Despre fantome

Strada aluneaca în faţa mea. În noapte. Câteva magazine cu luminile de avarie pornite stau în marginea drumului. Vânzătoarele vorbesc la mobil. Sau se joacă la mobil. Sau se rujează în oglinda telefoanelor. Sau vorbesc cu telefoanele mobile ca şi cum ar vorbi cu îngerii păzitori ai copiilor nicicând născuţi. E tare frig în seara asta. Sau noapte, ce-o fi. Mă strâng de fular ca de funia spânzuratului.

Între ieri şi azi nu există niciun timp trecut. Băieţii îşi lovesc palmele în faţa blocului, se ascund mai bine în glugile lor şi se felicită. Încă o proastă. Încă o curvă le-a picat în plasă. Iar fata se dusese până în casă să se îmbrace mai gros. Atâta tot. Ei deja o terfeliseră prin paturile lor imunde din minţile abulice.

Încerc să-mi trag pe cap o glugă imaginară. Asemenea lui Siegfried. Iluzia durează o clipă. Probabil că Siegfried ar râde puţin de naivitatea mea şi ar căuta mai departe comoara. Doi puştani găsiseră un chiştoc nefumat până la capăt. Degetele lacome apucă rămăşiţele ţigării şi dispar în noapte. Asta da comoară! E frig. Merg în virtutea inerţiei, neştiind că şi inerţia e virtuoasă. Mă acopăr cu întuneric. Îl înghit pe tot. Deschid gura şi afară totul îngheaţă. Acum ar fi bun acel ceai de la ora cinci, cu păducel în el. Ce dracului caută păducel într-un ceai de ora cinci? Păducelul e pentru inimă. Pentru cine are. Probabil.

Mă strecor pe lângă nişte cadavre de noapte. Cadavrele tresar în urma mea. Mă rup din noapte ca o fantomă şi mă arunc în alta. Nu ştiu de ce, încep să mă gândesc la Tarja. Probabil am corelat noaptea cu Nightwish. Mi-e drag de Tarja, cum apare ea suavă, în rochii de seară, cu gesturile superbe de rockeriţă şi cu vocea ei care poate dărâma fără probleme toate gemenele lumii. Noaptea este Tarja. Frigul e rochia ei. Sărutările rămân uimite şi gonesc buimace spre altcineva. I walk alone every step I take. Tarja s-a pierdut.

Noaptea e plină de fantome. Noaptea e o fantomă. Fantomele din cap. Fantomele din inimă. Entităţi ectoplasmatice cu care nu poţi lupta. Creaturi dincolo de tine fiindcă vin tocmai din străfundurile tale. Câte nopţi ţi-au ţinut fantomele de cald?

Mă avânt dincolo de mine. Cad. My winter storm. Cel mai sigur loc este acela în care nu te caută nimeni. Nici măcar tu. Go backto sleep forever more. Far from your fools and lock the door. Cel mai sigur loc unde nu vei fi deranjat este debaraua cu fantome.

Scindarea creierului. Tăierea. Dacă suntem fantome în propriile noastre vieţi? Mă ating şi nu pot. Degetele îmi alunecă prin piele. Privesc la câteva felinare şi le aprind. De la mare distanţă, de data aceasta. Otrava luminii lor.

Nişte jaluzele se aruncă furibunde spre pervaz. Noaptea se desface, pentru o clipă, în fâlfâit de aripi. Nişte urme de întuneric mi-au rămas pe haină. Le arunc cu podul palmei şi, brusc, devin mai îngândurat.

Fantomele or fi reciclabile? Am putea lua garanţie pe ele, precum pe pet-uri de plastic în Occident.Arunc cuvintele în copacii nopţii. Şi le las acolo. Mâine voi veni să văd dacă au rodit. Sau dacă au îngheţat peste noapte. Mâine nu voi veni deloc, asta e cert. Nici copacii nu vor mai veni.

Iau o furculiţă căzută în noroi. Urc cu ea în casă. Pe drum, ucid cu vârful ei ascuţit toate fantomele. Deschid uşa. Intru mândru cu furculiţa în mână. Era uşa de la debara.

PS: pentru pontul legat de melodia ce asigură fondul sonor, îi mulţumesc Adrianei (http://a-din-gag.blogspot.com/). Vezi? Că d'aia-i bine să ne mai vedem când ne întâlnim, ne mai culturalizăm şi noi o tură.

The Fantom of The Opera