Sisi: foaie verde de bostan / o prinţesă şi-un cioban

Partea cea mai rea în cadrul lansărilor de carte e că te vezi cu oameni. Partea cu adevărat rea, maximul posibil, e când prezinţi o carte sau, şi mai şi, o lansezi pe a ta. Azi m-a ferit Sfântul de una dintre cele două posturi, aşa că doar am luat loc cuminte în rândurile publicului auditor cu luare aminte. Efort mult prea mare şi aşa.

Şi, în invazia de după lansare, se apropie de mine dumnealui, dânsul, el, domnul respectiv care mi se adresează cu „domnu’ Cosmin” (deşi eu nu-l cunosc, dar deh, asta e, plătesc preţul celebrităţii mele absolute), fapt care îmi câştigă iremediabil atenţia, dar nu faţă de el, ci faţă de menajarea neuronilor mei. Şi îmi vorbeşte de un tânăr autor (după ce l-am zărit pe împricinat am realizat cât de relativă este chestiunea cu tinereţea şi bătrâneţea), deosebit de promiţător bla bla bla. Care scrisese o monografie a unei localităţi (aşa că, de unde până unde, legătura cu mine, sau cu zona mea de interes?). Informaţiile curg şuvoaie peste mine, în vreme ce, scârbit de soarele de afară, de secătura de primăvară care iarăşi se pregăteşte să-şi facă apariţia prin peisaj, căutam disperat strategii de obliterare cât mai politicoasă dintr-un peisaj literar third hand.

Partea cea mai bună atunci când te întâlneşti cu oamenii e că afli „neşte” chestii tari de tot, fără de care, cel puţin în viaţa asta, n-ai prea mai reuşi să vieţuieşti. De pildă, antenele mele se centrează brusc spre emitentul înflăcărat, atunci când aud numele Sisi. Care a fost şi prin Herculane (fapt ştiut, de altfel). Şi nu numai că a fost prinţesa pe la Băi, dar cică a mai şi găsit un cioban român vorbitor de germană (dovadă peremptorie a gradului de civilitate a unui neam aflat acum în pragul colapsului cultural). Cu respectivul cioban, Sisi ar fi avut şi o aventură. Erotism pur. Prinţesa austriacă i-ar fi dat păstorului un inel (probabil mulţumită de prestaţia voinicului), ce ar fi fost găsit acum de „junele” autor la descendenţii ciobăneşti. Aaa, şi nu e gata: ciobanul s-ar fi dus să se spovedească la popă după aventura cu Sisi (eu, mai degrabă, l-aş bănui că s-a dus să se laude, în fapt, avea cu ce, mă, avea cu ce), iar preotul l-ar fi întrebat: „Dânsei i-a plăcut?”; „Da, părinte!” „Ei, atunci se iartă!”. Din toată povestea, cel mai mult îmi place, aţi ghicit, popa! Şi plurilingvismul ciobanului!

Am fost pe urmele prinţesei Elisabeth von Österreich-Ungarn prin Germania (pe Ludwigstraße, în München, acolo unde s-a născut), apoi prin Viena, în Italia, (la Meran). La doi paşi de mine, la Herculane, n-o căutasem pe Sisi. Totuşi, cred că e prima şi singura dată în istorie, când le-am tras-o şi noi zdravăn austriecilor!

O să mă mai duc când sunt lansări de carte!