Adormirea Maicii Domnului la Tübingen

Sărbătoarea Sf. Maria într-o catedrală catolică. Duminica. Oricum, pentru mine, slujbele catolice au ceva special faţă de cele ortodoxe, deşi principiul, prin reducţie, în orice serviciu divin, indiferent de confesiune, este acelaşi. Văd că nu este preotul obişnuit, cel de „bază”, rotofei, rumen în obraji, foarte jovial. Îmi aduc aminte că săptămâna trecută a spus că va fi în concediu. În locul lui, un pater ras în cap şi cu cioc. Nu-i disting absolut deloc trăsăturile chipului, stau destul de în spate (nu am găsit loc mai în faţă), mascat de o coloană şi nici ochelarii nu-i am pe nas. Ceva din pronunţia lui are un aer sudic. Dar vorbeşte senzaţional germana. Vine momentul predicii, clipele care, pentru mine, la slujba ortodoxă înseamnă semnalul de retragere, iar la catolici este prilejul tihnei răsfoirii cărţilor de cântece. Pretenţiile mele în cadrul predicilor sunt inuman de mari, recunosc şi doar foarte puţini vorbitori (fie ei religioşi sau laici) au reuşit să-mi reţină atenţia în acest sens.

Şi paterul iezuit începe să cuvânteze. E italian, de lângă Ravena. Ţine locului părintelui aflat în concediu. A studiat aici, în Tübingen şi, de zece ani, vine anual pentru cercetări. Simte perfect germana, îi meştereşte iscusit subtilităţile. Vorbeşte despre Adormirea Maicii Domnului, despre accesul feminin la mântuire, despre religie şi feminitate. Vorbeşte absolut liber, construieşte perfect discursul, face volte cuceritoare, impresionante, cu ramificaţii către zonele private de existenţă, un melanj uluitor de viaţă personală, de impresii, de subiectivitate şi de urcare spre zone filosofice greu accesibile. Paterul iezuit este cuceritor, un retor desăvârşit, de o căldură fabuloasă şi, mai ales, de o deschidere a minţii salutară. Povesteşte cum a fost în concediu la Ravena, oraşul său natal şi, vreme de zece zile, s-a retras într-o comunitate buddhistă, unde a practicat meditaţia vipassana. Prin Buddha, l-a redescoperit pe Christos. De fapt, paterul era un exemplu viu despre ceea ce înseamnă ecumenism, interrelaţionare religioasă, globalizare în cel mai curat sens, în sensul său esenţial, deschidere către celălalt, fără a renunţa la identitatea ta. M-am surprins, într-un târziu, că stăteam realmente cu gura căscată (căscată atât de mult, încât mă dureau maxilarele), fără a clipi (cine ştie de câte minute?), cu respiraţia mai rară decât în practicile vipassana. Nu ştiu multe momente în viaţa mea în care să fi rămas într-o astfel de postură, pentru că impresionabilitatea mea, în astfel de cazuri, este atât de redusă, încât se apropie de gradul cel mai de jos al nesimţirii. Orice s-a suspendat în jurul meu, ascultând inflexiunile vocii preotului, o gamă de tonalităţi care acoperea o scală extrem de largă, ascultând punctările cu caracter speculativ excelent deduse şi induse, ospitalitatea gândirii sale, în care era loc pentru tot şi pentru toate. Paterul spunea că, la un moment dat, la buddhişti a fost întrebat dacă e bucuros că e creştin. Întrebare pe care trebuie să ne-o punem fiecare. Da, e o fericire să fii creştin cum e paterul al cărui nume nu-l cunosc (mă voi interesa duminică, dacă va mai ţine tot el slujba). Asta înseamnă, după mine, să fii creştin în mileniul al treilea: toleranţă, gândire liberă şi extinsă, cultură fabuloasă, astfel încât să poţi face conexiuni, să înţelegi că părţile care aparent separă sunt, de fapt, mărci ale aceleaşi identităţi, deschidere, înţelegere. Şi, de ce nu, charismă (cuvânt ce provine de la „har”). Dar ea este consecinţa celorlalte calităţi, enumerate anterior.

Neckar-ul

Stiftskirche din centrul Tübingen-ului
Primăria din Tübingen

Străzi şi clădiri din centru