Femeia-bărbat

Ce-mi place categoria aceea de muieri care folosesc deodorante de bărbaţi. E o specie aparte, o recunoşti uşor: vârsta se cifrează unde în jurul 30 (cu plus-minus de rigoare), de obicei ţin un copil de mână, în mâna cealaltă au punga de seminţe, din care se servesc cu o dexteritate ieşită din comun. Pantalonii de trening se asortează cu şlapii. La brâu, ca un cuţit de piatră din epoca primitivă, se zăreşte ameninţător Digimobilul. Iar deasupra a tot şi a toate, über über alles, mirosul de dedorant masculin.
OK, sunt capabil să înţeleg rafinamentul acestor femei-bărbat-bine, elevata lor concepţie privind refacerea androginiei originare, influenţele de sorginte platoniciană, efluviile jungiene ale lui Animus şi Anima, recontopite prin intermediul eternului şi infailibilului deodorant.
Acum să nu credeţi că o fi vreo esenţă Armani, sau Carolina Herrera. Nu, este indestructibilul Athos, deodorantul naţional, care, la cum este utilizat, cred că a devenit unisex, multisex, tuttisex. Cinste ţie, femeie româncă, vajnică brigadieră, egala bărbatului. Athos beau, Athos mănânc, seara pe Athos mă culc. Parcă aşa ceva zicea cântecul popular...