Respiraţie în paranteze

fiecare dimineaţă ar trebui să înceapă

cu duhul adevărului pătrunzând lin sau violent

în plămâni

ridicol miezul nopţii atunci când crezi că se pun temeliile

următoarelor ore

(stai drept, mi-ai spus, faţă în faţă cu tine

la trei ore după ce ţi-ai dizolvat chipul

vine mereu orbul căruia îi poţi da cocoaşa

la ce bun, am întrebat

şi am continuat să dorm)

(paranteza a doua ar trebui să se refere

la nişte procese de conştiinţă, la refulări ontice

şi la tot balastul care nicicând nu îţi va fi de folos

dar paranteza a doua are rolul ei în acest text:

îl mai ajută să respire cu plămânii altuia)

(în fine, îţi spusesem că nu fusesem

decât rar

îndrăgostit şi nici măcar atunci

ai rămas uimită, fără aer

se spulberă crusta zilei)

strâns într-o gheară în mine însumi

un fetus născut din paranteze

verdictul se amână

frica – o mântuire

(după ce Simona s-a numit Simona

într-o poezie

s-a născut o zi separată de restul

dar aici călătoria nu e la îndemâna oricui

vă povestesc în paranteza următoare

ceva incredibil)

(bună ziua, sunt paranteza următoare

respirăm pe gură, expirăm,

suntem fericiţi pe marginea gropii

bombăm toracele, umplem plămânii

cu vise expirăm aspidă

respiraţia – o altă groapă)

(bună seara, întrucât o paranteză ineptă,

cum a fost cea dinaintea mea nu a fost

capabilă să ofere continuate,

ci doar un respiro,

vă povestesc eu istoria:

ea nu era frumoasă ca umbra unei idei,

pentru că ea ura metaforele,

ea nu avea pantofi, nici sandale,

parfumul ei venea din inima pământului

trecea prin mine

şi atunci

când mă mângâia mâna ei

se oprea în creştetul meu

pe acolo evadam)

(Chantal, marginile universului,

taci, respiră)

(când te tai la mână, sângerezi,

când te tai de la viaţă,

plămânii se opresc

călătoria continuă, Emanuela)

iresponsabil te-ai contractat

în tine

luminile ultime undeva jos

(aici totul se întunecă puţin

bine aţi venit, puteţi să vă opriţi

aici

şi să priviţi în spaţiul dumneavoastră

eu sunt paranteza care vă lămureşte că

aţi respirat doar anaerob până acum

că ceea ce dumneavoastră numiţi plămâni

sunt nişte ustensile inutile vieţii

- paranteză la paranteză: din mine cresc

drumurile –

acum puteţi să rămâneţi aici,

până veţi învăţa să respiraţi

şi când se va întâmpla asta

probabil niciodată)

gestul ferm cu care am închis paranteza

egoul

fereastra

urcarea

(în această paranteză se desfăşoară

planurile, legile

mi-a spus Matilda înfăşurată

într-o lumină gelatinoaasă

de aici viaţa are o altă viteză

şi nici nu mai trebuie să respiri

- paranteză la paranteză: eu o doream tot pe Simona -

suflă, suflă, suflă)

traiul în paranteze este o frică

debarasarea de ele – învăţarea respiraţiei

în planul acela alb irizat

triunghiular

unde nu mai am nevoie de cârje

chiar dacă Simona este una perfectă

acolo respiraţia are un singur ritm

s-a împlinit

şi zâmbesc