duminică, 9 mai 2010

"Doar Hamlet"

Şi am fost şi la Doar Hamlet. Şi chiar mi-a plăcut. Şi nu pot fi suspectat de subiectivism, mai ales că Adrian Andone nu se înscrie pe lista preferinţelor mele actoriceşti: pentru mine e prea blazat şi oarecum apatic (palid). Dar că să fiu onest până la capăt, a reuşit să mă convingă în rolul Tocilarului din Cele două orfeline. Sincer să fiu, m-am dus la piesă pentru regizoarea spectacolului, Alina Rece, deoarece voiam să văd cum reuşeşte să transpună în practică o viziune.

Doar Hamlet este un one-man-show, în care, din piesa lui Shakespeare, sunt extrase doar momentele în care apare Hamlet. Aşadar, dublu pericol pentru un regizor: spectacolul cu un singur actor nu cunoaşte cale de mijloc: poate fi un succes, sau un eşec răsunător. Iar o refacere a lui Hamlet (prin excerptare) presupune o nouă provocare, care nu oferă multe alternative: îţi iese, sau nu!

Iar piesa Alinei a reuşit! Cu brio! Şi Andone e foarte viu, e „acolo”, cu toate că intră puţin mai greoi în rol (dar când o face, se descurcă foarte plauzibil, veridic). Iarăşi nu am să divulg multe despre piesa Alinei Rece (vă invit mai bine s-o vedeţi la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), deoarece am să discut mai pe larg despre ea altundeva. Am fost foarte atent la viziunea regizorală, la modalităţile de inserţie în practică ale ei. Şi reuşita este remarcabilă. Avem un Hamlet viabil, o piesă compusă din perspective interşanjabile, în care Hamlet joacă şi se joacă pe sine, trece cu nonşalanţă de la obiect la subiect, se dublează şi dedublează acţiunea, impulsionează desfăşurarea evenimenţială, figurează perfect singurătatea terifiantă a omului într-o lume oricând susceptibilă de a cădea în nebunie. Spectacolul se află de la bun început sub spectrul morţii, Hamlet deambulează într-o lume plină de fantome ale celor morţi şi de fantomele celor vii, el le dă glas şi îşi dă glas sieşi. Lumea lui Hamlet din piesa Alinei Rece este monovalentă (la nivel pretextual, figurativ), însă de un pluralism debordant al expresiei, pe care tânăra regizoare îl găseşte şi îl pune în valoare în moduri surprinzătoare, acestea constituind tot atâtea rezolvări scenice impresionante.

Am simţit o tensiune a mizei puse pe teatrul în teatru, pe imesria către prefigurările şi configurările artei teatrale, a interdependenţei dintre viaţă şi teatru, ca factori cu polarităţi ce intră adesea în clivaje, dar care oricând se pot suplini reciproc. Şi mă opresc aici. Fiindcă, nu-i aşa? „Restul e tăcere!”



8 comentarii:

  1. Foarte interesant! O sa ma duc sa-l vad si pe acesta, multumesc de pont! Faci un mare act de cultura prezentand aceste piese!

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti critic de teatru sa-ti dai cu parerea despre actorul Adrian Andone? De unde stii tu ca e palid si blazat?

    RăspundețiȘtergere
  3. @Wrap: nu sunt critic de tatru, ci doar imi exprim opiniile de amator. Am spus numai ca pe mine nu m-a convins Andone (desi in "Doar Hamlet" face un rol onorabil). In rest, pentru altii, poate fi un actor exceptional!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ars Dolorismai 10, 2010

    @Wrap: Nu trebuie sa fii critic de teatru pentru a exprima o parerea..ownerul are dreptare in ceea ce-l priveste pe Andone (din punctul meu de vedere fireste). Pur si simplu actorul Adrian Andone nu reuseste sa transmita mai nimic tocmai din neputinta lui de a se transpune cu adevarat in pielea pesonajului. A avut cateva sclipiri ce-i drept in "Doar Hamlet" numai ca au fost prea putine si acelea sustinute de fondul muzical si de o viziune regizorala inspirata.

    RăspundețiȘtergere
  5. vreau sa te cunosc personal.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi poti scrie pe adresa de mail (o gasesti pe blog, la profilul meu). Desi nu-mi prea plac mie chestiile cu anonimii...

    RăspundețiȘtergere
  7. Piesa a fost in mod clar o reusita, si nu regret faptul ca am ales sa merg sa o vad, ceea ce ma framanta de cateva zile si mi-a ramas intiparita in minte, este melodia de pe fundalul piesei, atunci cand Hamlet ii vorbeste prima oara Ofeliei..stiu melodia insa nu imi dau seama cum se numeste...va roog, ma puteti ajuta?:*

    RăspundețiȘtergere