vineri, 7 octombrie 2011

O ţigară cât o lume

Pe o rază de lumină trec puşcăriaşii. Sufletele lor, în şir indian. Se ivesc din norii de praf şi dispar pe culoarele din subsol. Razele de lumină se joacă în colbul stârnit şi mai rău de ei.
Buzele arse. Pline de praf. Şi de sudoare. Ochii privind nesăţios spre fumul unei ţigări. Gestul. Degetele duse la buze. Gestul de a trage din ţigară. Dorinţa din ochii lor. Din degetele lor. Din visele lor. Şefu’, o ţigară? Şoapte printre norii de praf. Siluetele lor, defilând ca o amintire.
Gardianul. Şapca adânc pe ceafa asudată. Vă rog să nu le daţi nicio ţigară. Un bărbat stă pe un hol plin de praf. Fumează. Un deţinut cere o ţigară. Alt deţinut cere o ţigară. Altul şi altul. Cer o ţigară. Un gardian îşi aruncă leneş paşii pe urmele unor deţinuţi. Care debarasează nişte coridoare. Mobile vechi. Rupte. Chipuri. Destine. Şi bucăţelele lor. Un gardian se scarpină pe ceafa pe care îi adastă şapca. Îi interzice bărbatului să le dea ţigări. Şefu’, o ţigară?
Un bărbat fumează o ţigară. Prin faţa lui se perindă particule de praf. Sau deţinuţi. Şi un gardian. Un gardian cu şapca pe ceafă se apropie de un bărbat. Prin norii de praf. Prin fumul de ţigară. Deodată, este în faţa lui. Ivit de nicăieri. Bărbatul fumează. Ţine o mână în buzunar. Gardianul îşi mângâie bărbia. Cei doi se măsoară. Linişte. Se aud paşii puşcăriaşilor. Şi firele de praf cum se zdrobesc în lumină. Vă rog să ţineţi studentele în săli, până terminăm aici de cărat. Sunt puşcăriaşi. Şi nu răspund pentru ce pot face. E mai bine aşa. Pentru toată lumea. Un gardian face cu ochiul. Şi se îndepărtează. Un bărbat rămâne pe loc. Un deţinut trece pe lângă ei. Şi încă unul. Ţineţi studentele în săli.
Când lupul cel rău dă iama-n sat, copiii se-nchid în case. De frica lupului. De frica lor înşişi. Studentele stau în săli. Lupul cel rău dă târcoale. E în sat. Studentele nu fumează. Lupul vrea ţigări. Părinţii aprind focul în sobe. Copiii stau ascunşi sub plăpumi. Studentele scriu. Deţinuţii trec prin sat. Prin visele păturilor sub care stau pitiţi copiii. Lupul este mânat de gardian. Debarasează. Mobile vechi. Colbul şi blana lupului. Şi şapca roasă de gardian. Chipul gardianului se luminează fantomatic în roşul jarului. Silueta lui făcută din praf joacă. Face ape. Lupul urlă în sat. În sângele celor ascunşi sub perne. Sub pături. Sub paturi. În sobe. În sângele aburind roşu ca o ţigară. Studentele nu au voie afară. Lupul urlă. Deţinuţii cer ţigări.
Când lupul dă târcoale-n sat, studentele se ascund în literele pe care le scriu. Şi în pauzele dintre ele. În golurile lumii. Când deţinuţii cer ţigări, colbul se colorează roşiatic. Şirul puşcăriaşilor se întrerupe. După câteva pauze de respiraţie şi de praf pe bronhii, apare cel din urmă. Deţinut. Înotând în hainele lui largi. Când lupul înoată, focurile din sobe se sting. Păturile sar singure din paturi. Şi copiii îşi scriu numele în unghiile studentelor. Literele ies frumos din pixurile studentelor. Unui bărbat. I se spune. Să ţină studentele ascunse. Căci. Trec. Pe holuri. Prin praf. Prin fumul ţigării. Prin panica fiecăruia. Trec. Ei. Deţinuţii. Puşcăriaşii. Şapca de pe ceafă. Cel din urmă deţinut. Lupul a mâncat copiii. Sobele s-au stins. Jarul arde pe foile studentelor. Şi pe foiţa ţigării.
El. Se apropie. Se iveşte. De niciunde. Din norii de praf. De păienjenişi de gânduri. Nu priveşte ţigara. O devorează cu ochii. Ochii lui fumează. Bărbatul nu mai trage din ţigară. Ci din ochii mari de puşcăriaş.
Un bărbat fumează. Pe un hol. Valuri de praf. Nişte deţinuţi cară mobile vechi. Un gardian îi supraveghează. Nişte studente stau într-o sală curs. Şi nu au voie să iasă. Copiii. Cât timp lupul dă iama prin sat. Un deţinut rămas în urmă. Ţigara strecurată în mâna lui. Mâna la piept. De parcă ar strânge în braţe libertatea vieţii sale.
Un deţinut va fuma o ţigară. Şi se va simţi liber. Vreme de două. Trei. Fumuri. Un deţinut ţine în mână o ţigară. Ţigara face să dispară satul. Copiii. Focul. Studentele. Lumea dispare într-o ţigară.

Tudor Gheorghe- jalba hotilor din inchisoare
   

9 comentarii:

  1. Crezi ca de-asta cer tigari, pentru senzatia de libertate de-o clipa?

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi aminteşte de dimineţile de iarnă în care aveam cursuri la demisol... sălile 103-104.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Dreamer: evident ca nu. Dar interdictia gardianului facea din acel obiect de nimic, dar atat de ravnit de ei, o adevarata fereastra de a respira o clipa de libertate.
    @Roxana: ai intuit perfect zona :)

    RăspundețiȘtergere
  4. M-ai intrebat candva unde lucrez...

    RăspundețiȘtergere
  5. foarte frumos, Maestre. Si profund.
    Dreamer: lucrezi la penitenciar?

    RăspundețiȘtergere
  6. hai cu "Hotii"!!!! vezi ca eziti sa scrii despre piesa? A fost fiasco total, trebuie sa recunosti in cele din urma!

    RăspundețiȘtergere
  7. Senzatia de libertate iti este data intotdeuna de ceva ce nu poti avea

    RăspundețiȘtergere
  8. De multe ori, vad tigara ca pe un lucru, un gust, o senzatie prea frumoasa pt a ma putea debarasa de ea...insa, nu inseamna tocmai libertate.

    RăspundețiȘtergere
  9. Oare nu orice fumator fumeaza din dorinta de a se simti mai liber?

    RăspundețiȘtergere