Despre greve, comisii, experţi şi ţări bananiere

München, tur-retur, printre grevele Lufthansa. Avem noroc: zborurile noastre nu sunt anulate, aşa că ne strecurăm cumva printre toate revendicările sindicatului german cu nume de obiect zburător neidentificat (UFO). Haos pe aeroporturi, 500 de paturi de campanie pe aeroportul din München pentru cei care pierduseră cursele. Surpriză: toată lumea îi susţine pe cei de la Lufthansa, indiferent de inconvenientele şi daunele personale produse. A doua surpriză: n-o văd nici pe Merkel ieşind în stil băsist să urle gâjâit la personalul companiei aeriene: „La muncă, bă, nu la întins mâna!” A doua zi ar fi fost linşată de masele de oameni ce ar fi invadat străzile. Germania este o ţară în care spiritul civic funcţionează încă. La cote aberant de înalte pentru unii cu impulsuri dictatoriale.

La întoarcere, în avion, lângă mine, un bătrânel simpatic, un italian. Are o mapă imensă şi face small talk în engleză. Trag cu ochiul şi nedumerirea mea creşte: are scrisori de la preşedintele României, de la guvern, jalbele pedeliste, jalbele useliste şi o serie de rezumate despre situaţia politică din România. Aflu că este unul dintre experţii Comisiei de la Veneţia care, pe 10 şi 11 septembrie avea întâlniri cu toată floarea cea vestită a politicii dâmboviţene: Ponta, Băsescu, Blaga, Zegrean, Antonescu, Pivniceru etc. Omul studia de zor şi tot nelămurit era.

Apoi am intrat în vorbă: mi-a cerut informaţii despre România. Habar nu avea de la ce partid e Băsescu, de unde e Ponta, cu cine se ceartă Băsescu. Am făcut tot posibilul să-l lămuresc de câteva ori, dar, pe tiparul unui Dandanache veneţian, profesorul născut în 1936 tot tufă de Veneţia rămânea. Îl ştia bine pe Ion Iliescu şi cam atât.

În mintea mea, cuvântul „expert”, face automat asocierea cu o persoană / personalitate perfect pusă la punct cu problema studiată. La noi, simpaticul domn, se informa pe genunchi (la propriu) în avion, despre situaţia unei ţări şi a unei situaţii în care era chemat să ofere un verdict. Ieri, în Parlamentul european, un olandez, spre scandalizarea presei româneşti, ne-a numit „ţară bananieră”. Ceea ce a fost un eufemism din partea dumnealui, o putea spune mult mai şleau. Pentru că asta suntem, din moment ce, după ce că nici nu putem lua decizii de capul nostru, ni se trimit experţi şi raportori care habar nu au pe ce lume trăiesc.

PS: pentru autenticitatea celor afirmate, se poate verifica faptul că respectivul domn a avut loc lângă mine, în cursa Lufthansa ce a decolat pe 9 septembrie 2012, la ora 13,30 din München cu destinaţia Bucureşti.

PS 2: a doua zi, pe toate canalele de ştiri româneşti, l-am văzut pe bătrânel plimbat prin Bucureşti ca pe sfintele moaşte şi politicieni uitându-se în gura lui ca în a cea a oracolului din Delphi (care sper că nu se informa tot cu câteva ore înainte de a oferi verdicte)