vineri, 5 noiembrie 2010

"Murim şi nimeni nu se uită la noi" ("Iubiţi-vă pe tunuri")


Era o vreme când volumele lui Adrian Păunescu se vindeau pe sub mână, iar în biblioteci stăteau ascunse, în spatele altor şiruri de cărţi. Se împrumutau în şoaptă şi se citeau cu toate uşile bine ferecate. Debutul său a fost fulminant, poet în toată puterea cuvântului, având tot ceea ce-i trebuia: o forţă ieşită din tiparele comune, curaj dement, plăcerea ludicului, expresivitate uluitoare, capacitate combinatorie incredibilă, tupeul de a provoca, de a incita. Ulterior, creaţia sa a căzut în derizoriu, cantonându-se, lânced şi funest, într-un lirism al momentului, mitraliat la foc automat, în orice circumstanţă. Aici s-a pierdut pe drum poetul Păunescu şi s-a născut versificatorul, trădat, din când în când, de sclipiri geniale.

Pentru toţi cei care contestă personalitatea lui Păunescu (pe forumuri mass-media, plătiţi de eminenţe portocalii din banii noştri) le reamintesc faptul că Cenaclul Flacăra a fost un fenomen cultural greu de egalat în Europa acelei perioade. Cu toate compromisurile inerente pentru a se putea manifesta, Cenaclul a lansat generaţii întregi de interpreţi, a polarizat conştiinţe. Contestatarii ar fi bine să se uite la peliculele epocii, atunci când sosirea Cenaclului într-o localitate era un eveniment de o importanţă absolut egală cu, să zicem, venirea Beatles-ului. Ţin minte imaginile din Maramureş, atunci când mii de oameni erau înşiraţi pe zeci de kilometri, aşteptând în ger venirea Flăcării.

Iar cu anatema „poet de curte” al lui Ceauşescu…mai uşor. Nu putem judeca noi constrângerile epocii de atunci, precum şi compromisurile la care aceasta te silea. Măcar Adrian Păunescu a avut justificarea totalitarismului, a dictaturii. Ce să zicem de lingăii de curte ai Chiorului din fruntea ţării, Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Mihăeş, Cărtărescu, preşuri în faţa unui marinar bolnav de putere şi de alte boli incurabile? Cu aceşti „intelectuali” de corvetă ce facem? Ei ce justificare au?

Indiscutabil, Păunescu rămâne în literatură şi în cultură. Fie şi prin faza de început, suficientă pentru a-i asigura un loc rezonabil. Dincolo de personalitatea sa contestată şi adesea predispusă contestării, pentru mine, personal, Adrian Păunescu a însemnat nişte cărţi citite pe ascuns şi apoi ascunse din nou cu mare grijă, nişte versuri de o forţă memorabilă, de-a dreptul entuziasmante, înseamnă Cenaclul Flacăra, cele doua discuri (un fel de „best of”) pe care le-am primit cu ocazia performanţei de a mă îmbolnăvi de oreion în clasele primare. Şi, înainte de orice, înseamnă forţa de a trăi fiecare clipă la maximă intensitate. Până la epuizarea de sine. Rar asemenea oameni.

Astăzi, când poetul s-a dus la „lumânările din cuib de cuc”, „să mai tacă şi să mai ningă”, oltenaşii mei i-au făcut, probabil, cea mai frumoasă comemorare. Cele două filmuleţe stau mărturie. Este exact ceea ce i-ar fi plăcut lui Adrian Păunescu. La această oră, partida se dispută, iar Craiova este condusă. Total neesenţial, datoria faţă de cel care a deţinut în cel mai înalt grad arta de a arde a fost făcută.

47 de comentarii:

  1. Desi sunt timisorean, atmosfera de la Craiova m-a facut sa am lacrimi in ochi. Superb gest! RIP, Adrian Paunescu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte obiectiv scris. Paunescu macar a fost cineva fata de toti cateii astia de acum. RIP, Maestre!

    RăspundețiȘtergere
  3. Iarasi ai pus punctul unde trebuie: ce ne facem cu lichelele lachee ale lui Basescu? Cu noii poeti de curte, saltimbanci tristi, pe care stapanul ii scuipa in cap, iar ei rad de drag ce le e, ba mai mult ne mai si explica tuturor ca de fapt stapanul nu i-a scuipat ci i-a pupat. Bravo ca tii stindardul sus!
    Dumnezeu sa-l odihneasca pe Adrian Paunescu!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ca tin eu cu Stiinta dar cred ca acesta este cel mai frumos si mai emontionant moment din fotbalul romanesc de dupa 89.

    RăspundețiȘtergere
  5. Corect: daca Paunescu a fost poet de curte, kktii astia de Cartarescu si patapievici ce sunt? Si-au vandut sufletul si talentul (cat era el) pentru niste decoratii si bani la ICR. Vai mama voastra de intelectuali!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Bega&Blue Lion: corect, atmosfera a fost dincolo de orice asteptari. Este un video cu care pur si simplu te poti mandri in afara tarii, oriunde. Cred ca e prima oara cand oltenasii mei m-au facut sa ma simt mandru.

    RăspundețiȘtergere
  7. Tanti cu coasanoiembrie 06, 2010

    Moarte canaliilor oranj, moarte chiorului si trepadusilor lui, moarte mafiei oranj!!!! Voi trebuia sa fiti acolo nu Paunescu! RIP, Poete!

    RăspundețiȘtergere
  8. Am aflat ieri la serviciu....si cu greu mi-am stapanit lacrimile....cred ca a murit ultimul mare OM care a luptat pentru noi...aseara m-am simtit mandra ca sunt olteanca...ca am aratat, ca putem sa ne unim mai mult decat oricand....pacat ca ne uneste doar moartea....

    RăspundețiȘtergere
  9. Base, moartea-ntreaba de tine, stiu ca nu ti-e bine...du-te-n pana mea!!!! Acu' ii vine randul si Strambului din fruntea tarii si sa-i vad atunci pe toti lingaii lui ce vor face.

    RăspundețiȘtergere
  10. uite s-au adunat lacrimatorii porcului. Mars toti de aici!

    RăspundețiȘtergere
  11. Bine ca n-ai zis Dreptate si Adevar pedelist imputit!noiembrie 07, 2010

    @Dreptate: esti dus frate, retrage-te in cocina de unde ai venit!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte bine spus, o realitate pe care o stim cu totii. Pe cei care acele vremuri nu i-a marcat pe viata, si nu ma refer in sens pozitiv, sa se fi imbogatit peste noapte, n-au capacitatea sa inteleaga ce inseamna dictatura.
    Exista un numar mare de oameni curve care se muta de partea puterii, care prefera sa stea cu un pumn in gura sau sa linga unde scuipa cei de sus decat sa recunoasca realitatea. Si nu pot sa nu remarc jivinele ce nu-si pot stapani invidia si comentariile negandite.
    Realitatea este ca am pierdut un om de valoare. Insa ramanem cu opera lui.

    RăspundețiȘtergere
  13. Pentru cineva care deplange incultura/subcultura din Romania si de aiurea, e ciudat ca permite exhibarea unor asemenea comentarii pe blogul personal. Bine, limbajul acesta belicos si la limita vulgaritatii isi gaseste justificarea intr-unul dintre paragrafele tale, unde stilul coboara nepermis de mult pentru o persona inzestrata cu simtul proportiilor. Indiferent de optiunile politice si de antipatia profunda pe care o nutresti fata de orice om politic, discursul trebuie mentinut in niste limite decente tocmai pentru a nu alimenta delirul subiectiv al diversilor indivizi mai putin capabili de analize si mai dornici in schimb de slogane.
    Acestea fiind zise, comiti cred o greseala destul de mare punand semnul egalitatii intre grupul intelectualilor care l-au sustinut pe Basescu si Adrian Paunescu/restul "laudatorilor comunisti". Nu numai ca diferenta e imensa intre debitul si calitatea sustinerii de care vorbim, dar si diferenta de context general e uriasa (dictatura-democratie) ca sa le putem echivala. Iti amintesc ca, doar un exemplu, Andrei Plesu (a carui finete intelectuala e incomparabila cu cea a lui Adrian Paunescu, in treacat fie spus)are o suita intreaga de articole in care il critica fatis si dur pe Basescu, PDL si multe din deciziile lor politice. O discutie mai amanuntita nu-si are rostul, daca patosul si sentimentalismul de care dai uneori dovada (o recunosti singur intr-o postare ulterioara) isi vor fi fanat efectul, cred ca poti realiza ca exista nu numai infinte nuante intre Atitudinea A (A.P.) si Atitudinea B (grupul actual), dar si o esentiala diferenta a naturii celor doua sustineri si atitudini.
    Malc

    RăspundețiȘtergere
  14. @Malc: nu are rost sa polemizam, am pierde cantitati uriase de timp si de energie, care ar putea fi utilizate in alt mod, mult mai contructiv. Imi dau seama cam cat intelegi din ceea ce te inconjoara dupa un singur aspect: daca tu sustii ca acum e democratie, e clar cat pricepi. Trezeste-te, e o dictatura cel putin la fel de rea ca cea a lui Ceausescu!!! Cum se numeste regimul care nu respecta legile? Care incalca flagrant legile tarii si Constituția si se ghideaza dupa bunul sau plac? Regimul care oprima libertatea de exprimare? Regimul care face din Politia politica adevaratul garant al rezistentei sale? (Securitatea lui Ceasca era nimic pe langa ce se intampla acum). Regimul care neglijeaza institutiile statului si coinduce dupa bunul plac al unui singur om? (si acela imbecil)
    Si sa admitem ipoteza conform careia ar exista diferenta: atunci dictatura, acum, cea mai roz democratie: contextul totalitar al dictaturii obliga la gesturi de supunere, din varii motive, cel mai important fiind acela al supravietuirii, pe cand democratia nu face acelasi lucru. Cel care devine pupincurist (recte pupinbasist) in democratie nu are nici cea mai mica scuza, e un oportunist de cea mai joasa speta, un nevertebrat. Si inca ceva, stimabile: rolul unui adevarat intelectual, indiferent de regim, este acela de a se afla mereu in barca opusa puterii. A unui intelectual autentic, nu vorbesc de colaboratorii Securitatii care il parazitau pe Noca si acum pozeaza in intelectuali de rasa...

    RăspundețiȘtergere
  15. Partidul-Basescu-Romanianoiembrie 16, 2010

    Malc, sau Melc ce-oi fi, unde Dumnezeu vezi tu democratie in Romania????? Nu vezi efectele devastatoare ale Partidului Unic???? Nu vezi ca nu mai poti face nimic daca nu esti membru PCR? (pardon, PDL) Nu vezi ca tara e condusa de o mafie dirijata de Talambul Chior? Esti dus rau cu pluta daca ai impresia ca traiesti in democratie. Sau poate nu esti decat un pedeleu.

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu te supara, "stimabile", daca tu poti pune semnul egalitatii intre dictatura ceausista si starea de fapt actuala (da, e un regim democratic chit ca are hibele, inconsecventele si scaderile lui), pretentia statutului tau ramane doar o pretentie.
    Regimul actual oprima libertatea de exprimare?! Antena 3, Realitatea, etc sunt dovada vie ca libertatea de exprimare exista in Romaniia. Protestele sindicale, grevele, demisiile, faptul ca tu studiezi in Austria acum si, la o adica, poti sa ramai acolo fara nicio teama ca familia iti va fi sicanata in tara, toate astea reprezinta niste libertati.
    Iar axioma ca un intelectual autentic trebuie sa se afle mereu in barca opusa puterii este absurda. Un intelectual nu trebuie sa-si abandoneze niciodata simtul critic, nu sa treaca arbitrar in barca adversa doar pentru ca este adversa.
    Inca ceva, Securitatea lui Ceasca=securitatea lui Basescu?! Numai si din respect pentru victimele Securitatii, echivalarea lor cu Vantu si Negoita ar trebui sa-ti provoace oarecare reticente. In fine, din partea mea discutia e incheiata.
    Malc

    RăspundețiȘtergere
  17. @Malc: si sa nu-mi spui ca nu stii cine a inchis Ziua, Cotidianul si alte publicatii ostile puterii (si prin ce mijloace). Si sa nu-mi spui ca nu stii ce presiuni se exercita asupra RTV si Trustului Intact (prin intermediul Garzii Financiare si Politiei politice). Iar faptul ca ma aflu in Austria nu se datoreaza lui Basescu(cel care promoveaza incompetenta si deliberata anomie axiologica si i-ar fi trimis aici pe Syda sau pe EBA, nu pe mine, ci sunt aici datorita Guvernului austriac).
    Iar ceea ce fac acum Serviciile Secrete basiste este perfect comparabil cu actiunile Securitatii: urmarire generalizata, santaj, dosare. Nu vorbim de victime, vorbim de principii aici (nu poti sesiza?): controlul si urmarirea de acum sunt mult mai atroce decat cele de la Ceausescu, iar orice tentativa de "derapaj" este imediat sanctionata. Sigur ai facut cariera si avere pe vremea Basescului. Si nu tocmai pe competenta, cred eu.

    RăspundețiȘtergere
  18. Mda, asta e un atac la persoana bine deghizat. Nu, n-am facut nici avere, nici cariera, sunt somer (nu iau ajutor de somaj), daca vrei sa stii. Vorbeam despre libertatea de a fi unde esti, nu de faptul ca te-a adus acolo Basescu. Si despre absurditatea de a compara cele doua regimuri, inclusiv principial.

    RăspundețiȘtergere
  19. Alexandra Niculescunoiembrie 16, 2010

    Domnule sau Doamna malc, inainte de toate va felicit sincer pentru curajul si determinarea de care dati dovada in a purta un dialog ce sta sub semnul bunului simt. Un minim de bun simt ne-ar obliga, mai ales cand polemizam asa, sa nu ne ascundem sub faldurile anonimatului. Eu iata am puterea sa spun: ma numesc Alexandra Niculescu, sunt din Pitesti, lucrez in HR, imi plac merele galbene si aromate, nu-mi place orice forma de dictatura, imi place sa ma plimb cu masina, imi plac strugurii si filmele politiste bune, imi place sa merg la cosmetica, nu-mi place sa fiu fluierata pe strada etc etc si tot asa.
    In al doilea rand, Domnule sau Doamna malc ma inspaimanta limbajul dvs bolsevic, la fel cum si l-a insusit si PDL-ul de acum (tocmai ei care acuzau pe altii de comunism): "atac la persoana" etc. Hopa, un schimb de opinii se transforma brusc in atac la persoana? (la care persoana, daca nu va suparati, intrucat dvs ati ales o masca si ati devenit doar persona, nu persoana? Deci reactia dvs e pe alaturi)Infierati, asadar, cu sarg, Domnule sau Doamna malc orice reactie de libertate a gandirii a acestor burghezo-mosieri nenorociti care isi mai si fac studiile de excelenta pe afara (culmea bunavointei basiste: nu i se sicaneaza familia, wow! Multumim, Betiv Iubit! O, Pasha, cat de darnic esti!!!) In loc ca astfel de oameni competenti sa fie tinuti in puf in tara, Piratul alcoolic promoveaza toate nulitatile. Iar geniile noastre sunt promovate de catre Guvernul Austriei, al Angliei, Frantei, SUA, Canadei, Germaniei etc.
    Si imi pare rau pentru pedelistul/pedelista care sunteti, Domnule/Doamna malc, dar asta numai democratie nu e in Romania. Daca ati avea cunostinte minime de Drept (eu am facut Dreptul, din care un an la Sorbona, nu trimisa de PDL, ci de statul francez) ati constata ca asa cum se incalca legile si Constitutia in Romania acum (si va pot da nu cateva zeci de exemple fluturate prin presa, ci cateva mii) nu s-a mai intamplat nici pe vremea lui Carol al Doilea, nici pe vremea lui Ceausescu. Ci doar in perioada stalinista de oroare a lui Dej. Sa traiti bine, Domnule/Doamna malc!

    RăspundețiȘtergere
  20. Din spatele paravanului anonimitatii, cu totii suntem zmei: criticam, dam sfaturi, colationam pareri, avem aere de superioritate, ne permitem, doar.
    Malc (intr-adevar, mai bine taceai malc) si eu am remarcat cu groaza oripilata acest limbaj stalinist de la tine, ca si de la actualul asa-zis presedinte al Romaniei si al partidului sau. Nu e vorba numai de retorica stalinista, Malc, toate acestea denota modalitatea de gandire si de impartire a lumii. Malc, voi sunteti adevaratii stalinisti, politia gandirii libere, politia celeilalte pareri (trebuie toti sa gandim asemenea maretului cap chel din fruntea statului), politia libertatii de exprimare. Esti ori un postac pedelist, care imediat a sarit sa ia apararea celor care il platesc, ori esti intr-un mare impas cognitiv. Iar intelectualii matale, tovarasu' Malc, aia pe care ii lauzi cum ca ei, chipurile, l-au criticat pe Basinuta-prezident: toa'shu Malc, ia spuneti, cand l-au criticat? Nu cumva dupa ce le-a mai inchis robinetul cu cascaval de la ICR? Cata vreme a curs cu ieuroi pe garla ICR (de fapt o mita camuflata pentru lingaii de curte ai lui Cap-de-zmeu), totul a fost ok. Abia dupa aceea au inceput sa maraie (cat de cat, hai sa fim seriosi).
    Si da, toa'shu stalinist pedelist Malc, datoria intelectualului este sa fie critic. Prin insasi conditia sa intelectuala, el trebuie sa fie mereu un nemultumit, un critic, pricepi matale? De aceea intelectualitatea franceza a fost mereu comunista, nu neaparat din simpatie pentru aceasta oranduire ci pentru ca, in acea perioada, in Occident se gandea binar in opozitii: capitalism vs comunism. Iar ei au preferat sa se situeze de cealalta parte a sistemului (intelectuali adevarati, gigantici, nu beshinutzele lui Bashescu)

    RăspundețiȘtergere
  21. Doamna Niculescu, nu mi-am dezvaluit identitatea din motive personale. Oricum o sa-mi "desconspir" identitatea atunci cand ma voi intalni fata in fata cu detinatorul blog-ului (avem niste cunostinte comune), iar dialogul meu era strict cu el. Asa am considerat oportun (si este un drept, din cate imi amintesc), sa nu-mi dezvalui identitatea.

    E ciudat pentru mine ca sunt acuzat din cauza limbajului si ironizat pentru ca am cerut ca discutia sa fie purtata intr-un anumit registru. Nu vad niciun comentariu pentru limbajul si jignirile gratuite (ca sunt melc, ca sunt aservit) aduse de, intamplator, indivizi care se raliaza pozitiei anti-Basescu.

    Vad ca nu intelegeti deloc ce am spus. Nu ma deranjeaza deloc ca Dragoste Cosmin se bucura de o bursa de cercetare in Austria. Si eu am fost plecat pentru studii in strainatate. Si nu o consider un privilegiu pentru care trebuie sa-i multumeasca cuiva. Observam doar punctual una din foarte multele diferente ale celor doua (una presupusa doar) dictaturi. Libertatea de miscare, de a lucra si studia oriunde in lume, de a-ti exprima dezaprobarea fata de Basescu ori altul fara teama de consecinte nefaste.

    Eu nu m-am erijat in aparatorul lui Basescu sau al PDL-ului, nu sunt membru de partid si nu am avut in mod preferential vreun avantaj din aceasta guvernare. De asta am fost vexat de unele speculatii fara acoperire si le-am considerat mai degraba un atac la persoana decat un argument valid in discutia noastra.

    Inca o data, ca sa fie clar, nu sustin cauza lui Basescu, nu scuz derapajele sale sau ale altor politicieni (ca veni vorba, ele au existat si in guvernarile anterioare). Dar mi se pare o lipsa de simt critic si de masura sa compari Ceausismul cu cele doua mandate ale lui Basescu (va dati seama, nu, ca e ultimul lui mandat si va urma un presedinte de la PSD sau PNL?), cu orice guvernare post-decembrista. Aici e vorba de pasiune politica care intuneca ratiunea, nu va suparati pe mine. Din moment ce punem pe pozitii de egalitate Ceausismul si orice alt regim mai recent, ne inglodam intr-o confuzie aberanta.
    In rest, ironiile Dvs. "have fallen flat", dupa cum spune englezul.

    RăspundețiȘtergere
  22. Yvonne, simtul critic nu inseamna a critica, pur si simplu. Daca tu crezi ca pozitia socialista a intelectualilor francezi era corecta si legitima, doar pentru ca mecanismele economice ale Frantei erau de tip capitalist, nu vad ce mai putem discuta.
    Oricum, e amuzant ca sunt acuzat ca eu nu accept parerea altora sau ca infierez libertatea de exprimare. Sau ca sunt stalinist. Tu imi spui ca sunt stalinist dupa ce oferi o justificare formala, ba mai mult, ii consideri o necesitate, pe comunistii francezi.

    RăspundețiȘtergere
  23. Melc cotobelcnoiembrie 16, 2010

    Pai nu ai zis, nene ca termini odata? O lungesti ca gaia matzu', mai Malc. Suferi de tulburari ale eului? Nu poti lasa pe altii sa aiba ultimul cuvant sau ce? Se pare ca ai strans enorm de multe frustrari la viata ta (incompatibile cu un asa zis om care cica a facut studiile in strainatate, deci lasa-ma sa cred ca ai fost maxim la vreo conferinta, daca si aia) si cred ca destule si fata de autorul blogului (resentimente cat casa). Bai eu asta nu o s-o inteleg: de ce sa-l dusmanesc pe altul ca e mai bun ca mine? Mai bine decat sa-mi pierd timpul cu dusmania sa ma fac eu mai bun ca el!!!!

    RăspundețiȘtergere
  24. Dictatura, manca-v-ash!!!!noiembrie 16, 2010

    Mai exista imbecili care cred ca in Romania e democratie?????? Nu-mi vine sa cred!!!!!! Pai in cazul asta va meritati presedintele pe care-l aveti si sa faca ala ce vrea cu voi, oilor!!!! Uite aici cea mai recenta incalcare flagranta a democratiei si un alt pas spre instaurarea dictaturii basesciene:
    http://www.realitatea.net/deputatii-au-modificat-regulamentul-camerei-deciziile-se-iau-cu-majoritatea-voturlor-celor-prezenti_772586.html
    Intre dictaturi nu exista nici o deosebire, draga Malc! Iti spun ceva, fiindca la varsta sigur esti cam crud: Romania sfarsitului anilor '60 si inceputul anilor '70 era un exemplu chiar si pentru Occident. Prefer sa nu am voie sa circul, dar sa traiesc intr-o tara constitutionala, in care legea e lege, nu e tarlaua unui handicapat cocotat prin frauda si mita in fruntea tarii, decat intr-o dictatura unde am voie sa circul, dar sunt ascultat, inregistrat, santajat, indosariat, unde Constituia e sa te stergi cu ea la fund. Daca am trai intr-o tara normala, nu in Baseromania, am putea toti sa incalcam in orice secunda legea si nici un tribunal nu ne-ar putea condamna, pt ca e vorba de precedent: daca au incalcat continuu legea criminalii din fruntea tarii si nu au fost pedepsiti, nici eu nu pot fi condamnat.
    Bai nea blogerule, te rog eu nu mai lasa postacii portocalii sa-si faca aici de cap!

    RăspundețiȘtergere
  25. Tot eu Dictaturanoiembrie 16, 2010

    Uite domnule activist Malc:
    http://www.realitatea.net/psd-si-pnl-vor-sesiza-ccr-cu-privire-la-modificarea-regulamentului-camerei-deputatilor_772623.html

    Citeste si vezi ca avem toti dreptate cand punem pe acelasi nivel dictatura lui Ceasca din ultimii ani cu cea a Betivului National.

    RăspundețiȘtergere
  26. Toa'shu melc, nu ai observat ca owner-ul ti-a dat o lectie pe care nu ai priceput-o deloc? Te-a lasat sa debitezi in continuare aiureli, in vreme ce el s-a retras discret (cel mai destept parca se retragea la timp, nu?), te-a lasat sa aberezi si sa cazi intr-un penibil teribil. Vezi, tovarasu melc, asta imi place mie la maxim la acest owner de blog: tot timpul are rafinamentul de a da lectii prin gesturi, da' nu stiu cati melci le pot pricepe.
    Cosmin, problema e ca acest melc pretinde ca te cunoaste: inca o data a dat cu stangul in dreptul, sau cu mucii-n fasole. Adica e un amic de al tau, iar perversitatea asta, pe care ti-o mai si asumi, se cheama "a lovi pe la spate". Sa traiesti, lasule! Tipic romanesc: injunghiatul curajos pe la spate. Ai mare grija, Cosmin cum iti alegi amicii si prietenii, dar cred ca deja esti suficient de atent la acest aspect.

    RăspundețiȘtergere
  27. Detectivul din Craiovanoiembrie 16, 2010

    Pai la o scurta si superficiala ocheala pe lista ta de bloguri imi dau sama ca Melcul nu poate fi decat unul dintre: Petrisor Militaru, Adriana Teodorescu, Mihai Ene, Mihai Firica, Roxana Ghita, alea cu Zung si Dreamstorming, Xara. Acum alege tu!

    RăspundețiȘtergere
  28. E oarecum fascinanta reactia voastra colectiva. Nu am injunghiat pe nimeni pe la spate, mi-am exprimat un punct de vedere diferit. Am avut pretentia unui dialog calm si la obiect. Nu am jignit pe nimeni, nu am sustinut manifest sau indirect niciun politician sau ideologie, nu am vorbit "smechereste", nu m-am atins de sarcasm grobian, nu mi-am exprimat parerea despre inteligenta, cinstea sau educatia voastra. Acum, spuneti-mi voi cine a facut toate acestea in ultimele postari.
    Inca o data, dictatura comunista nu se poate compara, sub nicio forma, cu ceea ce se petrece in Romania in momentul de fata. Da, e o perioada tulbure, Basescu si PDL au facut o gramada de greseli, dar a sucomba intr-un fanatism steril si subiectiv care aduce cu sacrificarea tapului ispasitor, a fi orbit de furie spumeganda aruncand venin in jur, a asemui perioada Basescu (sau Nastase sau Iliescu) cu ce s-a intamplat in Romania ante-decembrista e o enormitate.
    Cel mai amuzant si ironic e ca eu, care sustin ca ororile comunismului nu pot fi puse in balanta alaturi de caragialismele patetice de astazi, sunt numit tovaras, stalinist, etc.
    Melcul de Malc

    RăspundețiȘtergere
  29. Se vede ca esti compelxat si frustrat la maxim, tii cu tot dinadinsul sa ai ultimul cuvant. Imi pare rau pentru tine, esti o fiinta tare chinuita. Esti parazitat de dusmanie, manuiesti perfect cutitul prin spate. Uite, ca sa pricepi si tu odata pentru totdeauna, melcule: o crima a regimului comunist din Romania, Coreea de Nord, China etc e mai presus decat crima aia tampita de ieri-alalteieri cand un roman a ucis alt roman in Spania, pentru o bucata de friptura? Nu: sunt egale, crima e crima. La fel si dictaturile: dictatura e dictatura, ti-a spus ownerul ca se discuta la nivel de principii, dar tu te incapatanezi sa particularizezi (sau nu poti abstractiza)

    RăspundețiȘtergere
  30. si eu pe aicinoiembrie 17, 2010

    da, bai, ai mare dreptate: Bashescu si PDL au facut o multime de greseli, dar in rest totul e bine, traim bine. nu mai avem Constitutie, mafia a sugrumat romania, ni se baga pumnul pe gat dar e bine, nu e ca la Nea Nicu. vai de ciulamaua pe care-o ai in loc de materie cenusie...

    RăspundețiȘtergere
  31. Mihai Ene nu-i burtosul ala pletos libidinos care se tinea dupa profii de la romana? Pe restul dintre cei enumerati de catre Detectiv nu-i cunosc, dar mi-e de ajuns ca stiu aceasta vipera, pe care il stiu toti din Craiova ce-i poate pielea si capul in privinta caracterului duplicitar si infect. E unul dintre cei mai ocoliti oameni din Craiova, toti il evita de scarba pt mentalitatea lui de sclav si de turnator. E un strasnic pilon al cafenelelor unde linge cate o cafea o zi-ntreaga, mai bine fugi cand il vezi la terase sau cafenele ca sa nu ii auzi ineptiile. Deci si eu cred ca el e Melcul.

    RăspundețiȘtergere
  32. Draga Melcule, m-am convins inca o data ca a ta clamata cultura nu-i decat o jalnica poleiala: am recitit ce ai zis cu intelectualii francezi: Melcule, se vede cat cunosti din istorie si din filosofie: tu poti pune semn de egalitate intre comunism si stalinism? Stalinismul e o aberatie, o deviere de la comunism, ce a folosit comunismul drept pretext. Cum ziceam, sincer, fara ironie sau gluma, ma incearca un mare sentiment de mila pentru tine.

    RăspundețiȘtergere
  33. Nu sunt Mihai Ene, oricine ar fi acest personaj. Ca sa nu existe confuzii. Malc amuzat

    RăspundețiȘtergere
  34. Sa nu ne lansam in presupoziti identitare fara acoperire si sa nu lansam acuze si caracterizari inoportune. Conteaza prea putin cine e acea persoana (de of-ul realei sale identitati nu mai dorm eu si nici nu mai mananc! Sa fim seriosi), conteaza ideile pe care discutam.
    @Yvonne: am inteles perfect ceea ce ai vrut sa spui cu intelectualitatea franceza comunista. Era unica alternativa de opozitie intr-un sistem binar, la fel de maiheist ca si cel comunist. Depasirea sistemului comunist prin opozitie de stanga a facut-o in Romanica Aktionsgruppe Banat, grupare a tinerilor scriitori germani din Banat. Sau macar au incercat, vreme de 3 ani, intre 1972 si 1975. Au vazut ca e imposibil si s-au repliat de cealalta parte a baricadei. A sistemului binar.

    RăspundețiȘtergere
  35. Aiiii..mamaaaa...Ene e ala de face pe interesantul si care vorbeste despre orice si in realitate despre nimic. Nu-ti tre' mai mult de 5 min ca sa-ti dai seama ca n-are nimic in cap. Iar la carcater...Zumzi ai dreptate, e blamabil in tot ce face, e un caracter foarte spurcat. Bleah:((((

    RăspundețiȘtergere
  36. Ma asteptam la o reactie mai prompta din partea ta, nu in sensul de a cenzura schimbul de idei, ci de a stopa jignirile unilaterale si ironiile ieftine care impiedica tocmai dialogul. In fine...

    Yvonne, in alta carte, tu si Malc erati fosti iubiti. Lasand la o parte anecdotica, fac foarte bine distinctia dintre comunism si stalinism, desi fara primul nu l-am fi avut pe cel de-al doilea. Dar cred ca, situandu-i pe intelectualii francezi doar sub umbrela generalista si mai putin maligna a primei ideologiii, faci abstractie de o perioada insemnata a miscarii intelectuale franceze care il preamarea si respecta tocmai pe Stalin si politica dusa del. Miscare resimtita si in alte tari europene, Italia, un alt evident exemplu. Faptul ca la un moment dat Stalin le apare acestor intelectuali ca fiind cu adevarat ceea ce era, iar ei prefera sa se replieze pe pozitii mai degraba marxiste (o alta distinctie marxist-comunist) nu le scuza si nici acopera grava eroare in care persistasera pana atunci. Care a oferit multor cercuri "iluminate" din strainatate motive sa sustina formal si de la distanta unele dictaturi precum cea ceausista.

    Al doilea lucru, nu poti compara o crima individuala, singulara cu un genocid. Cu atat mai mult nu poti compara o crima infaptuita de un individ care-si urmareste satisfacerea intereselor sale (sau in baza nebuniei individuale) cu cele infaptuite de un stat, de un regim. Principial vorbind. O crima e o crima sau o dictatura e o dictatura sunt niste truisme, pentru ca in realitate, fiecare crima sau dictatura este grevata de nuante. De aceea exista si vini si pedepse individualizate (pentru crime).

    Despre mila, nu e cazul. Malc

    RăspundețiȘtergere
  37. Nu am intervenit pana acum fiindca, am spus din capul locului, nu am atata timp si energie de pierdut intr-un schimb de replici steril, in care nicio parte nu poate accepta argumentele celeilalte. Energia si timpul le pot utiliza mult mai performant altfel. Asa ca nu a fost nici ceea ce zice Yvonne (ca am dat o lectie tacand), ci asta e realitatea.
    Iar jignirile sau atacurile sunt riscurile la care se supune cel fara nume (capacanele "celui fara de nume" le releva si esoterismul, daramite un amarat de blog. Iar riscurile celui cu masca le vedem perfect exemplificate in "Traumnovelle" a lui Schnitzler, sau in filmul facut dupa nuvela, "Eyes wide shut")

    RăspundețiȘtergere
  38. Melcule, Yvonnica aia avea dreptate: blogerul iti da palme peste palme, da' tu nu te prinzi, ca altfel ai plange: "nu am atata timp si energie de pierdut intr-un schimb de replici steril"; "Energia si timpul le pot utiliza mult mai performant altfel". Deci ce ti-a dat aici in 2 fraze nu poti duce. Nu stiu cat de tare te-ai prins ca te face pilaf dintr-un dos de palma, adica nu esti vrednic pt el sa-si piarda timpul cu un nimeni ca tine!!!! E foarte foarte tare asta. Si daca nici dupa asta nu amutesti definitiv, inseamna ca ori esti super-retardat, ori esti masochist si-ti place sa ti le iei.

    RăspundețiȘtergere
  39. Adica i-a aplicat perversa ca pe Tg Ocna :)))))))))))))
    Marius

    RăspundețiȘtergere
  40. I know what you did last...yearnoiembrie 17, 2010

    Haideti sa ne lamurim, dragi domni si stimate doamne: Melcul nu e un melc este de fapt o Mealca. O faptura de o moralitate indoielnica rau cunoscuta bine de tot in Craiova. Ea uita sa mentioneze niste lucrusoare:
    - a fi in strainatate pe banii lu taticutu nu inseamna ca esti somer si nu primesti ajutor de somaj
    -oricat ai poza in indiferenta si nepartizana esti fana portocalie pt ca taticutu a facut avere babana pe vremea Bashitului prin afaceri cu statul si tzepe mari de tot
    -nu ai ajuns in strainatate pe meritul tau sa te cheme vreo tara straina ci te-a trimis facultatea dupa ce te-ai culcat cu unu si cu altul
    -in strainatate : trai pe banii lu taticutu bashist, fanul number one al partidului. Taticutu stie ca daca pica Bashescu i s-au stricat toate afacerile murdare si voi intrati in materia kknie, copii de bani gata ce sunteti amandoi(tu si semiretardatul de frate-tu spaima cluburilor din Craiova, tot pe banii lu taticutu)
    -incerci sa pari intelectuala dar nu-ti iese cu sponciul de subcultura stransa la 2 facultati (unde te stiu bine de tot profii ca doar le-ai trecut prin patuturi)
    -mai nevoie sa-ti dezvalui identitatea? are rost? sau te opresti?

    RăspundețiȘtergere
  41. @I know what you did last year: nu sunt persoana de care ai insirat toate respectivele realizari. Si nici nu stiu despre cine vorbesti.

    @Io Malc: nici eu nu aveam de gand sa prelungim discutia. De fapt, interpelarea mea i s-a adresat numai lui Cosmin, cu care consideram discutia incheiata, dupa cum am si spus. Nu am facut apoi decat sa raspund in mod civilizat unor provocari gratuite.

    Nu sunt nici retardat si nici masochist. Masca pe care toti ne-o asumam pe internet (in afara de detinatorul blogului) nu m-a facut nici belicos, agresiv, nici ireverentios, cum vad ca ii face pe majoritatea, ca sa fiu eufemistic.

    RăspundețiȘtergere
  42. Detectivu din Craiovanoiembrie 17, 2010

    @I know: nu-i, ma nici o curva (cre' ca stiu la cin' te referi, la aia de-o stie tot Dreptu"? :)))))) ====)))))) E Ene, iti garantez eu, are dreptate Zumzaita. Are toate caracteristicile urangutanului acultural de Ene, spaima cafenelelor si adoratul studentelor care nu se uita la el nici cu fundu' :)))))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  43. Sa traim bineeeeeeeeee!!!!!!!!!noiembrie 17, 2010

    asa somer si fara ajutor de somaj cum zici tu Malc ca esti pun pariu ca iti duci nevasta sau gagica sau amanta in cluburi/baruri/terase c-o plimbi prin strainatate si pun pariu ca babacii sunt full de bistari si iti dau si tie de te umplu! Tu traiesti bineeeeeeee!!!

    RăspundețiȘtergere
  44. Mariuse, asta e perversa ca pe blogosfera, i-a dat mare capac de-i tziuie hahahahahahahahaha
    Vali Vintila

    RăspundețiȘtergere
  45. Perversu de pe Blogosferanoiembrie 18, 2010

    Deci io am muncit sa fac blogu asta si tu i-ai dat de l-ai julit!!!! Stii ce pleaca d'aici traitza-ar familia ta? perversa ca pe blogosfera, in dooj da secunde ai dauna totala, traitza-ar familia ta!!
    ....
    Si i-a dat de i-a rupt filmu

    RăspundețiȘtergere
  46. Asta ultima cu "perversa ca pe blogosfera" e senzationala :)))))))) are sanse sa faca mai multa istorie decat originalul cu "perversa ca pe Tg Ocna". Magistral :))))))

    RăspundețiȘtergere