sâmbătă, 24 decembrie 2011

Brazi


Oamenii frumoşi cumpără brazi frumoşi. Oamenii frumoşi, cu dinţii lor frumoşi, cumpără brazi frumoşi. Oamenii cu dinţii lor impecabili. Şi cu frizurile mai drepte ca o alee cu brazi. Oamenii frumoşi pipăie brazii frumoşi şi îi preţuiesc din ochi. Din încheieturi. Din amintiri.
Oamenii urâţi cumpără brazi la grămadă. Oamenii urâţi culeg aroma brazilor din toate cele nescrise şi o pun în case. Sobele lor sunt mai mici decât moartea unui câine. În ele n-au loc nici măcar crenguţele uscate de brad. Ci doar cântecele în care. Obsesiv. Se repetă. Se tot repetă. Iarăşi şi iarăşi. Cuvântul „cetină”. Până la adormire. Până la amorţire.
Oamenii înalţi cumpără brazi groşi. Se uită la ei de parcă ar vedea în verdele lor spastic o lume răsturnată. Şi le e frică să nu se piardă în ea. Alice şi drumul rătăcit în lumea brazilor. Hänsel şi Gretl fără firimituri de pâine în buzunarele tocite. Oamenii înalţi nu se pot pierde printre nişte brazi tăiaţi strâmb.
Oamenii frumoşi. Oamenilor frumoşi. Dinţii. Oamenilor frumoşi le strălucesc dinţii. Cu care se înfruptă din temerile năclăite ale brazilor. Oamenii mici nu cumpără brazi. Oamenii mici se duc în pădurea duhnind a maţe stricate. A vintre de lume nebună. Şi stau. Aşteptă în pădure. Până. Le cresc rădăcini. Apoi se prefac în brazi. Ciuntiţi. Goi. Îndureraţi. Şi vin. În pădure. Îşi taie trunchiurile gârbove. În pieţe. Fără nume. Se recunosc. Şi îşi spun. Ce mult îmi seamănă bradul acesta. Sau eu cu el. Şi îl cumpără. Se cumpără. Tăiaţi. Goi.
Oamenii trişti cumpără cei mai tăcuţi brazi.
Primeşte, Doamne, jertfa din vinul verde al brazilor. Trupul şi sângele pline de ace.
Un om cântăreşte un brad cu subsuoara.
Oamenii cumpără brazi.
Cecilia  - The magic
    



5 comentarii:

  1. Black Velvetdecembrie 26, 2011

    Ich würde auch dieses Lied hinzufügen:
    http://www.youtube.com/watch?v=GFYJDUt8hhE&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.youtube.com/watch?v=jC-uzvVHXL8&feature=related
    gen...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cosmin,cata frumusete respira in povestea ta!

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani, Cosmin!

    Multumesc frumos ca esti langa mine de atata timp.

    Iti doresc un an bun, linistit, fericit si plin de impliniri.

    RăspundețiȘtergere
  5. Fie ca noul an să-ți aducă mai multe zâmbete decât împotriviri, mai multe reușite decât înfrângeri și mai multe împliniri decât te-ai gândit vreodată. LA MULȚI ANI!

    RăspundețiȘtergere