luni, 30 aprilie 2012

Zece faze în câmp


De la Timişoara la Craiova, trenului îi trebuie peste 8 ore să parcurgă distanţa. Da, opt ore, nu este o greşeală. Cam cât ai trece Oceanul cu avionul (şi încă ceva în plus).
Trenul opreşte la Slatina Timişului, într-o gară părăsită, adică în câmp. Explicaţia este halucinantă: „Sunt liniile şerpuite, din cauza căldurii. Aşteptăm până se răcoreşte afară.” Adică dacă asta este căldură, ce se va întâmpla pe caniculă? Apoi, aşteptarea este sine die. „Până se răcoreşte”. Până la iarnă? Sau până ne vom pomeni blagosloviţi cu vreo nouă glaciaţiune?
Oamenii coboară şi se răspândesc pe câmp.
Faza întâi: la început, discuţiile sunt tehnice. Se propun soluţii care de care mai neaoşe, ori mai SF: de la îndreptarea liniilor cu ciocanul, până la turnarea unui strat de azot pe ele.
Faza secundă: începe trecerea în revistă a proviziilor existente: făcând statistica, cele mai mari urgenţe se referă la asigurarea necesarului de apă, ţigări, precum şi la economisirea acumulatorilor telefoanelor mobile.
Faza a treia: începe hazul de necaz, bancuri despre situaţia actuală, rememorarea unor situaţii cât de cât similare, sau a unora care nu au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă acum.
Faza a patra: începe enervarea. În ordine, sunt înjuraţi următorii: CFR-ul, PDL-ul, Băsescu, Ăia de dinaintea lu’ PDL-u’, că şi ei au furat, Ăia care vor veni după PDL, că vor fura şi ei.
Faza a cincea: încep conflictele între fraţii de suferinţă din câmp, acuzele reciproce că fiecare ar fi votat PDL-ul şi de asta am fi aici, în plin câmp. Ulterior, oamenii se coalizează şi încep să ceară capete: pe cel al directorului CFR, al ministrului transporturilor, ale lui Băsescu, Udrea, Boc, dar şi pe cel al lui Ion Iliescu..
Faza şase: disperarea de tipul: „ce ne facem?”, „cât mai stăm?”, „avem copii acasă”, „avem trenuri de legătură de prins” etc.
Faza 6.1.: disperarea ipotetică: „dar dacă aş fi fost bolnavă şi ar fi trebuit să ajung la spital?”, „dar dacă ar fi fost iarnă?
Faza şapte: resemnarea cu înjurături printre dinţi.
Faza 7.1: resemnarea.
Faza opt: după ore bune, vine un personal. Trenul este lăsat să treacă, pe post de cobai: „dacă trece el, plecăm şi noi. Dacă nu trece (= deraiază, n.m.), mai aşteptăm.” Experimentăm pe oameni. Genial!
Faza nouă: personalul trece.
Faza zece: şi noi.

duminică, 29 aprilie 2012

frumoşi odată cândva


eram cu toţii frumoşi odată
ascultam ciupercile cum plâng
în pământuri stelele o îngheţată cu fistic
pe rând totul
s-a redus la un pat o baie două prosoape
un televizor aruncat pe undeva
- nu uita, te rog, nu uita de telecomanda din cap -
soarele strălucind prin dinţii transparenţi
înscrisurile de pe piele sunt încă dovada
nescrisă a pauzei inimii stângi
muşc din lume ca dintr-un covrig
împletit baroc
(pe sub bănci, intră-n pământ cei dintâi zei)
vom fi cu toţii frumoşi
cândva


Meladze Valery & Viagra - Prityazhenya Bolshe Net
   
  

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Pe când puneam ţara la cale şi a căzut guvernul

La fix 40 de ani de la înfiinţarea Aktionsgruppe Banat (AGB). Aprilie 1972 – aprilie 2012. Membrii Grupului de acţiune Banat, în formulă aproape completă, strânşi din nou în oraşul în care au fondat AGB. Lipsesc Wagner şi Bohn. În rest, 40 de ani aşternuţi pe chipuri, haine, dorinţe, credinţe. Scriitorii ne zâmbesc din fotografiile de acum 40 de ani, expuse generos peste tot şi ne zâmbesc live din fiecare colţ al sălii, de pe trepte etc.
Mi-e ciudat sa stau faţă în faţa cu oameni despre care doar am scris. Şi mi se pare o impostură să încerc să le explic eu ceea ce voiau ei să scrie pe când eu nu mă născusem. Peter Motzan lipseşte. Farmecul simpozionului s-a dus. Mă bucur de Stefan Sienerth, ce răspândeşte atâta bunătate în jurul lui. În rest, fug de toţi şi de mine.
Timişoara e la fel de frumoasă. Numai eu am devenit mai urât şi îi văd striaţiile viermănoase din inimă.
Timişoara stă hâd pe nisipul din urne.
Ion Bogdan Lefter împarte exemplare din a doua ediţie a Vântului potrivit până la tare. Ca de obicei, muncă făcută atât de temeinic! Şi mă mai surprinde prin cunoştinţele sale foarte bune de germană.
Şi în rest: ceasurile, conferinţele, poeziile, amintirile, inimile pe display-uri, păsările de altădată.
Cade guvernul. Oamenii se strâng în jurul ţigărilor şi al pronosticurilor. Îi văd dintr-o parte. Din partea bună a lucrurilor. Mi se pare genial că, la reunirea AGB, cade un guvern. Fie şi după 40 de ani.
Apoi văd dedicaţia pe o carte, dată de Johann Lippet lui Bogdan Lefter: „Pentru Bogdan şi Simona, pe când puneam ţara la cale la Timişoara şi a căzut guvernul.”



miercuri, 11 aprilie 2012

Săptămâna patimilor


Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

Paula Seling -  Blândul Pastor
   
 


duminică, 1 aprilie 2012

Aici. Şi acum

Aici şi acum. Sustraşi din lume. Abstraşi. Secretul fericirii? Cine ştie? Mai întâi lămuriţi ce-i fericirea, câte coate are, pe la ce încheieturi se deznoadă ea, cum se asortează cu rochiţele, cu siropul de vişine şi cu toate melodiile pe care le-a născut vreodată omenirea. Apoi mai vedem. Până atunci, îi vedem pe ei, doar pe ei, acum şi aici.
M-ai vinde pe un munte? Te-am şi vândut. Dar pe-o tăcere plină de cuvinte putrede?
Totul e atât de frumos. Spuse el şi aşteptă să cadă cortina, sau cerul, sau para mălăiaţă. Dar, cum nu se întâmpla nimic de genul acesta, el reluă: e atâta frumuseţe în lume (de fapt, în ochii tăi) încât. Dar se opri, pentru că i se păru penibil să reproducă frazele din American beauty.
Uscarea vine pe două, sau pe patru roţi. Ori pe câte vrea ea. Pe toate. Dincolo de ochii sădiţi în alţi ochi, se curmă firea şi creşterea.
Doamnelor şi domnilor, în poza aceasta vedeţi începutul lumii. Sfârşitul ei. Remarcaţi, desigur, stimate doamne şi distinşi domni, lumina care îmbracă acest cadru şi îi referenţializează pe cei doi. Distingeţi, fireşte, până şi urmele de amintire de pe chipurile lor. Proiecţia dorului se remarcă facil, precum şi senzualitatea uneori frustă, dragostea exacerbată. Vedeţi, pe ei, prin ei, lângă ei, prin toată iarba pământului, jurămintele şoptite, toate tainele clădirii de lume. Le observaţi, cu certitudine. Sunt toţi acei bulgăraşi vestejiţi din stomacul lui Dumnezeu. Indigestie cosmică.
Ea este frumoasă nu ca umbra unei idei. Ci ca un capăt de linie. De unde începe amorţeala numărătorii pe loc. El este în cadru ca s-o completeze pe ea. Oricât vi s-ar părea de bizar, ei nu se cunosc. Părul lui, deşi a adormit adesea în mâinile ei, e părul unui necunoscut. Inima lui, aritmică, nu a consonat cu strigătele ei, mult prea puternice pentru a-i crede lui bătăile. De fapt, doamnelor şi domnilor, deşi doar aşa pare, ei nu au timp. Împlântaţi în timp, suferă de foame. Şi de cadre lipsă.
Ea este frumoasă ca toate vieţile.
Doamnelor şi domnilor, priviţi această fotografie şi treceţi mai departe. Ea era frumoasă.


Roza Vanturilor - Numai Noi