Mărturisesc: am o relaţie cu ea din 1999. A fost
dragoste la prima vedere. Am cunoscut-o în Germania. La început timid, apoi tot
mai dependent, îmi petreceam ceasuri la ea. Am continuat relaţia pe parcursul
şederilor ulterioare în Germania şi Austria. De câteva ori pe săptămână mergeam
la ea. Îmi îngrijea pielea, mă ajuta să spăl rufe, să fac curat. A devenit
indispensabilă în existenţa mea. De câte ori ajung într-una dintre ţările
menţionate, primul drum îl fac la ea. Şi-mi încarc bateriile de la ea pentru
România. Fiecare clipă departe de ea mă face să mă afund în compromisul contrafacerii
şi al minimului calitativ. De parcă aş înşela-o.
Însă chinul a luat sfârşit. Ea a venit lângă mine.
Pe 19 iulie voi avea, emoţionat, prima întâlnire cu ea în oraşul meu. Vom reînnoda
o legătură extraordinară. Mă voi simţi din nou ocrotit, sigur pe mine. Mai am
puţin până să mă desfăt la ea.
DM (Drogerie Markt) deschide primul magazin în
Craiova. (la Casa Albă)
















