marți, 12 ianuarie 2010

Dinamica paşilor

Revenirea în sine. Dramatica recădere. Pe unde se întâmplă fericirea? "Who knows? Not me / I never lost control." Montagne russe.
De la o vreme, lucrurile devin mai mari. Te uiţi la ele, ca şi cum ai deveni mai mic. Zgomotul vieţii are ciudate amplificatoare. Revărsarea continuă. Eterna pendulare. Şi gustul de cremă de ghete.
Uşa. Eterna surpriză. Nivelarea gesturilor. Banalitatea fugii. Privesc spre un frigider aflat într-o vitrină aiurea. Un frigider bolnav. Aflat la spitalul de frigidere. Acolo unde sufletul se mizează şi este disecat în termeni de condensator şi freon.
Frica regurgitată şi reingurgitată. Somnul paşilor. Explozia din creier. Alunecarea spre nicăieri. Vae victis! The winner takes it all, perdantul primeşte o călătorie în cosmos. Tut-retur. Sau nu.
Mesajele de pe bănci. Şi Gogu a fost aici. Şi Ionela este iubită. Şi pasiunile. Şi inhibiţiile defulate. Banca este albastră. Cu multe istorii pe ea.
Pe bancă stă o bătrânică. Mănâncă un covrig. Îşi potriveşte basmaua cu gesturi domoale. Aşteaptă cuminte în faţa intrării unui cabinet medical. Discută cu o altă bătrână. Şi frazele ei de mare efect: "Prima iubire o ţâi în suflet toată vieaţa. Acolo rămâne ea. Şi, dacă dă Dumnezău, o găseşti la fel de bine păstrată şi la bătrâneţe. Ca pe legumele puse peste iarnă." Râd amândouă. Drumul îşi continuă calea.
Paşii aluneacă de la tine. Nici nu i-ai avut vreodată cu adevărat. Zgomotul şi furia. Rămâi ca o momâie de veghe în lanul cu secară erbicidată şi îl tragi la răspundere pe Caulfield. Îl tragi de guler, îi strigi multe, îi dai pumni în gură. La final, te trezeşti plin de sânge. Ai uitat, fie şi pentru o respiraţie, că eşti acelaşi anodin Holden.
Vrăjitorul din Oz a dispărut. Rămân secvenţe. Coji de realitate. Realitatea are culoarea paşilor pe care nu-i auzi. Nu mai are rost să strigi. Flacăra unei brichete. Întunericul se hrăneşte cu paşi făcuţi în alte părţi. "You're face to face / With the man who sold the world." Flacăra brichetei şi paşii au o dinamică proprie. Întotdeauna altundeva. Just remember. Momente prost colaţionate. The death is not the end.
O mână ce-şi ia rămas bun. O oră matinală. Scârba de a-ţi mai fi teamă.
Cândva poate fi în orice clipă. În orice pas.

LEONARD COHEN-The future.



31 de comentarii:

  1. psihofericireianuarie 13, 2010

    Orice pierdere are nevoie, oligatoriu, de un timp de doliu,cand tot ceea ce simti taie ca un bisturiu, fara anestezie.Pare lipsit de sens,o pedeapsa nemeritata suprapusa pierderii in sine.
    Dar in timp ce zaci rupt in bucati si pulverizat in farame,cand nu vrei sa te uiti decat in urma, la un moment dat, muzica pe care o auzi nu mai vine din urma, ci din inainte, si mergi spre ea grabind pasul, caci "cândva poate fi în orice clipă. În orice pas."

    Iar acum, in sfarsit, "candva" e sub pasii tai, anuntanu-te ca de-abia acum traiesti, cand deja simtisei ca murisei, de-abia acum ai ce oferi, cand tu simtisei ca nu mai ai nici o resursa.

    http://www.youtube.com/watch?v=iW8rFho6In8&feature=related

    Si ai s-o cunosti dintr-o mie ca in sfarsit,ea e aleasa: mana ei e intinsa nu sa ceara, ci sa mangaie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe tine, Cosmin, nu cred ca cineva vreodata te-ar putea face cu adevarat fericit. Ai un suflet prea mare care sa poata fi umplut de sufletele marunte. Plus ca banuiesc ca tu esti tipul care nu se incurca cu jumatati de masura. Ori cine e dispus in ziua de astazi sa ofere totul?

    RăspundețiȘtergere
  3. @Psihofericire: imi place optimismul tau: muzica ce vine dinainte, iubirea care exista. Inseamna ca tu mai crezi inca si in Mos Craciun, in "man on the moon", Vrajitorul din OZ, etc...
    @Simo:tu esti cumva fericita?

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne ce frumos si ce trist in acelasi timp! Asa ceva se duce direct la inima.
    http://www.youtube.com/watch?v=EEwJxugapwc

    RăspundețiȘtergere
  5. Maestre, de fiecare data faci surprize. E o scriere atat de profunda, incat nu poate fi imitata.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Vonny: e pentru prima si ultima oara cand te iert! Daca mai indraznesti sa postezi manele pe acest blog, te rejectez imediat! Exista trei lucruri in toata existenta mea care ma fac sa nu mai controlez si s-o iau razna: prostia care nu sta in banca ei, minciuna si manelele. Nu face eroarea sa ma provoci! Pana si aici ati ajuns, ati invadat orice spatiu public! Nu se mai poate, fratilor: "Aux armes, citoyens! Formez vos bataillons! Marchons! Marchons! Qu'un sang impur abreuve nos sillons!"
    @ Liviu:nu e profunda, e personala. Din pronfunzimile personale, ca sa cadem amandoi de acord.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am vrut sa te supar sau sa te jicnesc cumva.Asta nu e manea. Au spus-o si compozitorii romani ca nu e. Ceea ce ai scris tu e fantastic si am gasit o melodie care sa fie in acord cu starea.

    RăspundețiȘtergere
  8. psihofericireianuarie 13, 2010

    @dragoste, daca pe tine te face sa simti ca atingi cerul cu degetele cand asculti Rahmaninov, iar pe altcineva cand asculta Nicolae Guta, ar trebui sa iti fie egal: intensitatea trairii este aceeasi.E important sa simti. Nu incepe din nou sa judeci,consumi energia cu care ai putea sa scrii alte posturi ca cel de mai sus.
    Si incet incet, cu putin noroc si carisma, cei care respira prin ceea ce scrii tu, vor incerca sa guste din ce in ce mai mult ce iti place tie.


    E rau sa crezi in Mos Craciun? Eu asta fac zi de zi, incerc sa ii fac pe ceilalti sa creada in viata, in dragoste, in Mos Craciun sau in celalalt batran atotputernic, tot cu barba alba si iubitor de oameni.. Si dintre toti, eu cred cel mai tare.
    Hei, Vonny, bine ai venit! Sa te ierte ownerul, fii seherezada care imbuneaza sultanul, sa nu iti taie capul..hai seherezada, baga un comm ...

    Gabisss, hai la apel...cu postul asta toti ne identificam, macar un pic..

    RăspundețiȘtergere
  9. @Psihofericire: stai asa. Nu era vorba de judecata. Si nici de luat capul. Te felicit ca incerci ca-i faci pe altii sa creada in Mos Craciun, eu insumi practic asta, dar nu pot spune ca ma mai identific cu credinta in ceva miraculos de bun.
    @Vonny: Imi pare bine ca nu intentionai sa ma "jicnesti". Compozitori romani? Despre cine e vorba? Care "e" aia? Sa nu-mi zici de Marius Teicu, de Cristinoiu sau Ionel Tudor, care mi-au mancat copilaria cu produsele lor nascute moarte si in legatura cu care, doar cand le aud numele, imi vine o acuta senzatie de greata, gata sa se materializeze.
    Alti compozitori? Sper ca nu pomenesti numele Moga. Altii mai sunt? Cei cativa asa-zisi DJ, care au invadat cluburile si arunca pe piata niste imbecilitati pentru "populace" castrati de neuroni (aici ma va taxa Psihofericire) din cluburi. Niste indivizi care si-au facut rost de niste mixere destul de performante si care se cred compozitori...Altii?
    Aaa, mai erau Enescu, Porumbescu (da, astia compozitori si nu doar pentru ca au compus muzica clasica), dar am asa o impresie ca ei nu s-au exprimat in legatura cu Adi de la Valcea. Si cred ca nici Gheorghe Iovu sau Zamfir nu au vreo tangenta cu aceasta "muzica a sferelor".

    RăspundețiȘtergere
  10. psihofericireianuarie 13, 2010

    Uff, si te laudasem atat!!!!!De vreo doua saptamani erai ireprosabil..Asta seara ai o bila neagra cat Casa Poporului.
    nu mai taxa atat oamenii, poate ca unii fac dragoste pe muzica lui Marius Teicu, poate ca unii plang pana li se innoada lacrimile in barba cand canta Florin Salam, nu te mai concentra pe ceea ce nu iti place. Poate ca nu e important ce ne place noua, ci ceea ce facem sa placa altora, atunci cand avem o inraurire in viata lor.
    Gandeste-te ca Vonny, presupus ascultator de Adi de Valcea, a intrat pe blogul tau, a citit, a ascultat Leonard Cohen, si, sensibilizat, a pus si el o melodie. La care tu, intelectualul rasat dar inflexibil,l-ai pus la colt, el si-a cerut scuze si totusi tu apoi il mai pocnesti o data, cu dispretul fata de considerase a fi autoritate in materie-compozitorii romani,ghilimele pe o greseala de gramatica,reflectorul pe ceea ce consideri tu valori, Enescu si Porumbescu, si gataaa, l-ai pus cu botul pe labe.Poate ca de-aici incolo, va asocia Leonard Cohen cu umilinta provocata de tine, si,oropsit, se va insuruba si mai mult in Adi de la Valcea, nemaicalcand pe aici si neavand vreo sansa sa evolueze. E acesta efectul pe care l-ai dorit?

    RăspundețiȘtergere
  11. Citesc comentariile si nu pot crede ca vad bine. De unde atata toleranta fata de subcultura? Astfel se distruge o societate. Indivizii care trag inapoi o societate, trebuie eliminati, dupa modelul spartan, model confirmat de istorie ca fiind singurul progresist.

    RăspundețiȘtergere
  12. psihofericireianuarie 14, 2010

    Si cum ai dori sa fie eliminati? Ceva idei de la Hitler cu evreii? Tiganii, betivii si prostituatele ce ar trebui sa primeasca drept pedeapsa? Sau poate putem sa hranim cu ei animalele de la zoo? E mai simplu decat sa ii apropii de standard, nu?

    Dar esti sigur ca ceea ce numesti tu cultura nu e numit de altcineva si mai evoluat decat tine subcultura?

    RăspundețiȘtergere
  13. Cosmin de maine vreau sa te combat. Pe moment nu am timp ca fac niste subiecte pt. teza dar de maine... vreau sa-ti spun ca tu scrii din ce in ce mai bine deoarece :cine sunt EU sa te analizez(critic)? Tot timpul ai lasat pe foaia monitoru-
    lui ganduri care de multe ori imi depasesc capacitatea mea de deslusire.

    RăspundețiȘtergere
  14. Deasemenea mai observ ca unii dintre cititori
    isi dau cu presupusul la ce te-ar putea face pe tine fericit "...Cosmin, nu cred ca cineva vreodata te-ar putea face cu adevarat fericit".

    RăspundețiȘtergere
  15. Mein Kamarad e loc pt toti sub soare.
    Referirile pe care le-ai facut la muzica se refera numai la cea din Romania sau si la aceea din neagra strainatate?
    Ce zici de Andre Tanneberger(ATB)? ca tot pomenisi de mixere
    De ce mi-l oferi ca model pe Kurt?

    RăspundețiȘtergere
  16. "Frica regurgitată şi reingurgitată"-chiar am trait asemenea momente.Ma bucur ca la aceasta stare tu ai gasit cuvintele potrivite.

    RăspundețiȘtergere
  17. Herr Cosmin nu matale ai vrut:"Liberte, Egalite,
    Fraternite"?
    Si ca sa citez cu aproximatie pe cineva (nu spui numele persoana importanta):...eu nu ma cobor la nivelul soldatului ci il fac pe acesta sa se ridice la nivelul meu.

    RăspundețiȘtergere
  18. Pledam pentru "pacea mondiala" a.k.a. incultura mondiala incepand cu cea nationala. Gata Big Brother, "toleranta este forta". zufrieden?!

    RăspundețiȘtergere
  19. Iertati-ma!!!! cred ca am spus vrute si nevrute.
    Este tarziu

    RăspundețiȘtergere
  20. Yvonne (fosta Anonim 1)ianuarie 14, 2010

    Psihofericire, eu nu vorbeam de eliminare fizica. Ci de ierarhie, fara de care nimic nu se poate construi. Exista standarde de la care nu poti face rabat in delimitarea fenomenelor culturale.

    RăspundețiȘtergere
  21. Psihofericire: nu am scris pana acum fiindca nu mai stiu ce sa zic. Raman mereu muta de uimire si totul parca se petrece in mine. Da, ma identific, ne identificam cu fiecare postare.
    In privinta limitei existente intre cultura si subcultura, oricat de subiectiva ar fi aceasta limita, ea exista. Eu cred ca trebuie sa-i ajutam pe toti sa iasa la "soare", le facem un bine. Nu e bine incuranjandu-i sa ramana undeva jos, doar pe motiv ca asa se simt ei bine.

    RăspundețiȘtergere
  22. Horia Moculescu a spus de melodia lui Adi de la Valcea...Nici eu nu sunt manelista stati linistiti, insa imi plac unele melodii de la ei.

    RăspundețiȘtergere
  23. @Psihofericire: nu criticam pe cei care asculta muzica lui Teicu sau, iata, Moculescu. Ziceam de ceea ce au "compus" acesti oameni, niste aberatii care au tras muzica romaneasca in jos pentru multa vreme. Iar legat de ceea ce zici tu: nu pot fi de acord. Si Ramaru se simtea extatic atunci cand ucidea, asta nu inseamna ca se eleva prin asta!!! Eu inteleg binele sau frumosul nu numai prin absenta raului/uratului, ci si prin faptul de a nu depasi anumite limite in a te impune cu forta pentru celalalt.
    @Kurt: Caesare, astept sa ma combati (dupa teze). Si nu am vrut eu, frate, nici libertate, nici egalitate, nici alte aberatii masonice. De parca acum am fi al dracului de liberi sau de egali!

    RăspundețiȘtergere
  24. psihofericireianuarie 14, 2010

    invatarea pozitiva a revolutionat educatia. E mult mai constructiv sa incurajezi zborul decat sa dezaprobi noroiul. Si nu are legatura cu impunerea,cu forta, sau a tolerarii criminalilor. E vorba de a contribui la formarea valorilor la care aderi. E simplu sa te afiliezi celor care snt gata formati, insa satisfactia e mult mai mare cand contribui tu la formarea altora.

    RăspundețiȘtergere
  25. Horia Moculescuianuarie 14, 2010

    Fatoooo, nici daca voiai sa ne faci sa murim de ras nu reuseai asa :))))) Horia Moculescu zici? Pai ala e compozitor? Avea dreptate baiatul asta si cred ca asta ar trebui sa discutam cu adevarat: noi avem vreun compozitor, daca stam stramb si judecam drept?

    RăspundețiȘtergere
  26. Pacea Mondiala si Universala si Fratia Alba laolaltaianuarie 14, 2010

    Psihofericire, tu esti din alea de prin secte? Hare Kirshna sau mai stiu eu ce? Alea cu iubirea, cu pacea, cu florile in cap?
    Problema e asta: nu avem nevoie de dobitoci, nu trebuie sa ne coboram la nivelul lor. Incercam sa-i ridicam: nu se poate, adio. Pentru ca ne-am coborat prea mult la nivelul unora si altora ca sa-i facem pe ei sa se simta bine, am ajuns in halul asta ca natie si am ajuns sa fim prostiti de toti politicienii si am ajuns sa votam in halul in care votam! Asemenea dobitoci, care au jucat dupa regulile democratiei, au adus tara la dezastru prin votul lor semihumanoid!

    RăspundețiȘtergere
  27. psihofericireianuarie 14, 2010

    Dobitoci, semihumanoizi...poti exemplifica,cum ai coborat la nivelul lor ca sa se simta bine, si in ce fel ai esuat in demersul de "ridicare" a lor? Noi astia cu flori in cap nu prea intelegam din generalizari...

    RăspundețiȘtergere
  28. Nu va luati de par. Se poate discuta si fara atata patima! Mai bine cu pasiune, nu cu patima!

    RăspundețiȘtergere
  29. psihofericireianuarie 14, 2010

    Si uite asa, tot mai departe de frumusetea textului de sus...

    RăspundețiȘtergere
  30. Dar nu cele din aprilie.(hihiihihi)

    RăspundețiȘtergere