De la
Timişoara la Craiova, trenului îi trebuie peste 8 ore să parcurgă distanţa. Da,
opt ore, nu este o greşeală. Cam cât ai trece Oceanul cu avionul (şi încă ceva
în plus).
Trenul
opreşte la Slatina Timişului, într-o gară părăsită, adică în câmp. Explicaţia
este halucinantă: „Sunt liniile şerpuite, din cauza căldurii. Aşteptăm până se
răcoreşte afară.” Adică dacă asta este căldură, ce se va întâmpla pe caniculă?
Apoi, aşteptarea este sine die. „Până se răcoreşte”. Până la iarnă? Sau până ne
vom pomeni blagosloviţi cu vreo nouă glaciaţiune?
Oamenii
coboară şi se răspândesc pe câmp.
Faza întâi:
la început, discuţiile sunt tehnice. Se propun soluţii care de care mai neaoşe,
ori mai SF: de la îndreptarea liniilor cu ciocanul, până la turnarea unui strat
de azot pe ele.
Faza
secundă: începe trecerea în revistă a proviziilor existente: făcând statistica,
cele mai mari urgenţe se referă la asigurarea necesarului de apă, ţigări,
precum şi la economisirea acumulatorilor telefoanelor mobile.
Faza a
treia: începe hazul de necaz, bancuri despre situaţia actuală, rememorarea unor
situaţii cât de cât similare, sau a unora care nu au nicio legătură cu ceea ce
se întâmplă acum.
Faza a
patra: începe enervarea. În ordine, sunt înjuraţi următorii: CFR-ul, PDL-ul,
Băsescu, Ăia de dinaintea lu’ PDL-u’, că şi ei au furat, Ăia care vor veni după
PDL, că vor fura şi ei.
Faza a
cincea: încep conflictele între fraţii de suferinţă din câmp, acuzele reciproce
că fiecare ar fi votat PDL-ul şi de asta am fi aici, în plin câmp. Ulterior,
oamenii se coalizează şi încep să ceară capete: pe cel al directorului CFR, al
ministrului transporturilor, ale lui Băsescu, Udrea, Boc, dar şi pe cel al lui
Ion Iliescu..
Faza şase:
disperarea de tipul: „ce ne facem?”, „cât mai stăm?”, „avem copii acasă”, „avem
trenuri de legătură de prins” etc.
Faza 6.1.:
disperarea ipotetică: „dar dacă aş fi fost bolnavă şi ar fi trebuit să ajung la
spital?”, „dar dacă ar fi fost iarnă?
Faza şapte:
resemnarea cu înjurături printre dinţi.
Faza 7.1:
resemnarea.
Faza opt:
după ore bune, vine un personal. Trenul este lăsat să treacă, pe post de cobai:
„dacă trece el, plecăm şi noi. Dacă nu trece (= deraiază, n.m.), mai aşteptăm.”
Experimentăm pe oameni. Genial!
Faza nouă:
personalul trece.
Faza zece:
şi noi.
