Eu sunt un om pe nişte bănci

Infected Mushroom  - People are strange
    

Retorica apei

…căci din apă venim şi în apă ne întoarcem. noi, suflete din picături. şi pe ape ni-s drumurile. făurite. drămuite. secundele când înotăm. şi cele în care ne înecăm. o dată. de trei ori. de şapte ori câte şapte. imaginile conţin nouă. zeci la sută. apă. totul e curgere. spunea cândva înţeleptul. curgând din sine însuşi. apa sâmbetei. apa zâmbetelor.

Damien Rice-Cold Water
   

Început de an (2)

Mirosul de uitare din Grădina Botanică. Paragina şi mâzga de pe lac. De pe alei. Case. Pomi şi oameni. Lumea se aruncă spre tine. Toată deodată. Pe bucăţele. Călătoreşte într-un picior frânt prin artere. Şi ţâşneşte iarăşi prin ochi.

Umbrele de pe inimi şi soarele din cochilia amintirilor. Libertatea de a trage. Aer în piept. Lumea în piept. Pieptul în lume.

Ernestine - Chanson pour Milan

   

Început de an (1)

Şampania s-a năruit pe asfalt. Petardele au explodat. Prea puţine în mâinile retrazilor care le aruncă. Piţipongimea şi cocălăretul şi-au burduşit conturile de facebook cu poze de la Revelion. Doar trebuie să vadă şi „dujmanii” „toaleturile” şi fiţele. Precum şi faptul că, în ciuda lor, ne-am „sâmtem” bine. Pentru că avem cu ce. Cred ei că au cu ce.

Aerul e mai tare. Se simte energia unei noi plămădiri. „Orice-nceput se vrea fecund.” Zestrea de lumină a noului. A noului an. Micile particule de nerăbdare care plutesc prin spaţiile dintre secunde. Buchete de imagini. Retina clară. 

 PS: fotografiile sunt realizate în Parcul "Nicolae Romanescu" din Craiova

U2 - New Year's Day
    

Brazi

Oamenii frumoşi cumpără brazi frumoşi. Oamenii frumoşi, cu dinţii lor frumoşi, cumpără brazi frumoşi. Oamenii cu dinţii lor impecabili. Şi cu frizurile mai drepte ca o alee cu brazi. Oamenii frumoşi pipăie brazii frumoşi şi îi preţuiesc din ochi. Din încheieturi. Din amintiri.

Oamenii urâţi cumpără brazi la grămadă. Oamenii urâţi culeg aroma brazilor din toate cele nescrise şi o pun în case. Sobele lor sunt mai mici decât moartea unui câine. În ele n-au loc nici măcar crenguţele uscate de brad. Ci doar cântecele în care. Obsesiv. Se repetă. Se tot repetă. Iarăşi şi iarăşi. Cuvântul „cetină”. Până la adormire. Până la amorţire.

Oamenii înalţi cumpără brazi groşi. Se uită la ei de parcă ar vedea în verdele lor spastic o lume răsturnată. Şi le e frică să nu se piardă în ea. Alice şi drumul rătăcit în lumea brazilor. Hänsel şi Gretl fără firimituri de pâine în buzunarele tocite. Oamenii înalţi nu se pot pierde printre nişte brazi tăiaţi strâmb.

Oamenii frumoşi. Oamenilor frumoşi. Dinţii. Oamenilor frumoşi le strălucesc dinţii. Cu care se înfruptă din temerile năclăite ale brazilor. Oamenii mici nu cumpără brazi. Oamenii mici se duc în pădurea duhnind a maţe stricate. A vintre de lume nebună. Şi stau. Aşteptă în pădure. Până. Le cresc rădăcini. Apoi se prefac în brazi. Ciuntiţi. Goi. Îndureraţi. Şi vin. În pădure. Îşi taie trunchiurile gârbove. În pieţe. Fără nume. Se recunosc. Şi îşi spun. Ce mult îmi seamănă bradul acesta. Sau eu cu el. Şi îl cumpără. Se cumpără. Tăiaţi. Goi.

Oamenii trişti cumpără cei mai tăcuţi brazi.

Primeşte, Doamne, jertfa din vinul verde al brazilor. Trupul şi sângele pline de ace.

Un om cântăreşte un brad cu subsuoara.

Oamenii cumpără brazi.

Cecilia  - The magic
    

"Nimic nu e permanent / În afară de schimbare."

Eternele şi inerentele probleme „organizatorice” în Play: încurcături cu rezervările, puţin haos (nu prea mult, ci cum dă „bine” unui local mai „zăpă”), ghinionul celor care nimeresc în spatele coloanelor etc. Pavel Stratan întârzie şi el exact cât trebuie, dar nu e vina lui, pentru că Play-ul trebuie să se umple. În sfârşit, hachiţele şi chichiţele economiei de piaţă.

În rest, Stratan a făcut show. A fost o combinaţie de concert şi stand-up comedy instantaneu (de mult bun gust şi cu umor moldovenesc de la „mama lui”). Iar Pavel e artist. Îl simţi din prima clipă, cum intră şi e prezent acolo cu toată fiinţa lui. Pus pe şagă în pauzele dintre melodii, se transpune instantaneu când începe să cânte. Magnetism cât cuprinde, suflet dăruit cu multă generozitate. Şi o modestie atât de mare, la fel ca inima lui. Plus că –vorba lui Smiley de la „Vocea României”, care nu se pricepe mai deloc la o analiză „tehnică” a performanţelor concurenţilor, însă spune uneori ceva perfect adevărat – ajunge la inima ascultătorului. Deschide uşor calea dintre inimi. Dincolo de joasele şi înaltele luate nu ştiu cum, Stratan se dăruieşte şi asta se simte imediat. Pleci mai plin după o întâlnire cu Pavel Stratan.

"Bună, ce faci?", sau prima mea experienţă de channeling

Voiam să scot telefonul din buzunar şi să mă înregistrez: „Astăzi, 13 decembrie 2011, am avut prima mea experienţă de channeling.” Pentru a reţine veşnic această măreaţă dată. Mâna hăituind buzunarele în căutarea telefonului.

          „Bună, ce faci?” Continui să merg. "Ce faci, n-auzi?" Privesc dreapta, stânga. Pustiu. Vocea era foarte clară. Ridic privirea spre cerul zburlit. Nori atârnând ca o burtă de chit pustiit. „Ce eşti aşa mirat?” Păi…sunt. Cum de n-aş fi? Nu-i normal să fiu? Schizofrenic nu sunt. Cred. Totuşi, vocea era cât se poate de clară. „Nu te face că nu ştii cine sunt.” Cunosc vocea feminină? Oare? De unde? Timbrul, inflexiunile…nimic recognoscibil. „Eşti surprins să mă auzi, aşa-i?” Surprins? Prea puţin spus. „De parcă nu m-ai fi auzit vreodată…”

          Mergeam printr-un stâlp albastru şi mi se părea probabil să pot auzi voci. Dar atât de clar? „Te faci că nu mă ştii…”Nu mă fac, chiar aşa e. Şi gândurile cu o pluralitate de direcţii încep să ia cu asalt craniul moale şi transparent ca o amintire de meduză. „De un’ să mă ştii? Din altă viaţă, fraiere!” Am ajuns la limită. Eu şi vieţile mele anterioare – separare prea mare. Egal problemă.

          „Acum stai şi-ascultă ce-ţi spun. Te-ai ales cu mine pe cap!” Problemă şi mai mare. Egal sau mai mare cu psihiatrie. Mă opresc. Încep să caut cu mişcări dereglate. Voiam să scot telefonul din buzunar. Dintr-unul din buzunarele în care s-ar fi putut odihni. Niciodată acelaşi buzunar. Să-l găsesc, să-l scot. Şi să mă înregistrez. Să eternizez clipa. „Astăzi, 13 decembrie 2011”. O zi de marţi. Pe la ora 15. Sub un cer scurs. Ca sufertaşul. Unui bolnav. Sleit. „Am avut prima mea experienţă de channeling.”

          Telefonul nu se dă găsit. Aşa de uşor. Mă opresc. Decis să caut temeinic. Femeia mă depăşeşte cu paşi uşori din spate. Trece plutind pe lângă mine. Odată cu ea, şi prima mea experienţă de channeling. Cuvintele se împlântă acum în altă ureche. Privesc perplex pe urmele uşoare ale primei mele experienţe de channeling. „Şi,da, o să te sun de o să te fac praf. O să ajungi să-ţi închizi telefonul. Şi dup’aia…să nu te mai….la fel ca ea…”
Later Edit: ca să lămuresc corect treaba, aşa cum poate nu reiese din context. Nu am canalizat nimic, "vocea"  din capul meu era, de fapt, vocea unei femei care mergea tare silențios în urma mea și care purta o convorbire telefonică. Atunci când voi avea prima experienţă de channeling, cu siguranţă nu o voi anunţa pe blog.

Oliver Shanti   Friends    - Well Balanced