Republica Meltenia 4-De ce sunt bou

Real. Adică super-, mega-, hiper-, ultra-, gigamarketul. Coadă la casă. Ochi ce privesc pe monitoarele unde se derulează faze stupide cu camera ascunsă. În faţa mea, o familie fericită. Tatăl şi băiatul său. O familie pocnind de sănătate. Dând pe afară de sănătate. Se vede de la o poştă că sunt tată şi fiu: îi recunoşti după dimensiunile burţilor, după cefele triple, după tricourile care se lungesc ca nişte girafe pe straturile adipoase. Totdeauna mă întreb cum vor arăta la vârsta de 30-35 de ani aceşti copii de 8-9 ani, cu nişte burdihane venerabile. Şi puştiul din faţa mea îşi purta falnic podoaba din partea anterioară a corpului pregătit parcă pentru luptele de sumo. Băiatul se întoarce spre căruciorul meu care aştepta cuminte la rând, priveşte cu interes în interior şi, văzând o aglomerare de pahare de iaurt nefirească pentru el, se întoarce fulgerător spre părintele atoateştiutor, pe care îl întreabă: "Tată, de ce omu' ăsta din spate are atâta iaurt în căruţ?". Fără să fie nevoit să arunce măcar o privire în căruciorul meu, tatăl îi răspunde flegmatic: "De bou, tată, de aia!".
Sunt mândru de mine că am reuşit să mă abţin, să mă înfrânez şi să nu le răstorn căruciorul cu fundul în sus. M-am stăpânit şi să nu le adresez nişte "citate din Cioran". Eram foarte cool în autocontrolul meu. Le-am privit şi eu cu interes cumpărăturile şi am priceput imediat de ce sunt bou: căruciorul fericitei familii rubensiene deborda (la propriu) de n-şpe mii de feluri de carne: de mici, de friptură, tocată, coaste, pulpe, ciolane, de porc, de pui, de curcan. Numai de bou nu aveau. Pentru că boii, nu-i aşa, se hrănesc cu iaurt.