În sfârşit, s-a milostivit iarna sa vină şi în Alpi. e momentul munţilor, pe care trebuie să-i trăieşti în toată plenitudinea lor. În primele două fotografii este "Cancelaria diavolului" de la Mühlau
De la "Cancelaria diavolului" nu puteau lipsi nici vrăjitoarele. Această grotă din munte poartă numele de "Bucătăria vrăjitoarelor", "Hexenkuchl", loc unde, conform tradiţiei populare, se strângeau periodic vrăjitoarele (probabil un cult "păgân", animist, legat de natură, gen wicca)
Suflete !
Înnoadă-te, deznoadă-te,
Fă-te luntre, fă-te punte
Fă-te soare, fă-te apă căzătoare
Fă-te codru, fă-te floare
Fă-te stea din carul mare
Te coboară, te înalţă
Treci prin mine către viaţă
Suflete !
Risipeşte-te şi te adună
Pe pământ şi după lună
Fă-te pasăre şi zboară
Peste iarnă, peste vară
Fă-te vânt şi du-te lung
Şi te-ntinde peste amurg.
Suflete !
CANTEC DE IARNA-SOPHIA
Vezi ce artista e natura? Chiar ca seama acea rasina cu Iisus pe cruce, formidabil. Si restul pozelor sunt fenomenale, tot respectul, bravo. Un blog imbucurator pentru suflet. Si ca tot am ajuns la suflet, m-ai omorat cu poezia din final (si sa stii ca nu-s deloc sensibil de fel).
RăspundețiȘtergereminunat totul. iar poezia...ce sa zic? e a ta?
RăspundețiȘtergereG. Chirita
La tine e iarna. Aici e nicicum. Trebuie ca ferestrele mari inspre Alpi si cafeaua de dimineata mai dau un ghiont sufletului inspre viata. Iar targul de Craciun...inchid ochii si-mi imaginez cum tre sa se simta totul...ce arome, ce lume, ce lumina...
RăspundețiȘtergereFabulos peisaj, Alecsandri si alti matracuci ca el trebui sa-si dea foc, cuvintele sunt nimic pe langa imagini. Iar poezia e dumnezeiasca, am preluat-o imediat, am facut-o deja poezia mea de...suflet :)). Si muzica nu mai vorbesc. Am auzit atata cantitate de muzica fenomenala pe acest blog, incat nu stiu cum sa-ti multumesc.
RăspundețiȘtergereLe sol trempé se gerce aux froidures premières,
RăspundețiȘtergereLa neige blanche essaime au loin ses duvets blancs,
Et met, au bord des toits et des chaumes branlants,
Des coussinets de laine irisés de lumières.
Passent dans les champs nus les plaintes coutumières,
A travers le désert des silences dolents,
Où de grands corbeaux lourds abattent leurs vols lents
Et s’en viennent de faim rôder près des chaumières.
Mais depuis que le ciel de gris s’était couvert,
Dans la ferme riait une gaieté d’hiver,
On s’assemblait en rond autour du foyer rouge,
Et l’amour s’éveillait, le soir, de gars à gouge,
Au bouillonnement gras et siffleur, du brassin
Qui grouillait, comme un ventre, en son chaudron d’airain. (Verhaeren, "En hiver")
PS: prefer sa postez aici despre lucruri frumoase, pt ca altfel mi-e ca ma dezlantui infernal la comentariile cu cocalarii si imi pierd mintile si iese cu mare scandal :)
Frumoasa poezia, Cosmine! Bravo! Esti cu sotia in Innsbruck?
RăspundețiȘtergerefara cuvinte...
RăspundețiȘtergereSabina
Danke schön!
RăspundețiȘtergere