Seara trecută am făcut ceva ce nu mai făcusem de foarte multă vreme. De prea multă vreme. Enorm de multă vreme. Din timpuri imemoriale (vorba comentariilor pentru treaptă şi bac, inepţii care trebuiau temeinic însuşite – ca să nu zic „tocite”). M-am uitat la un meci de fotbal. De când cu poveştile Mititelu-Ştiinţa, mi-a pierit cam orice interes pentru sportul cu băşica. Am privit „El Clasico”, Real contra Barça. Oare ce-or mânca băieţii ăia şi câte picioare au? De pe ce planete or fi venit? Comparativ cu tipii ăia autointitulaţi „fotbalişti” din liga românească (îi ştiţi, indivizii aceia care fac cantonamente prin cluburi, aspiră la puritatea „Cruduţelor”, joacă pe manele infinit mai bine decât pe gazon, sunt mult mai des pe primele pagini ale ziarelor mondene decât pe cele ale celor de sport şi sunt cu conştiinciozitate ciuca tuturor bătăilor în partidele internaţionale), băieţii de aseară erau evident desprinşi din alt film. Cu totul şi cu totul altă peliculă. Frunzăream presa on-line azi şi se tot întrebau unii şi alţii cam din ce secol a fost confruntarea Real- Barça. Păi eu cred că din secolul al XXI-lea. Problema e cu împiedicaţii din România, care practică un simulacru ce cu greu poate fi numit fotbal, cu caracteristici de Ev Mediu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu