miercuri, 15 iunie 2011

Parfumul


Una din acele zile care mă umplu. Eu, parfumurile. Şi nimic altceva. Pot sta zile întregi într-un magazin de parfumuri. Şi într-unul cu ceasuri. Şi într-o librărie. Dar la parfumuri e locul unde imaginaţia şi simţurile o iau razna. Arunc rapid in braţele englezoaicei plasa cu cumpărături, rugând-o să o păstreze la casă, menţionez că voi alege câteva parfumuri şi că nu doresc să fiu deranjat. O cunosc de 8 ani pe englezoaica în vârstă, cea mai competentă persoană în domeniul consilierii parfumurilor pe care o ştiu (şi cunosc astfel de persoane în multe oraşe ale Europei, dar nici una n-o depăşeşte pe englezoaica din Innsbruck, care vorbeşte o germană răpitoare, cu un accent britanic seducător). Înţelege. Şi sunt lăsat cu mine pe parcursul celor câteva ore în care călătoresc prin Londra lui Burberry, în care sunt l’amoureux şi le bateleur al lui Dolce & Gabbana, sunt bărbatul de week-end tot al lui Burberry, colind frumuseţile lumii şi ale fiinţei cu provocările incitante ale lui Issey Miyake, admir masculinitatea şi feminitatea fresh, dar şi pe cea dură, aşa cum numai Kenzo ştie s-o exprime, simt eleganţa şi forţa emanate de Zegna şi Azzaro, admir îndrăzneala surprinzătoare a lui Michalsky, mă pierd cu Guilty, noutatea lui Gucci, proaspătă, puternică, cu mult tupeu pe notele de bază şi pe cele de mijloc. Lumea se compune şi se descompune pe vibraţiile aromelor. Sunt un Jean-Baptiste Grenouille căutând nu aroma perfectă, capabilă să subjuge universul, prin cuprinderea misterului vieţii şi al morţii, ci regăsindu-mă prin arome. După periple de câteva zeci de minute prin cotloanele din mine şi din mine, revin. Bătrâna englezoaică mă priveşte şiret. M-a înţeles şi de data aceasta, astfel încât nici măcar o secundă nu am fost tulburat de vreuna dintre domnişoarele amabile, care îţi oferă ajutorul în alegerea miresmelor. A vegheat discret să nu mi se perturbe lumile. Se grăbeşte să mă servească personal la casă, lucru rar. Zâmbeşte şi-mi face cu ochiul, iar fenomenalul accent englezesc îmi spune: „Sir, in Ihnen entstehen Welten; Sie riechen nicht den Duft, Sie fühlen ihn mit der Seele.” („Domnule, în dumneavoastră se nasc lumi; dumneavoastră nu mirosiţi parfumul, îl simţiţi cu sufletul.”) „Behold the man!”, încheie râzând din toată inima.


Enigma - Smell of Desire
   

10 comentarii:

  1. Nu ma prea omor cu parfumurile, dar pot spune ca-mi plac cele care miros a liliac sau iasomie!

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Englezoaica a simtit ea ceva :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ar trebui sa fii imaginea unui parfum, sau a mai multor... atat de frumos ai scris aceasta postare. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă cercul perfect al mirosului este măsurat la un braţ distanţă faţă de corp şi doar cei care pătrund în acest cerc trebuie să simtă parfumul, totţi cei care am citit povestea rămânem doar nişte tangente la un punct exterior al acestui cerc :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumoasa postarea...si eu as sta ore intregi intr-o librarie sau intr-un magazin cu parfumuri...;;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, ai sta daca ai putea... :) Eu mai mult de 5 parfumuri nu pot mirosi ca apoi nu mai disting nimic.

    RăspundețiȘtergere
  7. Noi apariţii editoriale la OFFICE LITERATURA:
    Cele mai frumoase poeme de dragoste – “Atunci când vara se reinventa” – autor Cristian Lisandru
    Un nou roman pe care-l vei citi cu dintr-o suflare – Romanul care se scria singur” - autor Cristian Lisandru
    Pentru tine:
    De-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult
    N-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult
    Cum taci…
    Să simt cum în tăcere mă îmbraci.
    Să deseneze ploaia chipul tău pe geam,
    Într-un decor lacustru lângă mine să te am,
    Să-mi mai reciţi încet dintr-un poet bolnav de ploaie,
    Să simt cum intră apa în odaie.
    Ascunde telefonul, să nu-l auzim,
    Din dulcea beţie-a ploii să nu ne mai trezim,
    Să nu aprinzi lumina, pe întuneric ploile-s atât de vii
    Şi mumură-mi iubirea aşa cum numai tu ştii…
    E-atâta ploaie-n suflet şi atâta ploaie-n gând
    Şi parcă lumea-ntreagă s-a oprit plângând,
    Dar, vai, doar noi mai râdem, o pereche renăscută-n ploaie
    Şi apa intră-ntruna în odaie…
    Doresc să-ţi mângâi părul printre picături
    Şi peste tot ce-a mai rămas iubire vreau să-mi juri
    Şi mai recită-mi, iarăşi, dintr-un poet bolnav de ploaie
    Să văd cum intră apa în odaie…
    Să ne spălăm păcatele,
    Să fim curaţi,
    Îndrăgostiţi adevăraţi,
    Şi-n lumea asta care râde şi de ploi
    Să fim curaţi doar noi…(Ploaia de Cristian Lisandru)

    http://officeliteratura.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere