duminică, 29 aprilie 2012

frumoşi odată cândva


eram cu toţii frumoşi odată
ascultam ciupercile cum plâng
în pământuri stelele o îngheţată cu fistic
pe rând totul
s-a redus la un pat o baie două prosoape
un televizor aruncat pe undeva
- nu uita, te rog, nu uita de telecomanda din cap -
soarele strălucind prin dinţii transparenţi
înscrisurile de pe piele sunt încă dovada
nescrisă a pauzei inimii stângi
muşc din lume ca dintr-un covrig
împletit baroc
(pe sub bănci, intră-n pământ cei dintâi zei)
vom fi cu toţii frumoşi
cândva


Meladze Valery & Viagra - Prityazhenya Bolshe Net
   
  

Un comentariu: