Izola-m-aş...

Izolarea termică a blocurilor este contagioasă. Este un morb care pendulează între fudulia prostului şi tichia de mărgăritar, absentă din recuzita celui lovit de calviţie. Forţa de contagiune este impresionantă, demnă de un virus produs experimental în laboratoarele armatei pseudo-naţiei americane. Calea de răspândire este vizuală: am văzut că ăia de la blocul vecin (aici „vecinătatea” este un concept variabil, cu o rază de acţiune de la câţiva metri, la mai multe sute de metri) izolează termic. Şi de aici porneşte totul. Perioada de incubaţie a virusului izolării termice este fenomenal de scurtă. Apoi urmează faza acută, cu febră, erupţii cutanate şi spart de creieri. Te pomeneşti la uşă cu un vecin care pune nemilos diagnosticul: izolăm şi noi! Scurt şi exhaustiv, în acelaşi timp! Ideea e că toţi cei din bloc sunt contaminaţi iremediabil. Nici ei nu ştiu de ce, cum, nu ştiu cum vor suporta costurile „tratamentului”. Nimic nu contează. Apoi urmează faza terapiei de grup, în care reprezentanţii apartamentelor ies în faţa blocului şi se întâlnesc cu şeful de echipă, care este privit cu speranţe ascunse ale curării de morbul care face ochii să lucească în cap. Se bate palma şi deja parcă te simţi mai bine, vindecarea se profilează undeva la orizont. Trei săptămâni, spune şeful de echipă, adulat în ascuns ca un adevărat Mesia care ne va duce şi pe noi în rândul lumii, ne va scăpa de iremediabila maculare de a nu fi ca „ailalţi”.

Abia când ajungi acasă şi capul mai pierde din înfierbântare, începi să-ţi dai palme peste ceafă. Tu şi toţi ceilalţi. Şi întrebarea firească: „ce dracu’ m-a apucat?”. Este chestiunea recurentă pe buzele fiecăruia. Cu excepţia câtorva, care rămân până la final în starea febrilă. În cazul lor îţi dai seama că sunt incurabili. Acum blocul nostru a intrat în procesul de vindecare: ne facem izolaţie termică! Deja mă simt cetăţean european de rangul întâi, respir mult mai uşurat când mă plimb pe mizerabilele uliţe din sordida Craiovă.

PS: Azi am răsuflat ceva mai amplu şi mai lejer, văzând cum prostia are o viteză de contagiune care o depăşeşte pe cea a luminii: nici nu apucaseră bine băieţii să ridice schelele la noi, că cei de la blocul vecin deja s-au reunit într-o şedinţă de urgenţă, ca să izoleze şi ei. La fel de uşuraţi trebuie să fi respirat şi ceilalţi vecini, de la care am luat noi morbul, văzând că nu sunt singurii imbecili pe lume.

Gheorghe Dinica - Am muncit si nopti, am muncit si zile