Are şi porcina avantajele ei. Miercuri, pe unul din holurile Universităţii, trei exemplare din rasa menţionată în titlu se întâlnesc cu cea de a patra membră a turmei. Aceasta, uimită, întreabă: "Ce-aveţi, fată, de ce nu sânteţi (sic!) la cursuri?". Grosul cirezii jubilează: "Fată, e nebun profu', fată, ne zâsă să ieşim la toate ălea care strănutăm, sau ne tragem mucii, sau tuşim, fată. Da, fată, da, nici nu ne pune absenţe, numa' să ieşim, să nu avem porcina aia." Piţi number 4 le priveşte dezamăgită: "Păi, fată, eu ce fac? Mă duc ca fraiera la curs?" Una din piţipoancele exilate de teama gripei porcine, are o idee. Se vede tot traseul ideii (eveniment rar la un astfel de specimen), se vede iluminarea treptată a chipului gletuit din belşug: "Fatăăăă, îţi zic io cum faci. Te bagi pe uşă, strănuţi şi tu de două ori, tragi de muci şi îţi zice ăla să te cari." Fericirea în grupul piţipongesc nu cunoaşte limite. Cele patru sar, se pupă, bat din palme. "Hai, fată, du-te repede şi te aşteptăm în bar!" (unde altfel?).
Iată şi efectele benefice asupra conservării neuronale a piţipoancelor.
Iată şi efectele benefice asupra conservării neuronale a piţipoancelor.

