cântecele ruginite pe cd-uri.
Setea. Chinezul. Apoi turcul. Şi acesta din urmă zice: „One sorry” când Iulia îi întinde sticla. Şi Iulia: „Poftim???”. Şi turcul: „One sorry!”. Şi Iulia tot nu-şi revine şi mai întreabă o dată: „Ce?”. Turcul disperă că ea nu pricepe: „One sorry!!!!!!!”. Reperăm problema şi sărim ca vulturii în jurul ei. Turcul mă auzise vorbind în germană şi se îndreaptă spre mine, ca spre ultima speranţă, ca să-i explic eu fetei neînţelegătoare cât costă produsul: „Sagen Sie sie bitte: one sorry. Vielleicht sie versteht!” (greşelile în germană sunt ale vorbitorului). Dau din umeri, mă întorc spre Iulia şi îi explic: „Fii atentă: one sorry!”. Turcul disperă. Şi noi. Apelează la gesto-dacă şi arată pe degete: unu şi 30: one thirty! (nu-i aşa că nu-i mare diferenţă între thirty şi sorry?). Şi asta exact după ce Cătă ne povestise cu indianul din avion cu „I’m dirty” de îi disperase pe toţi din avion, iar el, de fapt, spunea că are locul thirty din avion.
Şi, apoi, altă noapte. Şi chinezii care au timp pentru orice. Inclusiv să-şi piardă clienţii înfometaţi, sătui de aşteptare. Şi mâncarea fabuloasă de la indieni. Şi imposibilitatea explicării cuvântului soia, în oricâte limbi am fi încercat cu indienii.
Şi, apoi, altă noapte. Şi piesa Deei Loher jucată de 3 companii teatrale. Şi ai noştri sunt cei mai buni. Şi tristeţea de după. Şi rămas-bun. Şi căldura. Şi prietenia. Şi răutatea din ochii asiatici.
Leaving Berlin. Wellcome home
Cred că a lovit criza în Lufhansa. Sau nu mai sunt normali la cap. De la Berlin la München zburăm cu o aeronavă gigantică. De lux. De la München la Bucureşti, cu un avion cum nu am văzut în viaţa mea : nu credeam că Lufthansa are aşa ceva : două locuri pe parte (în loc de trei), iar înălţimea avionului este atât de „generoasă”, încât nu te lasă să stai drept, pentru că te loveşti cu capul de tavan. Ne strecurăm cum putem în aeronava dotată şi cu stewardese de mâna a doua, ciurucuri. În fine, ajungem la Bucureşti. Căldura loveşte nefiresc. Cel mai frumos lucru la întoarcere a fost doamna de la controlul paşapoartelor: privea lung în paşaport, apoi la mine şi mă trecuseră fiorii, gândindu-mă că oi fi acuzat de terorism. Apoi şi-a ridicat privirea, mi-a returnat paşaportul spunând: „Ce nume incredibil de frumos aveţi! Bine aţi venit în ţară!”. A fost cea mai frumoasă primire de când mă ştiu. Iar în tren am întâlnit-o pe Flavia (despre care o să vă povestesc zilele următoare)
Berlin. Evaluation
Cu ce am rămas din Berlin. Sau era un semn de întrebare? Cu vibraţia aerului din noapte. Şi cu un zâmbet frumos şi sincer pe chip, transformat în râs. Şi cu strada care îţi merge pe sub picioare şi prin vise. Cu aplauze. Cu emoţii. Cu iradierea culorii nopţii. Cu paşii făcuţi pe gânduri. Care nu se pot lega, toate, decât de un singur punct de referinţă. Şi cu cea mai importantă achiziţie: nişte puncte de suspensie. Ele rezumă tot ceea ce a fost în Berlin. Şi ce va fi după. Berlin.
PS: Şi ca să nu fiu întrebat în zadar ce am căutat la Berlin: http://www.etc-cte.org/base.php?code=19