Festivalul Shakespeare: ziua 1. Înţelegerea fără de zgomot

Prima zi de Festival Shakespeare, prima reuşită: londonezii de la Globe au încercat să aducă arta mai aproape de public şi să-i obişnuiască pe craioveni cu modalităţile occidentale de abordare teatrală. Şi au şi reuşit, din moment ce nici măcar un debut promiţător de ploaie nu i-a determinat pe cei prezenţi în Piaţa Shakespeare (punct nodal pentru debutul manifestării) să părăsească zona.

O mare şansă a constituit-o faptul că, fiind jucată în aer liber, piesa Mult zgomot pentru nimic nu a avut subtitrare. Cei mai avantajaţi au fost cei care nu ştiau engleza, deoarece, astfel, au avut ocazia de a se concentra pe celelalte elemente care completează cadrul jocului. Oricum, subiectul era suficient de cunoscut pentru a mai fi fost nevoie şi de subtitrare.

Trupa de la Globe m-a prins mai greu, recunosc. M-a indus în eroare, punând fals miza la început pe o abordare în registru clasic, fără surprize mari de receptare şi de conlucrare actoricească. Desfăşurarea ulterioară a adus cu sine nu doar destructurarea schemelor clasice de atac teatral, de impunere scenică şi de receptare, ci şi un miraj al melanjului de registre, de maniere de abordare, debuşând într-un postmodernism interactiv, cu suprapuneri de planuri imersate şi realocări fundamentale într-o supralicitare atent prelucrată şi dozată pe valenţe mereu fascinante.

Londonezii ne-au predat şi lecţii: de dicţie teatrală (jocul pronunţiei a fost un show în sine, vorbirea juca, de multe ori, personajele) de mimică, de amplasament scenic, de extindere şi anulare a convenţiei. Există o multitudine de elemente care configurează o piesă de teatru în afară de textul în sine, acela inteligibil într-o anumită limbă. Mult zgomot pentru nimic a fost pentru anumiţi spectatori, volens nolens, un exerciţiu fabulos de acces la piesă pe toate celelalte căi de decriptare în afară de medierea traducerii.