marți, 27 martie 2012

oasele de pisică

un bel giorno per morire
miercurea
când norii se răsfiră şi vederea
oasele roşii de pisică îngână porţile
cover version
linia palmei stângi unită cu praful din cea dreaptă pierdute
în pădurea-duminică unde chipurile mă sfârşesc
după tine după chipurile ce răsar din scrumiere
la uşă bate lumina în miez de noapte
cuvintele-nuci
(totdeauna am avut suspiciuni
şi, fireşte, reticenţe, faţă de dulceaţa de nuci)
jocurile şi improvizaţiile distrug
toate dimineţile lumii.
aşternutul. deşert de vorbe.
picăturile de sudoare nu mai pot răzbate
de la unul spre altcineva spre oricare altul
amintirile celor ce nicicând nu vor fi se îngrămădesc
între două roţi (de bicicletă.) (probabil).
orice respiraţie - o amintire
(a cui?).
dar zilele săptămânii
şi oasele de pisică roşie porţi către nicăieri şi punct


Sarah Brightman feat Schiller & Isgaard - Beautiful Day
   

burden by time



Viena, Kärntnerstr.24

luni, 19 martie 2012

au claire de la lune

sufletul se câştigă cu totul
şi se cu tot cerul senin de afară în ciuda
planetelor aliniate vinde pe bucăţele
iată-mă gaură-n zid vezi dincolo de firele de tencuială
şi golurile dintre cărămizile uneori pe la asfinţitul fumului
putrede
ia în mână aerul dintre ele. o! minune! aerul e greu ca
sapa din creier
pe aici se scurge miezul nopţii tu
ai venit spre bolta pământului
mâna olar lut naştere
fugi de-aici!
stop: cineva trebuie să răcnească atât de încet încât
tainele trezirii să nu se ostoiască
să intre regizorul! o! minune? intră
frâu cu frâu şi ciob cu ciob se prăpădeşte
cine unde
o sete
în vifor
[jocuri de lumini fanfară scena de pe când încă redevenisem copil
îţi dau sufletul meu să-l ţii tu
au claire de la lune
iar ea cu totul: mi-l dai mie?
clipiră gene sclipiră stele şi lumi se deschiseră
Pierrot visase o floare şi, în secunda următoare,
floarea.
shortcut: ea puse sufletul lui într-o plasă
fireşte o plasă de cumpărături
dar Pierrot visase o floare
rezumat: ea se duse la piaţă
şi din vânzarea celui nepreţuit olarii
cumpărară ţarina.
ma chandelle est morte
je n’ai plus de feu]

Manu Chao  - Helno Est Mort
   


joi, 15 martie 2012

pentru toate celelalte există

bezna banca norul chipul luminat bezna câinii ploaia crucea flacăra brichetei
10 minute bezna mâinile urletul zăpezii ochii ochii
aerul pieptul stelele pielea pe
febra pisicile piele vorbele agăţate-n
muguri bezna sângele culoarea verde suspinele rărunchii
apoi (pe la nouă fără vreo câteva minute):
sarea chipul sarea bezna anii de
după felul în care sapă
prin mine
cutele (de pe cămaşă? de pe chip?)
răstignirea de dincolo de monitor
urmează (alfabetic): glonţul bezna paşii
din frânturi de drumuri râsetele cafeaua (da, cafeaua!)
masa aşternută (am ratat ordonarea alfabetică) paştele
din ungher inimile sferele casele bezna ochii
din alţi ochi lentila care mulge
blocurile jocurile bezna munţii florile zorile
(acum ar trebui să vină ceea ce e mai frumos)
dar, în loc de asta, scriu „cretă” cu cretă
(şi, la final, dintr-un balon pe sub nori şi pe sub mărăcini): bezna
buzele cuţitul din ele ruga

pentru toate celelalte, există MasterCard

 Jem-Falling for you
   

miercuri, 14 martie 2012

cam cât dor

deci cam cât ziceai că ţi-a fost dor de mine? cam aşaaa, cât de la pământ
la lună? cam de luni până vineri mi-a fost. până vineri după-amiaza. sâmbăta
iau din amintire
soarele greciei în nări  şi ochii lui verzi la subsuoară şi dau iama-n copaci, iar duminica
e ziua când mă gândesc la tine între opt şi nouă dimineaţa.
cât de dor ţi-a fost de mine? cât un drum la munte la sfârşit
de săptămână, la cetăţile fortificate
din inima altcuiva.
şi? ţi-am lipsit? enorm! cam cât mi-am ostoit dorurile
prin şerpi de vin pe care-am dansat
jocul golului
eşti sufletul meu pereche
da? nu. şi eu cum o să ştiu cine e?
e simplu: dacă ochii lui au culoarea ochilor tăi
şi numele lui începe cu litera numelui tău
(dar nu cu litera neştiută, ascunsă-n scâncetul firii)
şi mai e şi născut aproape în aceeaşi zi cu tine e sufletul
tău
pereche restul e tăcere sleită
în râsul zidului
mi-e dor de tine asta o s-o auzi prin hohotele
mele prelungi şi prin mătasea atingerilor altui suflet,
dar tu să ştii că mi-e dor
(cineva scoate harta secretă cu umbra
paşilor tăi: actul 1: surpriza: nu-s şi ai mei)
nu-i aşa că-ţi va fi dor de mine până dincolo
de sfârşitul lumii? până la vară
apoi mă voi urca pe bicicletă
îmi voi lua rucsacul cu hălci de vorbe în spate
şi mă voi afunda în munţi
(fireşte, cu aparatul foto de gât
actul 2: certificarea: de alt gât)
şi în fiecare umbră  a coniferelor (ce cuvânt ştiinţific!) ţi se va părea
că mă vezi? nu. dar, desigur, aşa îţi voi spune
mai spre iarnă, la gura sobei, la gura ta,
când va veni actul trei (scena opt: sufletul lumina prăpastia)





























Alla Pugaciova-Million alih roz
   

duminică, 11 martie 2012

Unde se termină Faust şi de unde începe Prospero

Este şi nu este bine venită o piesă a lui Purcărete pe scena Naţionalului craiovean. Este bine venită pentru că mai avem ocazia să i vedem teatru. În rest, după astfel de piese, ar fi necesară punerea lacătului pe Teatrul „Marin Sorescu”, pentru că discrepanţa dintre piesele lui Silviu Purcărete şi mizilicul servit în rest pe post de „stagiune” e atât de mare, încât o ultimă fărâmă de bun simţ care mi-a mai rămas mă împiedică s-o descriu aşa cum s-ar cuveni.
Dincolo de jocul excelent al lui Sorin Leoveanu (Miranda / Caliban) şi al lui Ilie Gheorghe (Prospero), secondaţi bine de restul trupei, motivant la Purcărete rămâne spaţiul scenic, autonom, care se joacă pe sine însuşi, autoreflexiv, autogenerant, el însuşi personaj. Un spaţiu care dispune eroii, devenind sinonim cu însăşi viaţa şi cu mecanismele sale de certificare şi de abducţie. Lumea /spaţiu e proliferantă, polistratificată, planurile îşi modifică din mers ontologia. Totdeauna am admirat ceea ce ştie sa facă Purcărete cu spaţiul. Axele spaţiale din O furtună intuiesc teroarea intrinsecă sufletului, o scot la suprafaţă, o potenţează. Şi încearcă s-o rezolve cathartic. Încearcă în sensul că oferă premisele pentru aşa ceva. Restul, e treaba privitorului, dacă se poate purifica, sau ba. Ritmic prin umplerea, dispariţia, absorbţia şi transformarea imprimată eroilor, spaţiul devine o proiecţie a unui subconştient pulverizat de dihotomia creator-creatură, nicicând rezolvată sau măcar atrasă către calea unei soluţii de acceptare. Şi încă o dihotomie care calibrează intens conflictul: cea între natură şi civilizaţie, între a stăpâni natura prin raţiunea actanţială şi a trăi „inconştient” starea paradisiacă.
În rest, Purcărete l-a construit pe Prospero poate puţin prea faustic, Ariel, spirit al aerului, devine un Mefistofel în O furtună, translează categoriile. Revenind la Faust, sunt suficiente scene în camera-lume a lui Prospero în care Purcărete chiar reuşeşte să lovească puternic pe partea de impresie, de emoţie, aducând foarte sugestiv imaginea de Hexenküche sau de Walpurgisnacht. Avem regizor, avem piesă, avem coloană sonoră, avem actori care joacă, avem spaţiu al convenţiei. 

Distribuţia: 
Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu,Adrian Andone, Angel Rababoc, Constantin Cicort, Nicolae Poghirc, Cătălin Băicu
ș, George Albert Costea, Mircea Tudosă, Iulia Lazăr, Iulia Colan, Petra Zurba, Monica Ardeleanu. 

Regia: Silviu Purcărete
 
Adaptare: Silviu Purcărete, după traducerile lui G. Volceanov, L. Leviţchi, Ioana Ieronim, David Esrig, ale regizorului însuşi
Scenografie: Dragoş Buhagiar 

Muzica: Vasile Şirli 

sâmbătă, 3 martie 2012

Sisi: foaie verde de bostan / o prinţesă şi-un cioban

Partea cea mai rea în cadrul lansărilor de carte e că te vezi cu oameni. Partea cu adevărat rea, maximul posibil, e când prezinţi o carte sau, şi mai şi, o lansezi pe a ta. Azi m-a ferit Sfântul de una dintre cele două posturi, aşa că doar am luat loc cuminte în rândurile publicului auditor cu luare aminte. Efort mult prea mare şi aşa.
Şi, în invazia de după lansare, se apropie de mine dumnealui, dânsul, el, domnul respectiv care mi se adresează cu „domnu’ Cosmin” (deşi eu nu-l cunosc, dar deh, asta e, plătesc preţul celebrităţii mele absolute), fapt care îmi câştigă iremediabil atenţia, dar nu faţă de el, ci faţă de menajarea neuronilor mei. Şi îmi vorbeşte de un tânăr autor (după ce l-am zărit pe împricinat am realizat cât de relativă este chestiunea cu tinereţea şi bătrâneţea), deosebit de promiţător bla bla bla. Care scrisese o monografie a unei localităţi (aşa că, de unde până unde, legătura cu mine, sau cu zona mea de interes?). Informaţiile curg şuvoaie peste mine, în vreme ce, scârbit de soarele de afară, de secătura de primăvară care iarăşi se pregăteşte să-şi facă apariţia prin peisaj, căutam disperat strategii de obliterare cât mai politicoasă dintr-un peisaj literar third hand.
Partea cea mai bună atunci când te întâlneşti cu oamenii e că afli „neşte” chestii tari de tot, fără de care, cel puţin în viaţa asta, n-ai prea mai reuşi să vieţuieşti. De pildă, antenele mele se centrează brusc spre emitentul înflăcărat, atunci când aud numele Sisi. Care a fost şi prin Herculane (fapt ştiut, de altfel). Şi nu numai că a fost prinţesa pe la Băi, dar cică a mai şi găsit un cioban român vorbitor de germană (dovadă peremptorie a gradului de civilitate a unui neam aflat acum în pragul colapsului cultural). Cu respectivul cioban, Sisi ar fi avut şi o aventură. Erotism pur. Prinţesa austriacă i-ar fi dat păstorului un inel (probabil mulţumită de prestaţia voinicului), ce ar fi fost găsit acum de „junele” autor la descendenţii ciobăneşti. Aaa, şi nu e gata: ciobanul s-ar fi dus să se spovedească la popă după aventura cu Sisi (eu, mai degrabă, l-aş bănui că s-a dus să se laude, în fapt, avea cu ce, mă, avea cu ce), iar preotul l-ar fi întrebat: „Dânsei i-a plăcut?”; „Da, părinte!” „Ei, atunci se iartă!”. Din toată povestea, cel mai mult îmi place, aţi ghicit, popa! Şi plurilingvismul ciobanului!
Am fost pe urmele prinţesei Elisabeth von Österreich-Ungarn prin Germania (pe Ludwigstraße, în München, acolo unde s-a născut), apoi prin Viena, în Italia, (la Meran). La doi paşi de mine, la Herculane, n-o căutasem pe Sisi. Totuşi, cred că e prima şi singura dată în istorie, când le-am tras-o şi noi zdravăn austriecilor!
O să mă mai duc când sunt lansări de carte!