duminică, 31 octombrie 2010

Castelul Ambras - III. Comori şi ciudăţenii

Camera de curiozităţi şi comori Castelului Ambras prilejuieşte întâlnirea cu obiecte rare, aduse din toate colţurile lumii (primite ca daruri, sau aduse ca prada de război). O parte a acestei săli cuprinde tablouri ale „ciudăţeniilor”, devieri de la normal, de care spiritul medieval era foarte interesat: portretul celui mai păros om din lume şi al fiicei sale (un bărbat bolnav de hirsutism), tablouri cu pitici, oameni cu handicap, al unui nobil maghiar care, după ce ochiul, ţeasta şi creierul i-au fost străpunse cu o suliţă (care a ieşit prin spatele cutiei craniene) a continuat să trăiască şi…imaginea lui Vlad Ţepeş.

PS: o mare parte dintre comorile din Ambras au fost transportate la Viena, de către diferiţii conducători ai Imperiului.








Blank & Jones feat. Claudia - Unknown Treasure

vineri, 29 octombrie 2010

Castelul Ambras - II. Ars bellum


Postarea de astăzi este dedicată artei războiului, aşa cum apare ea în mărturiile vremii, păstrate în castelul Ambras. Arme, armuri, secole de lupte traversate prin sălile castelului. Aveţi ocazia de a admira şi pe giganticul Bartlmä Bon (pe numele său real Giovanni Bona, din Riva de lângă Trient), care măsura nu mai puţin de 2,60m. Armura lui s-a păstrat, la fel şi scheletul, care se află la Institutul Anatomic din Innsbruck. Bartlmä Bon i-a însoţit pe nepoţii arhiducelui Ferdinand al II-lea (cel care a clădit castelul Ambras) la turnirul din Viena (1560), organizat în prezenţa familiei regale.

















Blackmore's Night - Loreley

miercuri, 27 octombrie 2010

Castelul Ambras - I


În nord-estul Innsbruck-ului, în secolul al X-lea d.Chr., se ridica burgul contelui Dießen-Andech, denumit ad umbras (la umbră). Astăzi, de conte si de familia sa nu mai aminteşte decât strada Andech. În 1133, burgul este distrus de către Heinrich cel Mândru, iar 150 de ani mai târziu este reconstruit. Castelul Ambras, monument istoric celebru în Austria, a fost construit pe locul burgului de către arhiducele tirolez Ferdinand al II-lea (1529-1595), fiul împăratului Ferdinand I, pentru soţia sa, Philipinne Welser.

În această postare: exteriorul şi parcul castelului.










Alexandru Zarnescu - Castelul

marți, 26 octombrie 2010

Tombe la neige


Luni, cu o zi înainte de ziua naţională a Austriei, am fost blagosloviţi cu prima zăpadă din acest an. E foarte devreme chiar si pentru Tirol. A nins zdravăn toată ziua. Şi mâine va mai ninge puţin. Apoi, prima zăpadă va dispărea pe nesimţite. Dar şi-a făcut datoria. Măcar pe cea estetică şi de îmbătare a simţurilor.


ANDA CALUGAREANU - Poveste de iarna ..

duminică, 24 octombrie 2010

Top of the wolrld

De la Nordkette la Seegrube se ajunge cu telecabina. E o trecere între anotimpuri: pleci de la 700 de metri dintr-o toamnă curată şi caldă ca dorinţele unui prunc şi ajungi la Seegrube (la peste 2000 de metri, pe culmile Alpilor) în mijlocul iernii celei mai aprige: zăpadă până dincolo de genunchi, frig. Şi puritate desăvârşită. Simţi că în cele 7 minute, cât durează ascensiunea, ai trecut de la o vârstă la alta: a ta, a aerului, a pământului. Zbori pe deasupra brazilor şi a ta. Sus, în aerul îngheţat, ştii ce ai de făcut. Chiar şi pentru o clipă, simţi că înţelegi. Nimic de transpus în cuvinte. Dar simţi că înţelegi. Este una dintre acele secunde pline de sens. Borne pe traseul vieţii. Jos, la poalele munţilor, oraşul se vede microscopic. Eşti deasupra lui. A zgomotelor. A furiei. Sus, în vârful lumii. Într-unul dintre ele. În propriul vârf al fiinţei tale. Eşti tu cu liniştea care, după un timp, încetează a mai veni din afară şi începe să izvorască din tine. Vezi. Simţi. Înţelegi. Ţii tare de inimă să explodeze de atâta frumuseţe. Şi eşti nevoit să spui alături de Lester Burnham, din American Beauty: „but it's hard to stay mad, when there's so much beauty in the world. Sometimes I feel like I'm seeing it all at once, and it's too much, my heart fills up like a balloon that's about to burst... And then I remember to relax, and stop trying to hold on to it, and then it flows through me like rain and I can't feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life... You have no idea what I'm talking about, I'm sure. But don't worry... you will someday.”
























GHEORGHE IOVU-MEDITATIA VIETII




luni, 11 octombrie 2010

Hänsel, Gretel, muntele, lagărele şi încrederea


Ce ştiu eu să fac cel mai bine pe munte, în afară de drumeţii? Să mă rătăcesc, normal! Bineînţeles! Fireşte! Numai că asta nu e o problemă. Trebuie doar să ai încredere în munte. Niciodată nu am înţeles ideea conform căruia omul este într-o „luptă” permanentă cu natura. Într-o competiţie. Să supui cutare sau cutare element al naturii. Să fii într-un permanent război cu natura. Eu nu pot percepe lucrurile aşa: nu te confrunţi cu apa, muntele etc., ci colaborezi. Asta ca treaptă primă şi palidă spre o empatie generalizată. În orice caz, eu am încredere în munte: dacă nu te „războieşti” cu el, te scoate întotdeauna la liman. La câţiva kilometri de Innsbruck, am ajuns în Axams, de unde am urcat în Omes. De aici, prin pădure. Nu are rost să descriu şi, de altfel, nici nu pot, cuvintele devin rable bolnave în faţa pădurii alpine. Şi logic ca am luat-o pe urmele lui Hänsel şi Gretel şi m-am rătăcit. Nimic nu e mai frumos decât să rătăceşti (la propriu) pe munte. Ştiam doar că undeva jos, în stânga, este Kematen, iar jos, la poale, spre dreapta, este Völs. Am ajuns undeva în mijlocul lor. Pe drum treceau două bătrânele tiroleze 100%, simpatice foc, dotate cu beţe de nordic-walking. Le-am întrebat unde e o staţie de autobuz. S-au oferit să mă conducă. Am făcut vreo patru kilometri pe joc, gâfâind şi abia ţinându-mă de octogenarele antrenate. Foarte comunicative „îngeresele” mele de călătorie şi uite aşa am vorbit de una, de alta, aflând ele că sunt din România (deşi credeau că sunt din Germania). Şi am vorbit despre Sibiu, despre Banat, despre şvabii bănăţeni. Una dintre ele mi-a spus că, acum 50 de ani, a avut o prietenă şvăboaică din Banat, pe care a cunoscut-o în lagărul de refugiaţi ce se găsea în zona dintre Kematen şi Völs. Fugise din nebunia comunistă. Fusese deportată şi în Ucraina, după al doilea război mondial. Ce mi-a povestit bătrâna despre peripeţiile trăite de prietena ei în Ucraina, face să pălească romanul Atemschaukel al Hertei Müller. Atemschaukel e minciună pe lângă ce am aflat azi. Trebuie doar să ai încredere în munte…









Franzl Lang - Jodlere


joi, 7 octombrie 2010

Innsbruck


După cinci ani de absenţă, nu ştiu cum m-am aşteptat să mă întâmpine Innsbruck-ul. La început, m-am speriat. Nu simţeam nimic, eram „nicicum”. După o noapte de căutări disperate prin Viena, în speranţa deşartă a găsirii unei camere libere la vreun hotel şi după înnoptarea pe malul superb de la Mondsee, am ajuns şi în Innsbruck. Oraşul este un imens şantier, ca întreaga Austrie, de altfel, fiindcă oamenii inteligenţi ştiu că din criză se iese doar prin investiţii (adevărate, nu doar pe hârtie), prin pornirea şi turarea motoarelor economice. În Innsbruck, de când nu l-am mai văzut, au luat naştere vreo trei mall-uri (altele două sunt aproape gata), cartiere întregi, un nou sat olimpic care mai are puţin şi va fi inaugurat (în 2012 Innsbruck-ul găzduieşte Jocurile olimpice de iarnă ale tineretului). După câteva zile, mi-am dat seama de ce colţişoarele sublimului oraş nu-mi spuneau nimic, nu aveam nici un sentiment de nou: fiindcă nici nu lipsisem de acolo, fusesem mereu acolo. Iar eu ştiam asta. Poate doar uitasem.

Statuia Fecioarei Maria şi a Sfinţilor tirolezi, tronând imperial peste centrul vechi

Spitalskirche

Unul dintre magazinele Swarowski din centru.Daniel Swarowski a înfiinţat la Wattens, în Tirol, în 1895, prima fabrică de cristale ce aveau să devină celebre. La Wattens se află acum muzeul Swarowski, "Die Kristallwelten" (Lumile de cristal), o desfăşurare de magie.

Centrul vechi, în fundal Goldenes Dachl (Acoperişul de aur)

Goldenes Dachl, cea mai cunoscută clădire din Innsbruck A fost construită în 1492 şi servea drept reşedinţă pentru principii tirolezi. Decoraţiile sunt din epoca târzie gotică. Acoperişul este alcătuit din 2657 de şindrile de aur.

Helblingshaus (renumită pentru faţada în stil baroc). La origine, casa burgheză a fost construită în stil gotic, dar în 1725 a fost cumpărată de către Johan Fischer, care i-a refăcut stucatura în stil baroc.

Hofburg. Odinioară reşedinţa principilor tirolezi. Construit de arhiducele Sigmund der Münzreiche. Fiul său, împăratul german Maximilian I, a construit dependinţele. Împărăteasa Maria Tereza a ordonat reconstucţia în stilul rococo vienez.


Zillertaler Schuerzenjaeger - Sierra Madre