O noapte furtunoasă

Şi a fost O noapte furtunoasă. Culmea: spectacolul de la care am avut cele mai reduse aşteptări, a ieşit, după a mea părere, cel mai bine dintre premierele toamnei jucate pe scena Naţionalului craiovean. Pentru deconectare, piesa e mai mult decât binevenită. Dincolo de măiestria textului în sine, de mult clamata sa actualitate (verificabilă până la nuanţă, pe alocuri), trupa aflată pe scenă a avut un parcurs coerent, legat, de la început până la final. Cu o regie care uneori apăsa inutil pedala umorului, forţând nejustificat efecte comice acolo unde nu era neapărat cazul, dar care, pe ansamblu, a fost onorabilă şi, de multe ori, inspirată, spectacolul convinge, are nerv, ritm, atitudine, prinde rapid sala.

Ion Colan dă multă culoare rolului său, devenim empatici cu Titircă, atunci când, foarte elocvent, îşi deplânge „ambiţul” şi presupus periclitata „onoare de familist”. Negustorul chiar suferă, iar Ion Colan are capacitatea de a transmite variaţiile sentimentale ale uni cap de familie, neliniştea şi enervarea sa, trecerea, fără prea multe şovăieli, de la ameninţarea verbală la cea fizică, precum şi întreaga nebuloasă din mintea sa, atunci când vine vorba despre decriptarea mersului politicii şi a scriselor adânci ale gazetei. Cu riscul de a supăra şi de a naşte controverse, mi s-a părut că abia în această piesă Cerasela Iosifescu îşi permite să joace un rol, nu pe sine. Veta ei este interesantă, se mişcă atent pe nişte paliere de expresie bine variate. Poate cea mai captivantă Veta pe care am văzut-o până acum. Replica i-o dă un Chriac bine „ochit” şi descifrat de către regizor şi transpus excelent de către Cătălin Băicuş, dezinvolt, modificând cu maximă lejeritate registrele: de la tonul golănaşului de cartier, la acela al omului de încredere al lui Dumitrache, la tonul amorezului de mahala şi al bărbatului jignit în sentimente şi care e capabil oricând de gesturi extreme (cel puţin la nivel declarativ). La fel de interesantă şi de comică este Ziţa, pe care jocul Ralucăi Păun o impune rapid nu doar în desfăşurarea piesei, ci şi în atenţia publicului. Raluca ştie să capteze „din prima”, inovează, plusează, îşi umple foarte bine personajele pe care le joacă. La fel ca şi Dragoş Măceşanu, un Spiridon de calitate, pliat salutar pe statutul personajului său. Şi lui Măceşanu i-a ieşit practic tot în această piesă.

Pentru rolul lui Rică Venturiano, m-am aşteptat la Nicolae Poghirc. De aceea, l-am privit, la început, cu suficiente reticenţe pe tânărul George Albert Costea în rolul „studintelui în Drept şi publicist”. La început. Fiindcă jocului său a avut darul să îmi spulbere imediat orice urmă de îndoială în ceea ce priveşte justeţea distribuirii sale în acest rol. În rest, n-am înţeles, cum spuneam, forţarea umorului pe alocuri, sau explicitarea „mură-n gură” a unor situaţii de limbaj sau scenice, care, în acest mod, îşi pierdeau orice farmec natural. Însă piesa se susţine, merită vizionată. Eu, personal, m-am simţit bine la ea.

Jupîn Dumitrache…………….….ION COLAN
Nae Ipingescu……………….…..VALENTIN MIHALI
Chiriac…………………………....CĂTĂLIN BĂICUŞ
Spiridon…………………………..DRAGOŞ MĂCEŞANU
Rică Venturiano………………....GEORGE ALBERT COSTEA
Veta…………………………….....CERASELA IOSIFESCU
Ziţa……………………………..…RALUCA PĂUN

Regia şi ilustraţia muzicală:: MIRCEA CORNIŞTEANU
Scenografia: LIA DOGARU