Luna era roşie azi. Nu se asorta cu cerul, i-am spus de ceva vreme acest lucru şi nu m-a crezut. Fotografiile din satelit ale lunii au adus şi dovada mizeriei, minciunilor şi nesiguranţelor sale. Uneori, fotografiile aruncă zarurile finale. Nu degeaba se spune artă fotografică: trebuie să ştii să vezi dincolo de poză. La fel cum poţi simţi chinina pe buzele unse cu miere, tot aşa poţi învăţa să vezi fotografiile ţinându-le întoarse. Dincolo de hotarele cuvintelor şi ale fiinţei, realitatea se scrie dureros de altfel. Mai nasol e când vezi dincolo de fiinţă. Sau când te faci că nu vezi. Luna roşie ca păcatul. Păcatul sincopelor. Al negrăirii. Al uitării voluntare. I-am spus că nu se va asorta cu cerul. Insista să fie roşie. Ca un regret tardiv. Sau ca o nepăsare. Luna ia întotdeauna cele mai înţelepte decizii. Însă se rezumă la ele doar câteva ore. Atât cât stă pe cer.
De azi, ne schimbăm numele. Toate numele se schimbă, ca la puzzle. Piesele trecutului tău ai avut grijă să le ascunzi şi să le înfigi în coastele mele. Spunând, în acelaşi timp, că ceea ce simt eu sub coaste, în plămâni, este altceva. Trebuie să fie prea noapte în tine, ca să strălucească luna roşie. Pe stradă erau unii care adunau lacrimile lunii. Picătură cu picătură. Le strângeau la piept, le alintau, le făceau altare. Priveam la ei atent, până m-am văzut printre ei, aplecându-mă după lacrimile lunii. Lăsasem cu toţii viaţa în spate pentru lacrimile ei, în care, ca într-o fotografie, se oglindea întreagă. Atunci am văzut goliciunea lunii roşii şi i-am înţeles-o. Am fugit fiecare acasă şi am văzut că ţineam în braţe nişte cadre goale. Altarele gemeau în urma noastră, grele de jertfele putrede. Ne-am întors şi le-am dat foc, privind în lacrimi ca în fotografiile urâciunii.
Azi scoteam viaţa din mine cu penseta. Treabă migăloasă. Dar necesară. Scoteam urmele lunii şi le striveam, până ce curgea tot puroiul din ele. Zumzetul lunii nu l-ai strivit niciodată.
Luna prea roşie are gust de rodie. Care, oficial, a fost fructul căderii din Paradis, nu mărul banal european. Pe post de rodie, fotografii ale lunii.
De cand asteptam o asemenea postare!!!!! Bine ai revenit!
RăspundețiȘtergereMinciuna se vede din orice lacrima, daca stii sa o citesti. Nu credeti in lacirmi, va rog!
RăspundețiȘtergereSecretul e sa stii sa discerni si sa nu-ti ridici altare in suflet din falsuri si in nimicuri. Nu merita, Cosmin sa sintetizezi esenta eforturilor in altare pentru fatade goale.
RăspundețiȘtergere:) Dar luna ii acopera pe toti :) Stii, uneori pozele arata ce am vrea sa devenim sau ce am vrea sa simtim. Nu este neaparat acesta adevarul. Poza este o secventa.
RăspundețiȘtergereUneori luna este rosie pentru ca s-a copt vremea.
P.S. Rodiile chiar sunt niste fructe deosebite. Nici nu ma mira ca Eva s-a lasat pacalita. ;)
P.S. Este si Lindt cu rodii. Trebuie incercata.
RăspundețiȘtergere@Nadejdea cea de toate zilele:Da, cand luna e rosie, s-a copt vremea: in ambele sensuri: de punct maxim, sau de putreziciune.
RăspundețiȘtergereLindt cu rodii...hmmmmm....total neinteresant. Pana ce Lindt nu va scoate ciocolata cu mamaliga, cu carne de mici, cu mujdei, cu salata de vinete, cu seminte de floarea-soarelui, cu peşte, cu ardei capia sau cu ceapa (am omis ceva?), nu ma voi obosi sa gust delicatesele.
Kill the stone! Punish the soul! Live your life free!
RăspundețiȘtergereTradarea merita pedepsita total. Sub orice forma.
RăspundețiȘtergereDa,asta e grav. Luam "decizii grele" si nu le respectam, le luam pentru cateva ore si acolo gresim. Le lasam sa ne inghita asa cum ne inghit cuvintele, cuvintele sunt urate.
RăspundețiȘtergereUitasem :) welcome back ! Asteptam de ceva timp un post de la tine :)
Cosmin, ceva nou, te roooooooog! Astept zi de zi cu sufletul la gura! De ce aceasta tacere prelungita?
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere