duminică, 4 octombrie 2009

Începură cursurile universitare

1 octombrie 2009. Pe holurile Universităţii craiovene, puhoi de lume. Doar în prima zi şi la licenţe mai e atâta populaţie. În rest, Universitas craiovensis e un loc destul de liniştit. Stoluri de piţi şi turme de coca grohăiau patetic pe holuri, sub holuri, pe holuri, în faţa clădirii. Majoritatea, cu o mină preopcupată, afişând o grabă caracteristică omului modern, îşi făceau loc printre cei care chiar voiau să ia orarul (ce tupeu din partea lor, huooo, tocilari nenorociţi!!!), ocheau câte o persoană care, în mintea lor, aducea a prof, se duceau ţintă la ea şi lansau gutural (sau fonfănit) întrebarea: "Nu vă supăraţi, unde e barul Universităţii?" Axis mundi, barul Universităţii, alfa şi omega vieţii de coca-student. Ştiu că încep să grăiesc asemenea octogenarilor, dar, pe vremea mea (ăhăhă, taică, în paleolitic, mezozoic, neogen, cretacic, cam pe atunci) în prima zi de facultate umblam înnebuniţi să întrebăm unde e sala unde are loc deschiderea festivă, unde e biblioteca etc.
Viitor dă haur ţeara noastră hare. Doamne apără şi fereşte pe toată lumea!

2 comentarii:

  1. :))) Cat adevar! Din cauza asta nu ma duc niciodata la deschidere, am facut imprudenta asta in anul 1...bad move! Totusi ar trebui sa cobori din cand in cand in bar ( mai ales intre orele 12-16), dupa parerea mea asa-numitul bar evolueaza de la an la an: in primul an mi se parea focar de infectie("spune-mi cum te cheama ca sa-ti spun ce boala ai", apoi vine anul 2 cu si mai multe boli si dureros de multa prostie. Pe langa prostia omniprezenta mai simteai si o briza de transpiratie ( crede-ma ca atunci cand deschizi usa de la bar exact asa simti).O transpiratie acorperita de parfumuri de "fite" care te paralizeaza. De ce sa ne spalam cand putem sa o acoperim cu un Chanel sau vreun Boss? Dar anul 3 le pune capac celorlati ani (desi inceputurile le gasesti si prin anul 2): this time barul s-a transformat intr-un fel de catwalk. Ne punem pe fizicul nostru deruntant ( dus prea mult la sala sau solar) cele mai "jmekere" haine si venim la "faculta" pt ca azi avem asa de multe lucruri de facut: sa jucam carti si sa ne dam in spectacol, eventual mai agatam ceva ca doar suntem da' vis si da' firma....Viitor mare o sa aiba tara noastra! 'al mai bengos chiar!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am fost doar cand eram mai mica pe la deschideri frate, ca mergeam cu mama=)). Si cand am intrat in clasa a 9-a, evident:->. Altfel, nimic! Dar acum va trebui sa merg pana termin liceul, la dracu'! Asa imi trebuie daca mi-a trebuit mie colegiu cu prestigiu si alea, alea... Oricum, eu sunt o tocilara notorie din generala, deci nici nu e de mirare ca merg la deschideri si incheieri:))-sper ca s-a simtit urma fina sau nu chiar de sarcasm care da mai mult in ironie.
    Daca ti-a trebuit tie sa predai la facultate... De ce nu te duci la un liceu? Acolo e viata si mai interesanta decat in facultate. Ti-o spune un insider;). E de-a dreptul fascinant sa vezi cum ne pierdem identitatea sub ochii profesorilor, ai altora ca noi si chiar sub proprii ochi. Poate asa ai si scrie mai mult. Cred ca nicio varsta nu e precum adolescenta, sa ma bata sfantul! PLus abjectiile care daca incep de acum, pe viitor, ca adult, se amplifica.

    RăspundețiȘtergere