vineri, 26 martie 2010

Trei surori şi restu'...

Nu credeam că o punere în scenă „clasică” a unei piese de teatru va ajunge sa nu mai „empatizeze” cu mine în asemenea măsură, încât să acord o foarte mare atenţie propriei corporalităţi în timpul unui spectacol. Ştiu sigur că posteriorul mă durea infernal, căutam poziţii de şedere cât mai confortabile, pentru a nu mai resimţi chinul, iar finalul a fost eliberator pentru propria-mi persoană. Nu e vina actorilor, nici a regizorului, care s-au străduit din răsputeri să scoată piesa la lumină cumva. Pur şi simplu mi-am pierdut orice fel de aderenţă la înscenările clasice, pentru mine nu mai contează de multă vreme „ce se spune” într-o operă de artă, ci „cum se spune”. Iar la film şi teatru mizez aproape totul pe regie şi pe modalităţile de transpunere actoriceşti.

Surorile cehoviene nu mi se par ofertante nici ca text. Cehov este acum, pentru mine, în mileniul al treilea, total indigest, de un previzibil ucigător, băltind de truisme şi de locuri comune, insipide şi neinspirate de-a dreptul. Ştiu, comit o impietate atacând un „monstru sacru” al culturii mondiale, dar e părerea mea strictă, de amator, pe care am voie s-o exprim. Un text de o lungime supărătoare, neofertant, tezist, formalist, clişeizat. Însă regizorul modern are totala libertate să manevreze textul după bunul plac şi întru binele artei…

Dincolo de aceasta, personajele şi redarea lor scenică mi s-au părut extrem de schematice. În afara celor trei surori (interpretate de Iulia Colan, Anca Dinu şi Monica Ardeleanu) celelalte personaje nu mi-au gâdilat în nici un fel papilele estetice. Constat că actorul român în general (nu unul dintr-o anumită regiune a ţării), cu foarte puţine şi fericite excepţii, nu se poate plia pe rolurile primite, ci, dimpotrivă, total contraproductiv, pliază toate rolurile pe el. Actorul X sau Y joacă aceeaşi partitură, indiferent că-l interpretează pe Faust, pe Macbeth, pe Tartuffe sau pe Harpagon. Este ca un alt caz la fel de nefericit şi de deplorabil pentru mine ca acela al traducătorilor pe bandă rulantă, la care toate cărţile transpuse în limba română sună la fel. Nu-l mai citeşti pe autorul M sau N, ci pe traducătorul Z în toate cărţile traduse de acesta. La urma urmei, şi actorul este tot un „traducător”…

Mă bucur mult pentru Iulia Colan, care, la nici 26 de ani, ne arată că Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova are mare viitor. Mă bucur pentru ea, deoarece arată că nu e „fata lu’ tata” şi că stă bine ancorată pe propriile picioare, nu pe ale tatălui (alt mare actor, unul monumental, Ion Colan, care face un rol din cale afară de credibil în Trei surori, mujicul Ferapont). De altfel, „garda veche” a Teatrului craiovean iese onorabil din piesa cehoviană (Ion Colan, Valer Delakeza şi Mirela Cioabă), jucând relaxat, pertinent, lejer, simţindu-se efectiv bine în pielea personajelor. Iar cele trei surori au reuşit să susţină viabil ce a mai putut fi salvat din spectacol, s-au coordonat scenic bine, au conferit protagonistelor multă veridicitate şi subtilitate în definirea lor existenţială.

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Trei surori de Anton Pavlovici Cehov

DISTRIBUŢIA:

PROZOROV ANDREI SERGHEEVICI - SORIN LEOVEANU

NATALIA IVANOVNA - CERASELA IOSIFESCU

OLGA - ANCA DINU

MAŞA - MONICA ARDELEANU

IRINA - IULIA COLAN

KULÂGHIN FEODOR ILICI - VALENTIN MIHALI

VERŞININ ALEXANDR IGNATIEVICI - ADRIAN ANDONE

TUZENBAH NIKOLAI LVOVICI - MARIAN POLITIC

SOLIONÂI VASILI VASILIEVICI - NICOLAE POGHIRC

CEBUTÂKIN IVAN ROMANOVIGI - VALER DELLAKEZA

FEDOTIK ALEXEI PETROVICI - DRAGOŞ MĂCEŞANU

RODE VLADIMIR KARLOVICI - ŞTEFAN CEPOI

FERAPONT - ION COLAN

ANFISA - MIRELA CIOABĂ

Regia: ANDREAS PANTZIS (Cipru)

Scenografia: LIA DOGARU

Muzica: SAVVAS SAVA

Asistenţi de regie: CORINA DRUC şi ALEXANDRU BOUREANU

Regia tehnică: George Dulămea

Lumini: Dodu Ispas

Sonorizare: Valentin Pârlogea

Sufleor: Bogdana Dumitriu



54 de comentarii:

  1. Adevarul e ca Iulia Colan este foarte rafinata ca actrita. Daca pana si pe un asemenea distins domn l-a uns pe suflet inseamna mare lucru...

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu ma fost la piesa, pacat ca nu ne cunoastem, ne-am fi vazut acolo. Observ ca iti plac totusi actorii batrani, celor tineri nu le acorzi nicio sansa? (exceptie facand Iulia-pe care o stiu de ceva vreme, chiar de cand era micuta-. O sa-i spun Iuliei ca ai laudat-o, vorba prdecesoarei mele intru comentarii, e mare lucru cand un om ca tine lauda o tanara speranta)

    RăspundețiȘtergere
  3. M-ai facut curios si am cautat fatuca pe net, arata demential, de zile mari. Nu am vazut-o in vreo piesa, dar te cred pe cuvant si o apreciez de pe acum. Bravo ei!!! E fiica mareului Colan? Sau nepoata?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Venture: ba imi plac si cei tineri: Catalin Baicus, Marian Politic (acesta din urma cu unele rezerve), Romanita Ionescu, Iulia Colan, Iulia Lazar...sigur ca exista si printre cei tineri actori foarte buni. Si la fel de convins sunt ca si regizorul Alexandru Boureanu trebuie mult mai mult scos la rampa. Mi-a castigat admiratia cu piesa "Canta maica-mea in far", cand, dintr-un rahat de text inept, a facut o piesa de zile mari.
    @Dexter: este fiica lui Ion Colan, dar se defineste prin ea insasi. A facut un rol exceptional si in "Odysseia" in regia lui Tim Caroll, iar in "3 surori" sustine o mare parte a esafodajului piesei.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca prin acest articol ai facut o mare reclama Teatrului craiovean si va da lumea buzna s-o vada pe Iulia Colan. Eu personal asa voi face impreuna cu prietenii mei. Desi din postare se subintelege ca piesa nu rupe deloc gura targului si ar fi mai degraba o contrareclama, efectul va fi exact invers, pentru aceasta actrita. Eu deja am trimis postul prietenilor mei(si nu am putini, Dumnezeule!) si toti am cazut de acord sa mergem cu proxima ocazie sa vedem piesa, tocmai pentru aceasta tanara.
    Eu cautam pe net recenzii despre "3 surori" fiindca nu ma duc la o piesa decat dupa ce ma documentez bine si am dat de blogul tau (pe care l-am descoperit cu aceasta ocazie si am ramas foarte impresionat si bucuros de ce am gasit in el). Mie asa ceva imi place, cum ai scris tu despre teatru, fac ceva pe parerile rasuflate ale tuturor "criticilor de teatru" care pentru mine nu fac nici cat o ceapa degerata. Unul ca tine ma face sa ma duc la piesa, 100 de critici care de care mai artificiali si sclifositi m-ar fi facut sa nu ma duc la ea.
    Abia astept s-o vad pe aceasta tanara actrita. Uite, asa se poate naste o vedeta, stiai?
    Si o intrebare: care e Iulia Colan din poza pe care o ai la postare?

    RăspundețiȘtergere
  6. lumea asta s-a tacanit de tot

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma bucur sa vad o alta tanara din Romania ce reuseste nu datorita pilelor. Si cel mai tare ma bucura faptul ca tinerii de valoare incep sa se promoveze intre ei.
    Draga Anonim, plin de curaj sau de inspiratie (sau de materie cenusie) ne poti spune de ce crezi ca "s-a tacanit lumea de tot"?

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga Dragoste,
    Ma bucur ca am gasit 'supapa' prin care ies la lumina gandurile tale, respectiv acest blog.Si mie mi-a placut Mult Iulia. Iti recomand sa mergi si la teatrul Play sa o vezi pe ea, pe Mirela Cioaba si pe Marian Politic in piesa Neintelegerea de Camus, regizata de Vlad Dragulescu. Nu inteleg, sau poate nu pot sa inteleg, de ce astfel de spectacole nu sunt gazduite si in sala studio, de exemplu, a teatrului, unde sa poata fi vizionate in conditii mai bune decat la Play, fara fum, perspectiva corecta asupra scenei, mai multi spectatori asezati mai comod, etc.
    Iti scriu din mai multe motive, unul fiind acela de a-ti impartasi pana la un punct viziunea asupra 'spectacolului'. Si eu impart piesele in piese cu text si piese fara text, chiar si pe cele shakespeariene. Si sunt de acord ca fiecare piesa e 'rescrisa' de regizor in sensul ca ii da alta forma, alt suflu si, uneori, alt continut din simplele intrari si iesiri, daca vrei, din luminile si umbrele aruncate de reflectoare/replici/priviri si tot arsenalul mijloacelor de comunicare pe care-l au la dispozitie creatorii spectacolului.
    Dar imi vine greu sa cred ca un spectacol bun se croieste numai din atat, fara aportul extraordinar al textului. Am vazut piesa 'Lucretia Borgia' de Victor Hugo montata la Nationalul bucurestean de Alexandru Darie. Fabulos, toate canalele Venetiei ti se perindau prin fata ochilor in plin centrul capitalei (suna ca in comunicatele politiei), in plin carnaval politic, cultural, erotic, costume rapitoare,un Versailles intreg de lumini, culori, petreceri. Piesa insa era lamentabila. Putea sa mai bage Darie inca pe-atat bani in ce vrei si ce nu vrei in plin centrul capitalei, piesa era un dezastru, nimic, nimic, nimic. Niciun text, niciun mesaj, am capitulat neconditionat dupa primul act.
    Pe cand aici, vorbesc de cele Trei surori, aici ai avut text. Ti s-a parut banal? Dar ce voiai sa faca si sa vorbeasca trei femei tinere, educate, sensibile, la inceputul secolului 20 intr-o provincie ruseasca la marginea mestecenilor, unde singurele 'supape' erau vizitele ofiterilor si visul de Moscova? Fiind filolog, stii doar sa citesti subtextul.Or fi cele trei rasuflate pentru secolul 21, dar ma intreb daca Nunta lui Puiu te-a tinut mai relaxat pe scaun pentru simplul fapt ca prezinta realitatile de la Realitatea Tv. Nu te cunosc, insa ma indoiesc.
    Sa dam cehovului ce-i al cehovului. "Stim atatea lucruri fara de niciun folos' parca spune una dintre surori. Textul e trist, fara aer, fara sublim, dar reuseste sa creeze acea tensiune, acea disperare fara iesire nici macar in dragoste (sic!) sau in moarte, acel smog deasupra sufletelor celor din sala ca nu se mai aude nici tipatul Pescarusului, nici surasul Livezii cu visini, nimic. Poate ca au fost stangacii regizorale, poate ca au fost si balbe, dar s-a creat acel catharsis fara de care piesa nu ar fi trait, tocmai pentru ca vorbeste despre un lucru banal, trei surori nefericite la o margine de lume inmestecanita tare.
    Sau asa mi s-a parut mie...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ne bantuie anonimii...
    Pacat ca ultimul anonim nu si-a dat nume, adresa ceva, fiindca a spus lucruri incredibil de interesante, pe care se poate discuta foarte prolific. Poate revii cu detalii, draga Anonim.

    RăspundețiȘtergere
  10. Da,Yvonne draga,
    Sunt Dasha. A patra sora. Cea nenascuta la acea vreme, sau nascuta mult prea tarziu pentru a se mai bucura de uniformele ofiterilor si pentru a-si plange 'banalitatea si previzibilul' intr-o drama.

    RăspundețiȘtergere
  11. Pentru ca piesa asta isi propune - sa animeze, adica sa dea voce si expresie prafului de pe vietile celor trei femei, sa redea inertia si vidul vietii departe de Moscova, acel Paris al stepelor rusesti. Din acest motiv e totul previzibil si searbad, pentru ca asa era viata lor, lipsita de bucurii, de culoare, de febrilitate. Nu Cehov a fost lipsit de inspiratie, ci viata lor.
    Si, desigur, putem interpreta piesa ca o initiere a Irinei, cea mai tanara dintre surori, in misterele esoterice ale anodinului. Cu doua preotese surori alaturi, care au gasit intre timp caile sigure catre esecul personal (mariaj si cariera), consumat si acesta in solitudine, discretie si o forma tragica de demnitate.
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  12. Manata de o curiozitate fireasca, am cautat si eu de aceasta actrita: regretul meu e ca nu sunt din Craiova, de la malul Marii la cel al Jiului distanta este lunga, dar niciodata sa nu spui niciodata. Am vazut poze cu domnisoara (inteleg ca provine din familie de actori). Ce sa spun? El (autorul blogului) inteligent, rafinat si frumos, ea (actrita talentata) frumoasa, raifnata, expresiva. Ce ar putea iesi din aceasta simbioza?

    RăspundețiȘtergere
  13. Sick, de acord cu tine: asa se fac vedetele. Toata aprecierea pentru acest articol m-a convins si pe mine sa ma duc s-o vad pe aceasta Iulia (desi craioveanca, nu prea am mari iubiri cu teatrul dar acum sigur sigur sigur ma duc s-o vad pe Iulia).

    RăspundețiȘtergere
  14. Sa raspund pe rand:
    @Sick: in poza, Iulia Colan este in dreapta imaginii (cea blonda) intre Andone si Politic. Multumesc pentru aprecieri si te inteleg (exact ca si pe Angel): nici eu nu pun pret pe parerile "criticilor" si "specialistilor".
    @Dasha. Dasha, Dashenka, nici eu nu inteleg de ce piese cu adevarat bune, ca de exemplu cele jucate in Play, nu ajung pe scena Teatrului National, unde, cap de afis, sunt mizerii precum "Nunta lui Puiu", "Casa cu toape" sau "Lumina din pod". Acum e de discutat aici si in privinta subfinantarii cronice a teatrelor din Romania, iar astfel de aberatii de spectacole mai pot avea drept clientela elevii adusi cu forta la teatru (care, pentru cate un 10 la romana, fac si acest mare "sacrificiu".) E o rusine sa vad pe afisele marelui Teatru craiovean reprezentatii de acest gen, ca cele mentionate mai sus, iar cele din Play sa le dea clasa de departe. Nu ma bag in treburile de management ale Teatrului, dar rusinea si dezgustul raman profund intiparite (cred ca te-am lamurit, cu asta si ce parere am despre asemenea piese. La "Lumina din pod" m-as fi ridicat sa plec de urgenta, insa mi-a fost jena sa deranjez pe cei care stateau langa mine. Chiar daca regizorul si cei 3 actori au tras acolo din rasputeri sa scoata ceva din piesa, nu au avut din ce. Nu poti face bici din materiile fecale si sa mai ai si pretentii sa pocneasca!)
    Dashenka, da, textul lui Cehov (marele Cehov, fie-mi iertata impietatea!) mi s-a parut total neinspirat. Nu vorbesc despre situatia scenica si actantiala in sine, usor decelabila si de inteles, ci de rezolvarea sa textuala, care nu ofera surprize, care nu se poate ridica la inaltimea ofertei situationale.
    Da, este vidul vietii marginale, speranta care se departeaza cu fiecare secunda scursa din vietile celor trei, mobilitatea si prefacerile din jur (doar cele 3 surori ramanand punctele referentiale fixe, in acel "loc unde nu se intampla nimic"), dar, repet, rezolvarea textuala a fost deficitara (ma rog, aici trebuia sa intervina puternic regizorul). Si,da, Cehov nu mi se pare deloc ofertant. Hai sa ne uitam la Goethe, de exemplu: "Faustul" sau nu doar ca nu se perimeaza, dar este si extrem de pretabil la inscenari ce acopera paliere dintre cele mai diverse. Sau Brecht. Cehov, insa, dupa parerea mea, nu-si poate depasi deloc epoca, este produsul si reprezentantul ei. Asadar, Dashenka, sora a patra, nu vorbesc depre cadrul evenimential in sine, ci despre forta textului (prea slaba, dupa mine, prea previzibila, prea lipsita de nerv).
    Iar cele trei surori (Monica Ardeleanu, Iulia Colan si Anca Dinu-folosesc ordinea alfabetica) au tractat practic piesa dupa ele (cu un mare plus pentru sora Irina), au salvat ce mai era de salvat, au reusit sa confere dinamism personajelor, veridicitate, au depasit (spun eu) schematismele cehoviene, au imbogatit protagonistele cu propriile trairi si profunzimi.
    Din inspiratele tale comentarii am retinut destule idei care merita dezbatute nopti la rand, insa cel mai mult mi-a placut cea legata de "initierea Irinei", o adevarata soteriologie esuata.
    @Simo: nu iese nimic decat respect si o admiratie dezinteresata. De ce trebuie sa existe si alte "legaturi subterane", "oculte", daca cineva lauda pe altcineva?

    RăspundețiȘtergere
  15. Da, e o mare invitatie pentru o posibil viitoare mare actrita. Si pe mine m-ai convins sa merg s-o vad pe Iulia Colan. Frumos din partea ta ca promovezi tinerele valori!
    Jumper

    RăspundețiȘtergere
  16. Si eu ma voi duce.

    RăspundețiȘtergere
  17. Draga Dragoste,
    Iti multumesc pentru elaboratul raspuns dat, lucru care te defineste drept o persoana serioasa si responsabila pentru afirmatiile facute. Adica un intelectual adevarat.
    Pacat ca micul nostru schimb de mesaje legate de soarta spectacolelor craiovene nu ajunge si la urechile cui poate sa ia decizii in privinta calitatii spectacolelor puse in scena. Parca exista totusi un secretar literar, daca nu ma insel.
    Cat despre 'subtirimea' textului cehovian, imi face placere sa te contrazic, teza si antiteza, singurele care deschid calea catre adevar, nu?
    Legat de faptul ca-l consideri pe Cehov incremenit in tiparele lui schematice, perimate, trimise in desuetudine. Pana la urma, tema este extrem de actuala, eterna epopee a ratarii unor tineri (femei sau barbati) atunci cand nu se pot debarasa de mediul ingust in care sunt obligati sa traiasca (familie sau comunitate) care-i sufoca, ii seaca de orice speranta, aspiratie, talent si in ultima instanta demnitate (Olya marturiseste ca s-ar fi maritat cu orice barbat care i-ar fi cerut mana si o indeamna sa faca la fel pe cea mai tanara si mai vulnerabila sora, pe Irina). Este dunga gri care imparte geamul camerei fetelor (a cator fete inca?)in doua parti egale, la fel de decolorate si de sterpe, cerul si pamantul. Nici cerul nici pamantul nu e locuit de vreun zeu care sa le salveze. Iar finalul piesei e ambiguu, Irina spune ca va pleca totusi la Moscova, dar nu stim daca e vorba tampa a unui automat din care s-a scurs orice picatura de speranta sau flacara vie care tasneste in sfarsit si o poarta pe Irina catre 'alt locul' mult visat.
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  18. Imi cer scuze pentru postarea absolut ‘surreal’. S-a intamplat ceva si imi dadea mereu eroare. Asa ca am taiat textul in doua si vad ca pana la urma s-a postat la nemurire prima parte.
    Continui, deci, draga Dragoste...
    Conform principiului enuntat de Horatiu in Ars poetica, 'decorum', stilul in care e scrisa o piesa trebui sa fie in armonie cu subiectul acesteia. Ori Cehov descrie tocmai acesta forta incomensurabila a nimicului cotidian, a stazei unei societati care mai mult discuta si bea decat actioneaza, a cliseelor pe care femeile le repeta de ani de zile, vin ofiterii, se pune masa, se danseaza, se canta si se bea, se ofteaza, se rememoreaza de ce isi doresc sa ajunga la Moscova. Pe buna dreptate piesa a abundat in schematisme pentru ca asa era viata lor, veneai cu durere de cap de la sedinta de la scoala, maiorii vorbeau toti ca unul (un pour tous et tous pour un, ca pe vremea lui D'Artagnan), doctorul uitase si bruma de medicina pe care o mai stia, etc. Cred ca un text puternic, plin de aforisme, cu o filosofie abisala, cu mari trairi si revelatii imperiale ar fi rasunat fals in gura celor din targul unde nu se intampla mai nimic, cum bine ai amintit. Acelasi lucru, o familie decimata de regrete si acuze reciproce, incremenita in niste clisee in care fiecare vorba spusa si nespusa le taie adanc in carne, se poate intalni si in drama lui O'Neill, 'Lungul drum al zilei catre noapte'. Nici acolo nu este un text puternic, pana la urma toti pe rand sunt vinovati de esecul lui personal si al fiecaruia dintre ceilalti membri ai familiei. E o vina colectiva pe care o ispasesc colectiv, en famille. Numai ca fiind o piesa cu personaje preponderent masculine, exista un singur personaj feminin, Mama, textul poate parea mai 'masculin', se discuta de bani, de cariera intelectuala, de mandria paterna si dragostea filiala, etc.
    Pe cand la Cehov personajul principal este feminin, vorbesc de cele trei, si atunci subiectele evolueaza in jurul preocuparilor feminine de la inceputul secolului 20. Respectiv dragostea si casatoria din dragoste. Care nu e chiar atat de perimata ca preocupare nici in ziua de azi. (vezi postarile trimise tie pe acesta tema) Pe de alta parte fetele nu erau nici Marie Curie si nici Martha Bibescu. Erau niste suflete obisnuite, cultivate insa, romantice, cu aspiratii ghicit mai inalte decat ale cumnatei, de exemplu. Niste flori ofilite, care, coincidenta sau nu, se publica in 1905, vorbesc de romanul sadovenian 'Floare ofilita', iar piesa lui Cehov are premiera in 1901. Deci era un fel de Zeitgeist, un spirit al epocii care incepea sa se aplece asupra firului de iarba umilit, lasat sa moara in praf si totusi nespus de gingas in ardoarea lui de a ajunge cel dintai la lumina soarelui...la Moscova.Asa ca schematismul de care vorbesti si previzibilul dialogului sunt tocmai nota definitorie a fetelor si vietii lor. Cum altfel sa redai imobilitatea care le pietrifica la fiecare iesire din scena, incat la un moment dat ai impresia ca nu li se mai articuleaza picioarele, daca nu prin quasi platitudini, prin incercari de a umple golul din suflete cu cuvinte. Din cand in cand se mai aseaza pe scaun sa-si mai traga sufletul dupa nimicul din preajma.Sunt obosite de nimic.Grea povara.
    Vad ca esti foarte prins de dramaturgia germana si e normal sa fie asa, prin formatia ta intelectuala si prin calitatea autorilor pe care i-ai citat. Dar ma gandesc ca il putem compara pe Goethe cu Beethoven si pe Cehov cu Chopin. Unul a scris simfonii, celalalt sonate. Pe amandoi ii asculti cu aceeasi placere si sa nu crezi ca este mai usor sa scrii o sonata decat o simfonie. Nimic nu este usor de scris. Nici chiar o piesa proasta.
    Dasha
    Ps. Chiar nu stiu cu ce compozitor l-as putea compara pe Brecht. Poate ma ajuti.

    RăspundețiȘtergere
  19. Dashenka,
    si eu iti multumesc pentru raspunsurile extrem de competente si de elaborate, care tradeaza, pe langa multa cultura, si un simt aparte pentru lumea teatrului.
    Sunt perfect de acord ca situatia din "Trei surori" e una tipica finalului de secol 19 si inceputului de secol 20, dar mai cred ca maestrul Cehov ar fi putut sa trateze mult mai profund tema, conferind situatiei de plecare o desfasurare de o mai sporita anvergura interioara, dincolo de schematicul care plafoneaza personajele la nivelul strict al realizarii textuale.
    Cehov, pentru aceasta piesa, a avut o miza a inciputului din cale afara de generoasa, tocmai prin amplasarea nu a unuia, ci a trei personaje feminine in centrul constructiei. Trei personaje feminine cu grade diferite ale "caderii din lume", ca sa-l parafrazam pe invers pe Cioran, personaje care se autodetecteaza dureros intr-o lume aflata intr-un clivaj tot mai pronuntat cu propriul lor construct despre lume.
    Iar situatia in care se gasesc cele trei nu este deloc diferita (sau nu cu mult) fata de situatia in care, vorba ta, se gasesc multe femei in ziua de azi (problema este ca azi ele refuza sa constientizeze imposibilitatea urmaririi propriului vis, a comandamentelor interne, deviind deplorabila dependenta-de diferiti factori- in supraideea falsa a independentei feminine). Iata, asadar, o tema cu valoare recurenta. Cehov avea toate datele pentru a reusi in textul sau. Dar, dupa mine, nu a facut-o, ramanand de multe ori (de prea multe ori) pe palierul descriptiv, iar surorile sale nefiind decat niste fantose ale unor idei puse in practica (in text). Cu atat mai meritoriu mi s-a parut din acest punct de vedere jocul actritelor craiovene care le-au interpetat pe surori: ele au reusit sa scoata protagonistele din starea latenta si sa le insufle viata, au trecut de la un cadru schematic, perisabil, la unul viu. Iar Irina, asa cum este ea jucata la Craiova, are o forta de zile mari: imbina fragilitatea cu forta, inocenta cu privirea patrunzatoare asupra mecanismelor generante ale universului in care traieste, resemnarea cu nebunul curaj de a continua (fie si la nivel declarativ, asa cum bine te indoiai si tu). Si aici vad meritul incontestabil al Iuliei Colan, care parcurge, prin motricitatea sa interioara, drumul de la neofit la mistagog. Al propriei vieti.
    Dialogul acesta, micul schimb de mesaje, amplificat corespunzator si extins, poate ajunge la urechile cui trebuie. Ca va schimba ceva, sau nu, asta ramane de vazut. Imi mentin in continuare parerea ca este inadmisibil ca un teatru de notorietatea celui din Craiova sa fie surclasat de un teatru underground. Si nu in capul secretarului literar al teatrului trebuie sa spargem oalele.
    Sunt foarte atras de teatrul german, recunosc. Si iarasi mi se pare impardonabil ca un autor dramatic precum Werner Schwab sa fie practic necunoscut la Craiova. Schwab este in continuare un "Kult-Autor" in toata Europa, jucat de-a lungul si de-a latul ei, omul care a schimbat decisiv modalitatea configurativa dramatica a contemporaneitatii ultimilor ani. Se joaca pana si la Braila, in vreme ce Craiova a avut "sansa" de a vedea o piesa de-a lui abia cand ne-au jucat-o bucurestenii: "Sefele". Braila il joaca pe Schwab, iar noi ne "laudam" cu "Nunta lui Puiu"!
    Pe Brecht...hmmm...ei, pe Brecht l-as compara, asa, la o prima strigare, cu Weill (Kurt Weill). Iar pe Schwab, fara doar si poate, cu formatia punk ce l-a insiprat atat de mult: Einstürzende Neubauten (Constructii noi care se prabusesc). Interesanta ideea ta de a compara dramaturgii cu compozitorii.
    Pe Sartre cu cine l-ai compara?

    RăspundețiȘtergere
  20. Serios, Rodik? Urmaresti blogul demult? Chiar crezi ca asta urmareste Cosmin sa aiba? I-auzi :))) un cuplu monden ? :)))In plus, Cosmin deja a dat un raspuns la aceasta idee fantasmagorica ;) si sincer chiar sunt de acord cu el: chiar nu mai poate cineva sa aprecieze pe altcineva ca gata- ii si cuplam? I-auzi, Cosmin, nu vrei sa fii si tu un "monden" ? :)))))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  21. Cosmin, Dasha, urmaresc dialogul vostru cu sufletul la gura, parca sunt hipnotizata. E ceva exceptional, o adevarata lectie purtata suav sub forma unui dialog de o rara efervescenta intelectuala. Va rog mult sa continuati, este ceva rar intalnit!

    RăspundețiȘtergere
  22. De ce atata suparare? Mie imi place de ei desi nu-i cunosc decat din poze si ce scriu. Si e treaba mea daca vreau sa vad doi oameni deosebiti impreuna, sa ma bucur si eu de ei si altii la fel. Si nici nu imi pasa daca fiecare are prieten sau prietena nu ma intereseaza, e prea putin important acest aspect. Cum am zis vreau sa fie un cuplu monden si gata!

    RăspundețiȘtergere
  23. Observ cu vadit dezgust ca discutiile au degenerat, luand o turnura penibila, atat pentru cei care posteaza aberatii, cat si pentru cei implicati. Simo, Rodik, Sasha, blogul acesta nu este locul unde sa va deversati frustrarile si neimplinirile. Inteleg faptul ca telenovele sunt pasionante la televizor, dar cu atat mai pasionante ar fi in realitate, nu? De ce sa nu producem o telenovela live, la noi in urbe? Insa mie mi s-ar parea mai simplu si mult mai eficient pentru voi sa aveti propriile voastre vieti, decat sa traiti prin vietile altora. V-ar face mult mai bine sa aveti propriile voastre existente!
    Cred ca Lost in translation v-a dat un raspuns valid: nu, nu am facut un blog ca sa "agat" pe net, nu am ajuns sa cobor la nivelul acesta. In afara de aceasta, nu mai confundati a voastra "whishfull thinking" cu realitatea. Plus ca, va rog sa luati in considerare, atunci cand va exprimati posibilitatile combinatorii care exista doar in fantezia voastra, si alte implicatii: vorbiti de o femeie, care mai este si persoana publica, punandu-i in carca fapte pentru care nu are nicio vina! E o atitudine compromitatoare si jignitoare la adresa unei reprezentante a sexului frumos, tratata de voi ca o starleta ieftina, o demimondena. Ideea postarii era alta, tocmai de a evidentia calitatile artistice ale unei tinere, nu de a fi terfelita prin noroiul imaginativ al unor frustrari bolnavicioase. Imi este si jena sa ma gandesc ce parere ar avea Iulia Colan insasi daca, prin cine stie ce intamplare, ar citi postarea si comentariile aferente!
    Asa ca va rog frumos sa incetati, sa va gasiti un alt spatiu propice defularilor. Aici se discuta altceva si la alt nivel!
    In rest, cum zicea si Gabissss, astept si eu cu nerabdare comentariile Dashei si ideile sale care cu adevarat indeamna la gandire si la o polemica purtata in cei mai desavarsiti termeni ai bunului simt si ai bunului gust. Dasha, sper ca nu te-a speriat abisalul din gandirea unora si ca vei reveni aici. Imi cer scuze in numele lor!

    RăspundețiȘtergere
  24. Uite un adevarat gentleman! Rar mai gasesti asa ceva. Dovada de caracter, baiete! Felicitari si pentru blog si felicitari Iuliei pentru munca ei (pe care foarte bine faci c-o promovezi)

    RăspundețiȘtergere
  25. Draga Dragoste,
    Da, iti multumesc, ai scris un text foarte frumos si convingator. Ti-am inteles, cred, punctul de vedere si ti-l respect. Ai sub soare fasia ta de adevar la care te poti intoarce ca la fila dintai, cu evlavie, cu patima, cu cerbicie. Este punctul tau de fuga care da grandoare si perspectiva peisajului in care pasesti, ca in picturile din cinquecento.
    Eu, insa, raman prizoniera in gradina potecilor bifurcate, a aleilor moarte, ucise in bataie de indiferenta umbrelelor care le strabat zilnic si le privesc de sus. Pentru ca ploua foarte des in aceasta zona a Rusiei, unde am ramas cu celelalte trei surori ale mele, asteptand-o pe a cincea sa nasca. Sa ne nasca o speranta.
    Azi, plimbandu-ma prin splendoarea rarefiata a orasului nostru unde, sa recunoastem, nu se intampla prea des prea nimic, ma gandeam la soarta personajelor fictive. Cat de meschin de accesibila a devenit, spui o vorba si, puf, ii dispare aplecarea catre vraja sau grotescul din verbele la persoana intaia. Intinereste cu fiecare propozitie subiectiva rostita iar in cele temporale este chiar fericita. Cat de mult conteaza parerea cuiva din afara textului. Cat de mult le putem influenta in deciziile pe care au ajuns sa nici nu le mai ia ele insele, in iubirile pe care nu si le mai doresc, in finalul care nu mai sfarseste nicio poveste, de fapt. Si nici macar nu suntem autorii lor. Suntem niste persoane pe o strada frumos curatata de (vice)primar si luminata de labutele incandescente ale unui Iepuras de la Luxten. Asa eram eu, cel putin, pe cand ma gandeam ca am gresit introducandu-ma absolut intempestiv si postmodern in povestea fetelor astora de peste Prut, alocandu-mi un loc intr-o poveste cu care nu aveam mai mare legatura decat un bilet cumparat in seara spectacolului. Si uite-ma acum, stand noptile la calculator si simtind cum mi se impleteste parul intr-o coada groasa pe spate si mi se aburesc buzele ca un samovar dat cadou. Sunt eu Dasha? Cehov nici nu a vrut sa auda de mine, a vrut sa ma avorteze ca pe un copil nedorit, m-a lasat sa ma nasc in alta tara, la alta ora (ora est europeana), in alta limba. Si totusi am deschis blogul si am intrat in viata lor cu aceeasi degajare cu care va scriu acum. Iara voi, voi toti m-ati intampinat si ati vorbit cu mine si m-ati ascultat, surzi la gemetele fetelor din casa cu bibelouri de ofiteri in toate vitrinele.
    Asa mi-am dat seama ca mai avem o sora, pe care, ca si pe mine, nu a vazut-o nimeni, desi a fost acolo tot timpul. Chiar mai prezenta decat mine, care am sosit cu posta de seara. E vorba de Andrei Sergheevici. Ati inteles gresit, a fost un malentendu total. Andrei nu e barbat, nu avea cum sa fie, e numai sora de la care se astepta cel mai mult, si care ajunge sa le faca pe toate, sa cante la vioara, sa fie un geniu ingineresc, sa se casatoreasca, sa aiba copii, sa aiba o prezenta vizibila in comunitate (la carciuma, ce-i drept) si in consiliul popular. Dar, credeti-ma, Andrei nu e barbat. E doar atat de sensibil, atat de timid, atat de nefericit in alegerea perechii sale, incat nu poate fi vorba de un barbat. Numai ca toate cate reuseste Andrei nu puteau fi ale unei femei, pentru motive lesne de inteles, asa ca s-au hotarat in ultima clipa sa o imbrace pe ultima sora in cazaca si pantaloni si sa ii atarne o barba cu elastic dupa urechi. Vedeti doar foarte bine acum, piesa in mod eronat s-a numit ‘Trei surori’, pentru ca una a jucat in travesti, iar eu …sunt cea mai vie dintre toate….
    Puf…
    Sartre…hm….Sartre e greu de pus pe note. Aproape as spune ca nicio muzica nu-mi inspira ce-mi inspira Sartre. Dar maine.
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  26. Mr. Dragoste,
    da ai dovedit noblete si caracter aparand fata. Foarte frumos din partea ta!
    Dar ce ai cu "Nunta lui Puiu"?

    RăspundețiȘtergere
  27. Dragi prieteni care cititi acest blog,
    As vrea sa fac o precizare care oglindeste purul adevar. Eu nu sunt Iulia Colan. O cunosc pe Iulia Colan, asa cum il cunosc si pe Cosmin Dragoste, pe fiecare pe filiere deosebite. Dar eu sunt Dasha. Nu m-au suparat postarile anterioare, nu au confirmat decat ce am spus si eu, preocuparea cu pricina ramane inca suficient de actuala incat sa teasa fictiuni. Este doar ratiunea de a fi a fictiunilor – sa umple niste goluri existentiale. Iar mesajele au fost decente, chiar dragute. Era pur si simplu o linie paralela de discutie. Am fost chiar tentata sa-i spun lui Dragoste ca ultimul lui text a fost atat de ridicat la nivel conceptual si de expresie incat mi-era teama ca a pierdut cativa din cititori pe drum. Dar ei s-au regrupat pe tema pe care pe care au inteles-o cel mai bine. Lucru care arata ca cei o suta de ani scursi intre momentul primei reprezentatii a piesei si momentul actual au schimbat doar in mica masura, poate doar contextual, miezul problemei.
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  28. Dasha,
    te imbratisez. Iti asteptam postarile cu sufletul la gura, esti extraordinara!!!!
    Prea putin important daca esti sau nu Iulia Colan, pe mine ma intereseaza ceea ce scrii tu si o faci minunat, la fel cum o face si Cosmin. Esti de o sensibilitate si o cultura uluitoare!!!!
    Dasha, tu cum ai ajuns pe acest blog? De unde ii cunosti pe cei doi care au devenit fara voia lor eroii unei povesti de mare amor?
    Cosmin, ai facut un gest cu adevarat cavaleresc, care nu face decat sa intareasca opinia referitoare la tine!

    RăspundețiȘtergere
  29. Dasha, mamasha, chiar ai scris foarte frumos de fiecare data. Tu ai marele avantaj ca ii cunosti pe cei doi. Chiar ai anuntat-o si pe tanara actrita ca omu i-a facut un serviciu frumos si total dezinteresat? (asa dupa reiese clar din precizarile lui pentru toate casnicele disperate)
    Ma lamureste si pe mine cineva cand se mai joaca "Surorile", ca s-o vedem si noi pe Iulia Colan?

    RăspundețiȘtergere
  30. ati sarit asa toti in sus de parca cine stie ce e. si ce n-are voie lumea sa-si doreasca sa vada un cuplu? acum ca tot zicem de mondenitati, cine stie cunoaste vorbele si faptele si zumzetele de prin oras si stie ca cei doi sunt doi oameni foarte ravniti de catre sexul opus. asa ca de ar fi ciudat sa ii vedem impreuna pe doi dintre cei mai doriti oameni ai orasului?

    RăspundețiȘtergere
  31. Treziti-va la realitate !!! Chiar ati confundat blogul acesta cu serviciul matrimoniale :)))) in plus faceti niste afirmatii foarte grave: "cine stie cunoaste vorbele si faptele si zumzetele de prin oras" !!!!! o, zei !!! chiar nu va dati seama si nu va ganditi la urmari, va rog mult, fiti atenti la ceea ce se spune si cum se spune ca nu se stie cand mai dati peste asemenea oameni cum este Cosmin. Limitati-va la vietile voastre si la ceea ce va priveste strict pe voi, va rog...si cred ca si Cosmin ar avea aceeasi rugaminte... Si sper ca aici sa puneti punct ideilor neveridice, va rog, incheiati un subiect ireal ...

    RăspundețiȘtergere
  32. Lost in translation daca ai stii cu adevarat ce se intampla in acest oras nu ti-ai mai pune mainile in cap a mirare. stiu ce vorbesc nu vorbesc fara lucruri concrete.
    te-ai mira daca cei doi ar fi de ceva vreme (zile) un cuplu? poate ca si sunt.

    RăspundețiȘtergere
  33. Si de ce s-ar simtii domnisoara lezata? ca nu ar jigni-o nimeni. daca e asa cum aud eu si cum stiu eu, ar fi chiar o onoare imensa pentru ea aceasta "cuplare".
    Si eu cred ca Cehov e cam depasit, adica mie nu-mi trezeste emotii de nici un fel, ma lasa cum se zice rece. Pai daca la teatru n-am emotii de ce ma mai duc la el?

    RăspundețiȘtergere
  34. Tentativele mele de ieri care doreau a pune capat unor comentarii tendentioase si deplasate de la obiect nu au avut ecoul scontat. Vorba lui Yvonne: ne-au invadat anonimii, tare bine pusi la punct cu ceea ce se “zumzaie” prin insipida urbe. Imi dau seama ca Dasha avea perfecta dreptate, subiectul celor “Trei surori” se perpetueaza si azi, iar aici avem dovada vie cum unii incearca sa-si traiasca parazitar existenta prin intermediul vietilor altora, vieti “virtuale”, “ipotetice”, modulate in functie de propriile fantezii sau neimpliniri.
    @ Iuri: sa ne lamurim: “Nunta lui Puiu”: critic piesa in sine, nu jocul actorilor sau regia. Actorii nu au nicio vina, dimpotriva, sunt umiliti fiind pusi sa joace in asemenea piese. E ca si cum ai pune niste cai pur sange in arena circului, in loc sa-i lasi la curse de viteza sau de obstacole. La fel ca la “Lumina din pod”, acolo unde regizorul si cei 3 actori (Tamara Popescu, Stefan Mirea si Valeriu Dogaru) au facut tot ceea ce le-a stat in putere (si chiar mai mult de atat) ca sa scoata ceva dintr-o piesa de toata jena, care n-ar fi meritat jucata nici macar pe strada.
    Dasha, nu ai facut o eroare aparand pe acest blog. Esti una dintre cele mai binevenite prezente.
    Ma voi referi la ceea ce ai spus despre Andrei (ca sa evit intoarcerea la “fasia mea de adevar” si sa ne cantonam intr-un palier interpretative comun, eludand probleme legate de text, consistenta actantiala etc). Zici ca Andrei e prea sensibil ca sa nu fie femeie. Excludem, asadar, din “componenta” unui barbat sensibilitatea? I-o negam, rezervand-o exclusiv unei anumite categorii? (indiferent in functie de ce criterii am defini acea categorie)
    Andrei nu cred ca isi merita locul printre surori, nu-i pot spune “a patra sora”. Este mult prea avolitiv, incapabil de extensie mobila, este un “looser” aprioric. Daca cele trei surori isi fac singure sperante, viseaza (deci sunt subiecte, vectori generatori de actiune-fie ea si la nivel virtual, netrasnspus in practica-), Andrei este cel in care se pun sperante, este obiectualizat, deambuleaza in functie de niste comandamente interne greu de definit chiar si pentru el. Este mereu amplasat in ipostaza incapacitatii decizionale, este tarat din start, nici macar lumea pe care incearca sa si-o consturiasca in sine nu are viabilitate, astfel incat debuseurile sale exterioare (absolut previzibile si slab sustinute de catre autor, deci prea putin surprinzatoare si ravasitoare) sunt explicabile. Nu stiu cat de sensibil este Andrei, nici nu-mi trezeste vreun fel de coparticipare afectiva precum cele trei fete, mi se pare ceea ce romanii numesc neaos un “fatalau”. Andrei nu esueaza in piesa, este singurul care nu esueaza, pentru ca el este de la bun inceput esuat, pierdut printre limburile propriei existente, fiind purtat de aceasta ca un obiect de mici dimensiuni pe valuri. Andrei, dupa parerea mea, este atat de neputincios, incat nu stiu daca se poate ridica la statutul de “om”, intrucat ii lipseste o capacitate esentiala ce caracterizeaza fiinta umana: aceea de a visa (si, legat de ea, aceea de a spera si de a construi lumi)

    RăspundețiȘtergere
  35. Dragi parteneri de dialog,
    Imi pare rau ca trebuie sa reiau o tema pe care mi-a facut placere s-o tratez cultural, dar pe care nu as fi crezut ca o voi intalni abordata la modul la care este abordata de unii dintre voi. Pe langa lipsa de seriozitate, de discernamant si de politete, mi se pare, iertati-ma daca sunt prea dura, o lipsa de minima inteligenta sa afirmati lucruri pe care nu le cunoasteti deloc. Acum chiar imi fac probleme daca vreodata Iulia Colan ar citi acest blog. Daca nu v-ati pus probleme de etica pana acum, va rog incepeti sa vi le puneti din acesta seara. Faptul ca suntem cu totii anonimi, adica fara o identitate certa care ne-ar pune in fata asumarii celor sustinute, nu ne permite sa abuzam de lucrul acesta si sa lansam afirmatii care pot afecta personal oameni pe care de fapt nu-i cunoastem si pe care ne-am intalnit, la urma urmei, sa-i admiram si sa-i laudam. M-ar indurera foarte tare sa aflu ca Iulia va suferi citind cele scrise de voi, dupa cum ma indurereaza si faptul ca pe acest blog minunat, care a inceput atat de promitator pentru Cosmin si prietenii lui, se pot regasi lucruri neadevarate, care coboara in prozaic, daca nu chiar mai jos, ceva ce incepuse ca un minunat loc de (re)creatie intelectuala. Daca la inceput mesajele fetelor mi s-au parut inofensive, mesajele de acum mi se par ofensatoare. Incercati sa va educati gusturile, comportamentul si modul de abordare a problemelor, pentru ca aveti de la cine. Sunteti intr-o companie extrem de elevata, Cosmin si cei cu care el dialogheaza intr-un climat de fair play si eruditie absolut incantatoare. Daca nu reusiti sa o faceti, macar treceti sub tacere lipsurile voastre si abtineti-va de la a posta.
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  36. Dasha,
    esti in asentimentul meu. Exact aceleasi lucruri le precizasem si eu ieri.
    Te rog, daca poti, sa faci abstractie de aceste iesiri despre care psihanaliza ar spune ca sunt cu caracter compensatoriu si sa continuam discutiile (cea mai buna cale de eliminare a unor asemenea specimene este ignorarea lor. In lipsa atentiei, se usuca si cad singure)

    RăspundețiȘtergere
  37. Treaba tipic romaneasca: cum se gasesc doi oameni valorosi, cu integritate, dispusi sa faca ceva util pentru societate, cum apar si parazitii care improasca peste tot cu noroi. Mereu oamenii de valoare din Romania sunt trasi in jos prin astfel de coborari in prozaic, prin coboraraea lor (de catre altii) la nivelul mintii patrupede a unora. De asta sper sa nu ma mai intorc vreodata definitiv in Romania.
    Cat despre voi doi, Dasha, Cosmin: aveti cuvantul, va rog si eu mult sa continuati dialogul la care asist cu respiratia taiata. Va rog sa ignorati subspeciile care polueaza blogul (acestia se numesc troli, nu?) si sa ne oferiti mostre de elevatie. Astept cu nerabdare continuarea discutiei, pentru care va rog sa primiti felicitarile mele.

    RăspundețiȘtergere
  38. De sambata incoace, prin orice cafenea/bar ma duc aud aproape inevitabil aceeasi propozitie: "Dragoste a laudat-o pe Colan". Localurile pe care le frecventez sunt unele sa le zic obisnuite, iar oamenii care rosteau si rostesc aceasta propozitie sunt unii despre care imi place sa cred ca au o urma de scaun la cap, adica tipi si tipe care citesc ceva mai mult decat FHM, Click sau Playboy.
    Ok, doua nume repetate pana la epuizare (si tot felul de presupuneri, pe care nu vreau sa le reiau, mai ales dupa ce am citit aici ce am citit la comentarii). Numai ca eu, fiinta pura, eram parca din alt film: cele doua nume nu-mi spuneau nimic, iar dezbaterile furtunoase ma prindeau pe undeva pe dinafara. Azi asa, maine asa, raspoimaine tot asa, Dragoste-n sus, Colan in jos, Colan in sus, Dragoste-n jos, pana mi-am luat plapanda inimioara-n dinti si mi-am intrebat o prietena care e faza, sa ma prind si eu. Aia holba niste ochi de crezui ca-i sar de pe orbitele maiastre si ii pica fatza: cuuuuuuuummmm, nu stii blogul lui Dragoste????? Ma simteam de parca se prabusea o mare parte a universului pe mine, iar pamantul disparuse din zona, ca m-as fi bagat in el de rusinea ce-o incercam. Si m-a lamurit buna mea prietena cine sunt cei doi si mi-a dat adresa blogului. OK, ajunsa acasa, am stat sa ma codesc, ceea ce e pe buzele tuturor nu-mi inspira incredere. Apoi m-am incumetat sa tastez adresa blogului si iaca minune: ochilor mei candizi li se deschise un blog de mare clasa, care-mi spulbera toate reticentele mele.
    Felictari pentru blog, este cum ti-am zis de mare clasa, felicitari si pentru aceasta postare care macar a facut ceva: ma convinge sa ma duc la teatru s-o vad pe Iulia Colan si nu pentru ca "zumzetele" au dat in clocot ci pentru ca e intr-adevar bine scris ce-i aici despre ea.
    Iar comentariile Dasha-Dragoste sunt cel mai inteligent mod de lucru pe care la-am vazut in scurta mea viata. Ma inrolez in echipa celor care asteapta continuarea dialogului. Pacat ca la facultate nu avem parte de asemenea moduri de abordare a operelor literare, jur ca n-as mai lipsi o secunda macar, dar la cat facem noi literatura cu cazatura aia invechita de Buciu, prefer somnul sau cafenelele orasului, unde se discuta despre Dragoste si Colan.

    RăspundețiȘtergere
  39. da, Dragoste e superprof, eu n-am sansa sa-l am (daca stiam alegeam si eu germana) dar toate colegele de la germana vorbesc toata ziua de el. asa zic si eu sa tot avem profi din astia care sa te faca sa-ti doresti mai mult de la facultate si sa vii de drag acolo.

    RăspundețiȘtergere
  40. Draga Dragoste,
    Da, ai dreptate. Mi se dusese tot elanul si-mi tacuse tot tapshanul...
    Incerc de ceva vreme sa postez si acum aflu ca textul este prea lung. Asa ca il voi imparti din nou in doua sau trei bucati.
    Va multumesc tuturor celor care ati scris asa de frumos despre acest dialog, ca mi s-a facut si frica. Ma simt ca intr-o casa in care soarele intra pe ferestre direct in sufletul meu. Va aud vocile prin casa, Yvonne, Gabysss, Sick, dar nu va vad figurile. Nici nu trebuie, ma linistesc singura, pentru ca am auzit ca unii oameni pot avea figuri de ceara care pocnesc atunci cand rad sau intorc capul. Mai bine vocile, sunt mult mai linistitoare, ca la teatrul radiofonic unde totul coboara din zenit langa urechea ta. Personajele se indragostesc langa tine, trece o trasura la pas, apoi isi invata lectiile de viata tot langa tine, mai trece o trasura la alt pas ca e actul doi deja (deja?), viata ticaie marunt ca o vietate derizorie printre scenele puse cap la cap pe o ata care suna. E firul narativ, iti spui, care trebuie sa sune ca sa intelegi unde se opreste punctuatia, pentru ca daca nu vezi nimic, trebuie sa ai un reper, ceva. Spuneti-mi daca ati decelat vreodata clipa de tacere uriasa de dupa virgula? Virgula e magistrala, ofera tot atata coloratura cat o soprana, e soprana, daca vreti, a intregului text. Uneste pe verticala, adica da adancime acutei (care e pe sus si o puteti pierde) pe care o luati cand vreti sa povestiti o virgula. E foarte dificil. E, de fapt, piesa de rezistenta a teatrului radiofonic. In asta consta si auditia (folosita in teatrul radiofonic in cel mai propriu sens al termenului), te pun sa respiri o virgula, sa razi o virgula, sa tresari o virgula, sa alergi o virgula. E foarte dificil. Si, ca sa revin la viata personajelor care s-a mai apropiat un pas de urechea ta, (o tii acolo numai pentru tine, noroc ca ai urechile mari, ce s-or face aia cu urechile mici?) la un moment dat o auzi bine de tot cum isi taraste picioarele prin camera, se departeaza, memorezi pasii ca sa stii daca piesa viitoare se joaca in aceeasi camera, sa fii pregatit pentru final, cade totdeauna pe acelasi numar de pasi, cand, tronc! cineva de la recuzita tranteste usa in timpanul tau. ‘Ati ascultat piesa radiofonica Trei surori de Anton Cehov. Urmeaza stirile.’

    RăspundețiȘtergere
  41. Continui, Draga Dragoste…
    Ce este pana la urma un fatalau? Une fille manquee, adica un tip efeminat? Dar daca este o femeie adevarata care joaca pentru un motiv anume rolul unui barbat? Niciodata o femeie care joaca in travesti nu va reusi sa arate ca un barbat si nici nu va vrea. Va vrea sa arate ‘ca si cum’. Pentru ca pe femei le intereseaza prea putin sa fie barbati. (stiu ce spun feministele si nu ma intereseaza, e o barbarie psihologica fara nicio noima).
    Desigur ca exercitiul meu de imaginatie de acum doua zile era o varianta de interpretare a personajului Andrei Sergheevici. Mai degraba era o formula regizorala, regret ca regizorul cipriot nu m-a invitat la discutii (!), pentru ca ar fi fost un truc formidabil cu un impact extraordinar, zic eu, sa-l fi dat pe Andrei pe mana unei femei. Adica sa fie jucat de o femeie. Cei care ati vazut piesa cred ca va puteti imagina, un frate-sora, care sta inchis(a) in camera toata ziua, canta la vioara de rasuna culisele, si abia-abia se lasa tarat(a) sa fie prezentat(a) colonelului.
    Insasi cererea in casatorie pe care o lanseaza Nataliei la sfarsitul actului intai are bruschetea unui gest feminin. Nu stiu de ce, dar asa e in literatura, cel putin, femeile iau decizii din acestea pripite, se marita ca sa faca in ciuda unei prietene, sau le-a cazut greu la stomac curcanul si vor sa schimbe bucatareasa, etc. Barbatii se hotarasc mai greu. (!)
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  42. Ah, uitasem de sentimente. Da, este un act sentimental sa pui insuratoarea/maritisul inaintea carierei. Nu am vazut multi barbati sacrificand cariera insuratorii. Desigur ca, draga Dragoste, poti sa ma contrazici si sa spui ca nu este adevarat, ca exista cazuri, cazuistica poate, ca si barbatii sunt sentimentali si sensibili. Of course, dar eu vorbeam de o sensibilitate oarecum patologica prin pasivitate, cum spui si tu, prin egocentrism, prin fobie sociala, chiar daca e el membru in consiliul orasenesc. Sa nu uitam ca ‘isteria’ era considerata o boala exclusiv feminina iar termenul provine din grecescul ‘husterus’ care inseamna ‘uter’. Bine, nu pot sa spun ca biata Andrei Sergheevici era isterica, desi sunt momente, sunt momente bune in care e capabila, poate si stie… Daca regizorul mergea pe viziunea mea, chiar si monologul din final avea potential de discurs isteric. Acum nu mai tin minte bine textul…dar lasa-mi-l pe Andrei femeie!
    Un alt element care mi se pare ca-l recomanda pe Andrei a fi feminina este insasi ‘sotia-barbat’ pe care si-o ia. Este un caz evident de inversare de roluri, o relatie tipica de genul Macbeth - lady Macbeth, in care sotia accede in pozitie de putere, ia decizii capitale, cheltuieste banii, are relatii ilicite de care stie toata lumea. Comportamentul Nataliei de fronda si independenta in sfera extraconjugalului si socialului, dublat de unul dominant in intraconjugalul extins la cele doua surori nemaritate al caror areal tinde sa-l comprime, ba in aceeasi camera, ba fara doica, pana le anihileaza total, (Irina declara ca va pleca la Moscova(?) iar Olya se muta cu doica la scoala) l-as asocia mai degraba cu un comportament masculin, sa nu uitam ca suntem la 1900.
    Cred ca ceva-ceva I-am insuflat telepatic totusi regizorului, pentru ca–l avem pe Andrei in ultimul act, cred, preocupat exclusiv de carutul celui de-al doilea nascut. Cu spatele la public, absent, leagana copilul si aproape ca se pregateste sa-I dea sa suga. Daca as fi cinica as spune ca arata a depresie port-partum.
    Iata de ce eu continui sa mi-o inchipui pe Andrei Sergheevici drept cea mai nefericita dintre surori pentru ca I-a fost rapit pana si dreptul la feminitate. In ea si-au pus toate sperantele, in inteligenta ei, in rafinamentul ei, in spiritul ei de sacrificiu pentru familie, pentru ca o vedeau ramasa nemaritata, dar cu o cariera exceptionala care le aducea Moscova daca nu la picioare, cel putin sub picioare. Ea era sora-barbat care avea sa le scoata din marasm. Numai ca ea nu a putut decat sa se marite, si acolo prost, si sa faca copii.
    Inca o data, toata discutia e la nivel metaforic. Sa nu credeti o iota din ce v-am spus!
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  43. Uf, Dasha,chiar mi-ai dat emotii. Credeam ca nu vei continua. Iti multumesc mult ca ai reaparut.
    Imi place ideea ca Andrei sa fie jucat de o femeie. La urma urmei, in tragediile antice, nu erau jucate toate rolurile de barbati? (chiar si cele de femei?) (vorbeste acum feminista din mine :)))

    RăspundețiȘtergere
  44. Da, Gabisss, si in teatrul elizabetan se juca la fel. Daca ai vazut filmul 'Shakespeare in love'iti dai seama cat de dur are privita prezenta feminina reala pe scena.
    La primul festival Shakespeare de la Craiova, acum cam 10 ani, cred, a fost invitata o trupa de actori londoneza, Cheek by Jowl, care a jucat piesa 'Cum va place' (As You Like It)in care este vorba de doua tinere care se refugiaza in faimoasa pardure a Ardenilor si, pentru siguranta, se travestesc in paji. Unul dintre ei intra in gratiile seniorului de care fata era chiar indragostita, care-i face confidente si asa mai departe. Trupa a fost alcatuita numai din barbati, iar actorul care a interpretat partitura fetei de care am amintit era negru. Desigur ca era deja cu totul altceva sa vezi un barbat care se preface ca este femeie care se preface ca este barbat.Pentru cei carora le plac astfel de jocuri sinuoase ale identitatii, piesa a fost un delir, mai ales ca la prima reprezentatie actorii au jucat fara decoruri, fara costume, pur si simplu in blugi si in tricouri, pentru ca nu a trecut de vama camionul cu recuzita. Deci au jucat numai pe text si pe limbajul trupului.Si, desigur, s-a mizat mult si pe imaginatia spectatorilor, pentru cat de pregatiti erau sa intre in padurea Ardenilor pe o scena goala si plina de praf. A fost absolut minunat. Cei care au vazut reprezentatia si a doua seara, cu costume si tot dichisul, au spus ca impactul nu a mai fost acelasi.
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  45. Dasha, bine argumentat in legatura cu Andrei. Interpretarea sa craioveana ti s-a parut veridical?
    Uite niste personaje despre care inca nu ma discutat: ofiterii. Aici parca avem o rastunrare a situatiei din “Rusoaica” lui Mihaescu. In loc de “Trei surori”, am putea spune “Rusoii” :)) (la propriu si la figurat). Ofiterii indeplinesc rolul rusoaicei lui Gib.I. Mihaescu, sunt o consturctie interesanta intre himera si realitate (cam prozaica, de cele mai multe ori). La ei, discrepanta apare din contrastul intre sperantele fetelor (care ii viseaza ca pe niste salvatori din ucigatoarea provincie) si felul real in care exista si se manifesta respectivii soldati. Sunt personaje pe jumatate construite din vise, iluzii, doruri, sperante…

    RăspundețiȘtergere
  46. Draga Dragoste,
    Da, Leoveanu mi s-a parut ca a jucat bine rolul unui neadaptat, al unui barbat trist, care face greseala dupa greseala, casatorie, un copil, ipoteca pe casa, al doilea copil, pe care le constientizeaza dar carora nu le poate scapa. Il ajuta, cred, si figura. Dar mi s-a parut straniu un lucru, el e anuntat cu emfaza de fete ca om de stiinta, dar canta toata ziua la vioara, e extrem de timid, retras, fobic, cum am mai spus. Are comportament mai degraba de artist, l-as fi vazut poet, sau compozitor, silitor in izolarea lui de fildes. Stiinta, mai ales daca iti doresti un post de profesor, (nu mai stiu, cumva universitar?) se face in marile orase, intr-un context stiintific, nu in casa parinteasca la umbra mestecenilor. Daca gogorita cu stiinta era numai visul fetelor, presiunea pe care o pun pe el, iar el o cere in casatorie pe Natalia, pe care fetele in mod fatis o dispretuiesc si o ridiculizeaza, ca un act de revolta fata de ele, un mod revansard de a pune punct povestii asteia nebunesti cu plecatul la Moscova?
    Nu stiu, din pacate, romanul lui G. Mihaiescu, deci nu pot face niciun comentariu pe aceasta comparatie. Rusoii, insa, cum bine le zici, vin, vad si pleaca. Acum mi-a venit ideea ca (aproape) toti barbatii pleaca intr-un fel sau altul. Raman doar Andrei, care am hotarat ca nu e barbat, si profesorul, sotul Mashei. Piesa incepe cu un ‘plecat’ si se termina cu alt ‘plecat’. Primul ‘plecat’ e tatal fetelor, mort cu un an in urma, ultimul baronul, impuscat in duel de prietenul/rivalul sau. Intre cele doua asistam la ‘retragerea trupelor’, care, ca orice retragere, produce dezechilibru. Ofiterii au fost ca o maree care a inundat uscatul, a adus meduze cu chipuri lichide, care puteau lua forma oricarui vis, scoici cu ecou lung, pana la Moscova, ierburi de mare cu miros afrodisiac (Masha), dar, cand s-a retras, a lasat uscatul…gol si uscat. Da, ofiterii mi se par si mie destul de ireali, nu sunt prea bine delimitati unul de celalalt, sunt mai degraba proiectii in exterior ale fantasmelor fetelor.
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  47. Draga Dragoste,
    continui

    Cand am scris, nu mai stiu cand, ca in casa fetelor sunt bibelouri cu ofiteri in toate vitrinele, de fapt iarasi aveam o viziune, ca sa zic asa. Ofiterii puteau fi portelanuri cu care fetele, in isteria izolarii lor, isi mobileaza casa si singuratatea. Surorile puteau mima toata petrecerea, toate dialogurile, ‘prezentele’ fantomatice ale ofiterilor, interpretand pe rand, cand pe unul, cand pe altul. Astfel ar castiga in consistenta si prezenta mereu absenta a sotiei colonelui. Era wishful thinking in cazul Mashei, al carei ideal era un om manierat, casatorit, ca si ea, nefericit, ca si ea, care arata o grija parinteasca exagerata fata de copilele lui (poate copilele pe care si le doreste ea). The perfect gentleman. Intr-un acces de furie Andrei poate sparge bibelorile si asa se face ca fetele continua sa traiasca epilogul, drama separarii de cei dragi, pierduti pentru totdeauna.
    Cam gotic, nu? Sigur ca ar face piesa si mai statica, dar ar fi un argument in plus al alienarii produse de izolare, visuri esuate, etc. Cred ca cinematografic ar fi mai usor de realizat. Ofiterii ar semana cu micile obiecte din sticla care populeaza universul sterp al retardatei si schiloadei Laura din piesa ‘Menajeria de sticla’ a lui T. Williams. Ea la fel de imobila, ele la fel de fragile si de desarte.
    Dar ce se intampla pe blog? Aseara a fost din nou spectacol. Ma asteptam sa vad postari cu impresii, reactii pro si contra. Inca o data, nu provin din lumea teatrului, decat ca iluzie a unei realitati in acest joc fantomatic al identitatilor. Puteti spune orice atata timp cat nu se fac afirmatii bazate de nerealitati si in afara liniei de discutie. Imi pare rau daca ceilalti parteneri de dialog au luat interventia mea ca pe o opreliste.
    Oricum, eu am vorbit destul. Ii multumesc lui Dragoste pentru gazduire. A fost o incantare sa discutam si sa va transmit cateva dintre gandurile mele legate de lumea teatrului, a realitatii paralele pe care o instaureaza, a teatrului de voci, radiofonic, si sa va simt undeva, in eter, ochii si urechile indreptate catre buzele mele care scriau pe un ecran, ca si cum ar fi scris pe cer.
    Paste fericit!
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  48. Am vazut si eu piesa. Multumesc autorului blogului fiindca m-a indreptat spre piesa. Intr-adevar, rolul Irinei e jucat fenomenal, tot respectul (si vazand jocul domnisoarei Colan chiar mi-am dat seama ca unele comentarii de pe blog sunt niste mari aberatii si ii rog sa inceteze pe autorii lor). Dar mie mi-a placut mult si Natalia. A jucat foarte bine si ea.

    RăspundețiȘtergere
  49. Am venit special de la Calafat pentru piesa si a meritat. Mi-a placut foarte mult, mi-a placut Versinin, iar Irina (Iulia Colan) este cu adevarat regina neincoronata a recitalului actoricesc. Feliictari!

    RăspundețiȘtergere
  50. Dasha, sper ca am inteles eu prost si ca acesta nu este un "ramas-bun". Te rog din suflet, nu!!! Esti prea frumoasa pentru a ne parasi pe noi, cei de pe blog! Te rog ceva: sa intervii daca vrei in discutii la ,fiecare noua postare a lui Cosmin. Ne-ai face o frumoasa bucurie...Sarbatori fericite, Dasha!

    RăspundețiȘtergere
  51. Nu ne poti parasi, Dasha! Te rog si eu!
    Nu conteaza parerea unei studente anoste,recunosc, dar te rog sa continui dialogul cu Dragoste (pe orice tema vreti voi, la orice postare, cum zice si Sophie), ne mai deschideti si noua mintea si gustul pentru arta si pentru gandire. Stiu, vei zice sa fac asta la facultate, dar nu e vina mea ca nu fac asa ceva sau ca nu am un prof ca Dragoste, pe care toti il lauda cu guritele pana la urechiuse.
    Dasha, poate te mai gandesti. Paste fericit tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  52. Multumesc Sophie si Zumzete.Da, revin pentru un minut pentru cei carora le-a placut ideea cu interpretarea feminina pentru rolul lui Andrei Sergheevici. Si pentru ca-mi place baletul la fel de mult ca si teatrul, daca aveti timp si dispozitie pentru inca o abordare 'ciudata' dar plina de seva va recomand baletul Lacul lebedelor pe muzica lui Ceaikovski in interpretarea companiei engleze Matthew Bourne din 1995. Lebedele sunt transformate in lebadoi, iar cele doua, lebada alba si cea neagra, care in baletul classic sunt dansate de aceeasi balerina, sunt aici dansate de Adam Cooper. Este schimbata si naratiunea. Daca nu le stiti le puteti gasi pe wikipedia.Coregraful a declarat ca intentia sa nu a fost un balet gay. Este povestea unui print pe care nu-l iubea nimeni si este salvat de la sinucidere de un lebadoi. Aceeasi figura se prezinta apoi la balul mamei sale, regina, sub forma unui tanar fermecator.
    Secvente din balet gasiti pe adresa:
    mutuo fulcimur: Matthew Bourne's Swan Lake
    Intreg baletul este tot acolo pe playlist.
    Va avertizez ca muzica este extraordinara. Si tot de-un rus.
    Dasha

    RăspundețiȘtergere
  53. CE aveti cu fata? Ce rau v-a facut ea? Cu ce va supara? Cu faptul ca joaca mai bine decat voi? Cu faptul ca e talentata? Cu faptul ca e laudata?

    RăspundețiȘtergere