Chestionarul lui Proust (2)

Întrebarea numărul 2: Calitatea pe care o prefer la un bărbat.

Adică o calitate pe care mi-aş dori să o am, cam asta înţeleg eu în subtextul subtextului din întrebare. Ce-l face pe un bărbat să fie bărbat şi să nu se confunde cu alte creaturi care populează lumea subsolară. Şi aici răspund fără să ezit: forţa. Cred că deja nu are nici un rost să fac precizarea că nu este în nici un caz vorba despre forţa fizică, brută, întrucât gorilele îşi au locul în junglă sau, în cazuri nefericite, la zoo. Pentru că bărbatul (şi când spun „bărbat” nu mă refer la toţi purtătorii de testicule, ci la aceia care chiar pot îndeplini criteriile unei asemenea denumiri) nu e cel care îşi etalează „brăţarele” şi „lanţele” pe burta revărsată dizgraţios la bordul unui „beemveu” sau Skoda, nu e cel care se scarpină cu ghiulul la ceafa cu straturi de grăsime, nu e cel pe braţele căruia se rup tricourile mulate, nu e cel care a invadat restaurantele (deşi toţi străbunii lui n-au ştiut să mănânce nici măcar cu tacâmuri, dar efectul de compensare, de „răzbunare” a atâtor generaţii se face resimţit), mâncând de 14 ori pe zi acolo, în costumul impecabil, cu cardurile doldora de „ieuroi”, nu e nici procreatorul biologic prin definiţie (un fel de „taur comunal” cu gel în cap şi privirea unui Antonio Banderas chinuit de cufureală), nu e nici cel care îţi picură armonii la ureche, pe strune de chitară, atunci când are emoţii de toamnă sau când lacrimile se preling din Paradis.

Bărbatul bărbat e cel care are forţă. Forţă de creaţie. Parţial şi creaţia materială. Însă s-a văzut că nu rezistă probei timpului. Nici creaţie biologică, înmulţire animalică. Creaţie spirituală. Sau de „bunuri spirituale” cum spune nefericita sintagmă. Acela e bărbat, care deţine această forţă. Care penetrează regulile înguste, le depăşeşte, produce dincolo de ele (material sau spiritual). Orice ar produce, însă cu forţă. Pentru mine, acesta este bărbatul. Înzestrat cu forţă. Şi cu forţa de a se autodepăşi, de a ierta, de a trece peste, de a gândi, de a vedea dincolo de lucruri şi cuvinte (fiindcă şi aceasta tot forţă este). Şi ca să fie clar: această forţă implică pasiune, altfel produsul nu se poate materializa decât steril.

Bărbatul e un creator (repet, nu folosesc termenul pentru orice specimen înzestrat cu semnele masculine exterioare). Care creează şi se creează pe sine. Care poate să creeze chiar şi o femeie, să şi-o confere sieşi şi să o redea ei înşişi. Pentru mine, bărbatul suprem este Pygmalion, care nu doar că a reuşit să creeze femeia, ci a fost în stare să-i dea şi suflet şi s-o aducă la viaţă.

Următoarea întrebare: Calitatea pe care o prefer la o femeie