duminică, 4 august 2013

Slana veche şi ciorba reîncălzită


Revin în lumea mirobolantă a blogosferei după o lună şi ceva de pauză, în care am prestat, alături de alţi câţiva colegi damnaţi, muncă de secretariat. Aşa estem noi, polivalenţi, multifuncţionali, precum roboţeii de bucătărie, în vreme ce alţii se "odihnea" cu sârg de mai bine de o lună. Respectăm, de secole, divizarea socială între privilegiaţi şi pălmaşi.
Ieri am fost la concert. Organizat de Bergenbier în faimosul centru al urbei magnifice pe care o locuiesc cu drag, satul urban Craiova. Am mai prins doar Viţa de Vie şi Cargo. Prima trupă mi se pare cantonată, de ani buni, într-un soi de autism compoziţional, din care nu vrea deloc să-şi revină, deşi are un Despot luminat, băiat destul de inteligent şi cu idei, dar care, în ultimul timp, se deplasează circular.
A urmat Cargo. De dragul vremurilor apuse ne-am simţit bine. Însă eu susţin cu tărie că, fără de Kempes, Cargo e un simulacru cu accente penibile, care trăieşte tot din slana veche. Ciorba etern reîncălzită deja scârbeşte la un moment dat. Iar melodiile noi, desprinse dintr-un manierism propriu, asaltează categoria-ţintă adolescentină cu căşiţe, încercând să reutilizeze tipare vechi, fără strălucire, însă. Citeam acum câteva zile, pe blogul lui zoso, că nu plecarea lui Ioncu a băgat Cargo în comă, ci faptul că a secat izvorul de inspiraţie a trupei. Secat de-a binelea. Să vedem când s-o găta şi brânza din butoi ce-o mai fi.
Pe site-ul oficial al celor de la Cargo scrie cum că Ovidiu Ioncu s-a decis, la un moment dat, să părăsească trupa, dar că fanii au rămas alături de Cargo, dovadă fiind cel mai mare hit al trupei, anume Ploaia, care e cântat de Igrişan. Două mici mari obiecţii: Dacă pentru Bărar (care aseară poza într-un fel de fantoşă hilară a lui Ozzy) Ploaia este cel mai mare hit Cargo, atunci muzica de calitate are înţelesuri diferite. Doi: varianta iniţială era cântată de Ioncu, am prins-o în interpretarea lui Kempes chiar în Craiova, prin 2002, sau 2003, la nişte zile de ale urbei, pe o scenă amplasată în spatele lu’ Mc’Donalds. Şi, de veţi grebla acribic internetul, veţi da peste nişte versiuni ale melodiei cântate de Kempes. Am pus una dintre ele, „Baciul” Igrişan alături de Ioncu, pentru a vedea diferenţele enorme intre cei doi (deşi atoateştiutorul Bărar îl numeşte pe Igrişan cea mai bună voce rock românească), precum şi umilinţa vocală cruntă suferită de Adi în faţa lui Ovidiu.

PS: faza serii o oferiră nişte conaţionali (n-am voie să le spun pre numele lor etnic, fiindcă U.E. mă amendează instantaneu cu 7000 de euro dacă pronunţ / scriu acel cuvânt), care, pe ritmurile de la Erată, dansară ca pe manele (şi cu echipamentul corespunzător: maieuri, lanţe la gât, şepci şi ochelari de soare cu lentilele la ceafă, în miez de noapte). Craiova e pitorească.