miercuri, 20 noiembrie 2013

Despre oamenii-model


Oamenii-model vin de pe alte planete şi trăiesc printre noi netrăind printre noi. Îşi duc viaţa de obşte pitiţi prin ungherele propriilor cărţi, de unde sunt smulşi arareori, cu eforturi şi cu tumefieri ale propriei sensibilităţi ca efect. Soarele nostru, sub care s-au născut şi ei, deloc întâmplător, le arde altfel sufletul. Fiecare secundă, o explozie solară. Orice respiraţie, un exerciţiu de supravieţuire. Orice rând scris de ei, o contorsionare încleştată a eului, în tentativa de a trăi lumea la alte grade şi la alte intensităţi.
            Nu ştim de unde vin oamenii-model. Habar nu avem unde trăiesc, unde se duc, ce mănâncă seara, sau ce visează atunci când se spală pe dinţi. Îi zărim de prea multe ori trecând pe lângă noi, ca să-i mai putem vedea. Le strângem mâna de prea multe ori, ca să mai simţim particulele ce ţâşnesc din degetele lor atunci când scriu.
            Oameni de acest soi. Oameni-model. Sunt rari. Abia îi găseşti într-o viaţă. Eşti norocos atunci când dai cumva de ei. Sunt „model” pentru că îţi descoperă, prin felul în care scriu şi în care trăiesc (adesea cele două devenind sinonime) un model în haos: de linişte, de cumpătare, de bun-simţ, o organizare şi o relansare paradigmatică existenţială care te face, de fiecare dată, să-ţi reconsideri priorităţile. Şi să constaţi, iarăşi şi iarăşi, cât de haos ai devenit. Şi cât de mult te-ai depărtat de modelul originar.
        Doi dintre ei au citit marţi seară la „Scriitori la Tradem”. Cornel Mihai Ungureanu şi Silviu Gongonea. Erau timpuri când mă întrebam acut din ce galaxii mai bune s-au rătăcit cei doi în universul nostru. Acum nu mă mai întreb. Mă bucur de ei, de prezenţa lor, de norocul meu de a-i cunoaşte. Şi, ori de câte ori îi văd, măsor cu rigla literei şi a simţirii distanţa care mă separă de model. 

vineri, 15 noiembrie 2013

Ilse Hehn - poezii


Schiţă estivală

Ora 13 –
soarele şi-a zburat creierii,
obiectele şi copacii se zbârcesc, scâncesc
balamalele lumii.

Triaj catedrala – dezlânate
cuvinte biblice gânguresc deasupra visatei vieţi,
în treptele de piatră găurile gloanţelor amintesc
de gradele minus.

Lumina limpede orbeşte chipurile.
Copacii-şi schimbă umbrele precum în joacă
straiele îşi dau cu schimb copiii.
Legănatul tramvaiului mă scoate din city.

O crăpătură, un verde licăr, din
Ulpia Traiana revărsându-se: a surorii grădină


Zi de aprilie

În astă zi încremenit-a primăvara.
Frigul o descărnează cum sălbăticiunile
de copaci se freacă.

Ceţurile ne-adăpostesc în frunzişul anului trecut,
pielea sa, pielea unui mort.
Pădurea-şi ţine respiraţia.

Agale ziua se desface.
liniştea-i ancorată într-o necunoscută
limbă.

Deodată căldură sub tălpi:
O floare semn îi face culorii,
surâsu-i vioi e.


Versuri publicate în cel mai recent număr (3 / 2013) al revistei „Spiegelungen”, editată de către Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas, München.