duminică, 11 martie 2012

Unde se termină Faust şi de unde începe Prospero

Este şi nu este bine venită o piesă a lui Purcărete pe scena Naţionalului craiovean. Este bine venită pentru că mai avem ocazia să i vedem teatru. În rest, după astfel de piese, ar fi necesară punerea lacătului pe Teatrul „Marin Sorescu”, pentru că discrepanţa dintre piesele lui Silviu Purcărete şi mizilicul servit în rest pe post de „stagiune” e atât de mare, încât o ultimă fărâmă de bun simţ care mi-a mai rămas mă împiedică s-o descriu aşa cum s-ar cuveni.
Dincolo de jocul excelent al lui Sorin Leoveanu (Miranda / Caliban) şi al lui Ilie Gheorghe (Prospero), secondaţi bine de restul trupei, motivant la Purcărete rămâne spaţiul scenic, autonom, care se joacă pe sine însuşi, autoreflexiv, autogenerant, el însuşi personaj. Un spaţiu care dispune eroii, devenind sinonim cu însăşi viaţa şi cu mecanismele sale de certificare şi de abducţie. Lumea /spaţiu e proliferantă, polistratificată, planurile îşi modifică din mers ontologia. Totdeauna am admirat ceea ce ştie sa facă Purcărete cu spaţiul. Axele spaţiale din O furtună intuiesc teroarea intrinsecă sufletului, o scot la suprafaţă, o potenţează. Şi încearcă s-o rezolve cathartic. Încearcă în sensul că oferă premisele pentru aşa ceva. Restul, e treaba privitorului, dacă se poate purifica, sau ba. Ritmic prin umplerea, dispariţia, absorbţia şi transformarea imprimată eroilor, spaţiul devine o proiecţie a unui subconştient pulverizat de dihotomia creator-creatură, nicicând rezolvată sau măcar atrasă către calea unei soluţii de acceptare. Şi încă o dihotomie care calibrează intens conflictul: cea între natură şi civilizaţie, între a stăpâni natura prin raţiunea actanţială şi a trăi „inconştient” starea paradisiacă.
În rest, Purcărete l-a construit pe Prospero poate puţin prea faustic, Ariel, spirit al aerului, devine un Mefistofel în O furtună, translează categoriile. Revenind la Faust, sunt suficiente scene în camera-lume a lui Prospero în care Purcărete chiar reuşeşte să lovească puternic pe partea de impresie, de emoţie, aducând foarte sugestiv imaginea de Hexenküche sau de Walpurgisnacht. Avem regizor, avem piesă, avem coloană sonoră, avem actori care joacă, avem spaţiu al convenţiei. 

Distribuţia: 
Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu,Adrian Andone, Angel Rababoc, Constantin Cicort, Nicolae Poghirc, Cătălin Băicu
ș, George Albert Costea, Mircea Tudosă, Iulia Lazăr, Iulia Colan, Petra Zurba, Monica Ardeleanu. 

Regia: Silviu Purcărete
 
Adaptare: Silviu Purcărete, după traducerile lui G. Volceanov, L. Leviţchi, Ioana Ieronim, David Esrig, ale regizorului însuşi
Scenografie: Dragoş Buhagiar 

Muzica: Vasile Şirli 

8 comentarii:

  1. orice spatiu e proiectia unui subconstient. te straduiesti zadarnic sa pari filzofic. orice spatiu e proiectia unui subconstient. orice spatiu e un subconstient

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. foaie verde mere crete! teoria chibritului e prea savanta pentru ce ai scris aici.

      Ștergere
  2. toate-ti put si toate sunt urate la teatru cand te duci Tu marele specialist. La toate se pricepe domnia-ta! E ceva unde sa nu te pricepi? La spatii, la teatre, la actori, la joc, la regizori. Peste tot numai ironie ieftina de bulevard si numai mizerie vezi. Mizeria e in tine daca o vezi peste tot in rest. Mizeria e o proiectie a subconstientului tau ca sa zic ca cea dinainte!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. de unde ivitu-s-au iasmele alea doua, chele-n creieri?

    RăspundețiȘtergere
  4. Guys,daca nu va place cum si ce scrie,nu cititi!sunt si oameni ca mine,care apreciaza postarile sale si nu sunt de acord cu lamentarile voastre.ce-i cu atata critica ? nu puteati sa va expuneti opinia intr-o maniera mai elevata,mai deferenta ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca indicat, doamnelor, domnilor comentatoare/comentatori era sa discutati la obiect, despre piesa de teatru. In rest asa, sa ne deversam pe saituri, mi se pare o pierdere de vreme si de substanta cenusie (acolo unde este cazul, desigur)

    RăspundețiȘtergere