'Talienii

Luna august este, de câţiva ani buni, una de teroare pentru cetăţenii cât de cât normali din România. Se "hântoarce" acasă " 'talienii", adicătelea toţi ăia care munceşte (mai mult sau mai puţin legal) pân' Occident. Este luna în care înjur, blestem şi îmi doresc dispariţia de pe suprafaţa planetară a Apusului, care, în astă lună, pune lacătul pe ţară şi dă liber tuturor. Atunci vine în Românica şi ai noştri, că...deh, n-are ce să mai facă acolo. Dacă nu mai e prin oraşe niciun băştinaş, ei nu mai are de muncă. Nici măcar de furat, cei care se ocupă cu aşa ceva. Şi invadează plaiurile mioritice, care devin muuult mai mioritice în superba lor prezenţă.
August e luna unor adevărate Luprecalii estivale, în care totul le e permis celor întorşi din Occident. Nimeni nu zice nimic. Nici Poliţia. Nici opinia publică. Foarte mulţi, an de an, fac celebrele modificări prin case, fără a respecta un minim de decenţă. Nu ai linişte nici măcar în miez de noapte, bormaşina, ciocanul, flexul sunt aliaţii tăi în tentativa de năruire a ultimelor resurse nervoase. Grătarele sfârâie în faţa fiecărui bloc, manelele urlă în regim de permanenţă. Străzile se umplu de demenţi care conduc ca în junglă, numerele de Italia, Spania, Austria fiind adevărate bombe în trafic.
Nu e grav că Poliţia nu ia măsuri în niciunul din cazurile enumerate. Oricum, ne-am obişnuit cu existenţa parazitară a Garcilor. Grav e că oamenii, cei deranjaţi, nedormiţi o lună întreagă, frecaţi la icre şi la creieri le găsesc scuze şi nu se revoltă în vreun fel. Auzi fraze stupefiante de genul "Lasă-i, au voie, se relaxează şi ei, că şi aşa muncesc acolo..." Fraiere mioritic, cetăţean cu conştiinţa civică la nivelul hidrei de apă dulce, dacă eşti imbecil, atunci meriţi să te calce toţi în picioare. Şi tu munceşti, boule, în Românica, numai că o faci în condiţii de lucru mult mai proaste, pe bani insignifinaţi, într-un stress continuu. Numai că tu nu încalci legea la orice pas, pe principiul că munceşti. Dar " 'talienilor" li se permite orice, cu voie de la guvernare (indiferent de numele şi culoarea sa politică). Într-o ţară în care principala sursă naţională de venit economic sunt banii trimişi de căpşunari acasă (ca în cea mai pură ţară bananieră), e clar că li se permite totul. Le propun guveranţilor să se ia de mână cu scursurile care fac haos în luna august şi să se tireze câteva decenii din ţară. Până o să-i chem eu înapoi.
Azi sunt fericit. Am văzut de dimineaţă că sunt cozi kilometrice la vamă, pentru se întorc " 'talienii" pe la ţările lor. Să fie într-un ceas bun! Şi să le dea Dumnezeu după mintea şi apucăturile lor! În vecii vecilor, amin!

Fiecare bloc cu Nea Nicul său

Cunoaşteţi tipologia de pe vremea lui Ceauşescu: tipul care-şi repară cu pasiune patologică Dacia la sfârşit de săptămână, plin de ulei de motor, ieşind să-şi "doftoricească" iubita odată cu crăpatul zorilor şi intrând în casă mult după apusul soarelui. Dacia, campiona mondială la reparatul cu sârma!
Avem şi noi în bloc un reprezentant al acestei specii, un vajnic apărător al tradiţiilor împământenite de veacuri, venind din negura vremurilor. Nea Nicu este un împătimit al Daciei sale verzi, pe care o repară în fiecare zi. De doi ani, de când îl cunoaştem, Nea Nicu face acelaşi lucru, zi de zi. Scoate toate piesele din Dacia verde, o repară cât e ziua d lungă, iar seara le pune la loc. Ca un Sisif al uzinei de la Mioveni, în ziua următoare o ia de la capăt. Ca în bancurile cu olteni: ce face olteanul când n-are ce face? Se dezbracă şi îşi păzeşte hainele. La fel şi Nea Nicu: cu o obsesie demnă de o cauză mult mai utilă, face zilnic acelaşi lucru, fără să dea vreun semn de plictiseală. Nu cred că, în doi ani, a mers cu maşina mai mult de patru ori. Bănuiesc că o ţine exclusiv pentru reparat, fără ea şi fără interminabilele reparaţii, s-ar simţi vidat de întreaga sa esenţă.
Chiar îmi făceam griji pentru vecinul meu, mă gândeam cum să vorbesc cu un bun psihiatru să întreprindem ceva pentru el. Însă, fiind mai atent pe stradă, am văzut ceva care m-a liniştit şi care mi-a adus aminte că trăim în România, ţara în care comunismul a învins abia după înlăturarea sa (vorba Adei Milea: "Ceauşeşti suntem cu toţii!"): cam fiecare bloc are Nea Nicul său, diferă doar culoarea Daciei.

De la sexy brăileanca, la sexy buzoianca

Show total pe burta goală! Românii, cu maţele uscate de foame şi de aşa-zisa criză, care, la noi, nu există decât ca paravan al băieţilor "dăştepţi" de a deveni şi mai "dăştepţi" în conturi şi portofele, îşi lipesc frenetic ochii de televizoare, aşteptând, ca la box, lovituri, fente, parări. Politicienii le servesc toate acestea pe bandă rulantă. De la atacuri suburbane, la vulgarităţi şi mondenităţi: avem totul pe scena politică. Aproape că nu ne mai trebuie altceva. Politicianism "all inclusive".
"Otevizarea" spaţiului public românesc este totală şi ireversibilă. Un spaţiu invadat de figuri cu un comportament voit delirant, ce reduc publicul la un consumator de gunoaie. Nu sunt de acord si nici nu voi fi vreodata cu butada prin care mass-media îşi scuză frecvent decăderea şi trivializarea. "Ne pliem pe gustul publicului!". Scuze facile, care marchează o îndobitocire (atent controlată) a societăţii. Sunt ferm convins de faptul că publicul consumă ceea ce i se oferă. Dacă n-are încotro, se ridică el, spre a înţelege oferta, nu trebuie ca aceasta să se coboare la genunchiul broaştei. Dacă îi dai zilnic tiramisu şi cordon bleu, românaşul va fi nevoit să le consume, chiar dacă nu le ştie reţeta şi chiar dacă el ar vrea o porţie de ciorbă de lobodă şi o felie de gem cu pâine. În timp, gustul i se va rafina. Nu va avea încotro.
Revin la politicieni şi la spectacolele lor oteviste, pe care le oferă, în orice împrejurare. În "comisia Ridzi" se discută mondenităţi de genul amanţi şi amante, în vreme ce ţara arde consistent. Geniul malefic Hrebenciuc o numeşte pe Udrea "sexy buzoianca", deşi, aici, "sexy" nu poate avea decât o conotaţie peiorativă, ţinând cont de aspectul tendenţios de dizgraţios al doamnei ministru. Nu e nicio diferenţă între show-urile lui Capatos, Zăvoranca etc şi scena publică din România.
Toate aceste ieşiri sunt meticulos concepute, nimic nu e întâmplător. Publicul larg, consumator de telenovele şi de seminţe de bostan, trebuie să aibă acces, într-un fel, la disputa politică. Şi ce-i mai simplu decât să te cobori la el, în loc să-l urci puţin pe el, să încerci să-i faci o cultură politică ?(dăunătoare, de altfel, fiindcă nu va mai fi aşa de uşor de manipulat).
Modelul "cocină" a prins fulminant la clasa politică, imitând modelul de succes Băsescu: acesta a fost primul care a coborât în noroi, s-a scăldat cu porcii şi a câştigat neaşteptat şefia statului. Cămăşile scrobite, bunele maniere, freza îngrijită nu mai au nicio şansă în Românica. De altfel, s-a văzut că cine nu are abilitate de a se băga în grajd cu semidocţii, piere pre limba sa înaltă. Exemple în acest sens sunt Tăriceanu, Emil Constantinescu, PNŢ-CD, Adrian Năstase. Istoria i-a dat la o parte, inabilitatea le-a fost promp sancţionată. Istoria se scrie, în Românica otevistă, în cocină, nu în saloane. Vive la otevisation!

Traumatisme

Un circuit complet cu autobuzul numărul 6 din Craiova este, întotdeauna, o experienţă incitantă. Linia traversează satul numit Craiova de la un capăt la altul. Şi este şi o probă de anduranţă, mai ales în perioada caniculară. Dar nu despre o astfel de rezistenţă este vorba aici.
Numitul autobuz nr.6 în acţiune, împreună cu pasagerii săi. În spatele meu, un vajnic şi demn reprezentant al speciei denumită academic "cocalar". Ca mai toţi reprezentanţii încrengăturii sale, "coca", răspândind infundabil parfumul adormitor de coji de seminţe şi de tutun infect, basarabean, de contrabandă, vorbea continuu la telefon. Trăiască în veci Cosmoteul! Termina dialogul onomatopeic cu unul din colegii de regn, începea grohăiala telefonică, interpunctată de râsete groase, cu un altul.
Frapant de des în dejecţia sa verbală revenea cuvântul "traumatizat". Frate, era traumatizat de faptul că şcoala se încheiase cu o lună în urmă. Până aici, perfect inteligibil. Traumatismele provocate de şcoală îi erau evidente în orice por al fiinţei sale. Apoi încep şi alte traumatisme: "Am fost la munte, frate, e super acolo, mişto mişto, am rămas traumatizat!". Aici deja încep să apară primele mele nelămuriri şi înţelegerea mea începe să dea semne cum că ar avea chef să capoteze. "M-am lipit cu soră-sa lu' Nicoleta, frate, am rămas traumatizat!". OK, merge, cine ştie cum o fi soră-sa Nicoletei. "Mă, mânca-ţi-aş, să vezi ce belea e munţii, sunt traumatizat şi acum!"
Seria de traumatisme continuă: traumatizat de căldură, de lubeniţa pe care a mâncat-o cu o oră în urmă, de nişte şlapi adevăraţi, văzuţi în târg, de îngheţata răcoritoare pe care o va da pă gât când se va da jos din autobuz, de un apel telefonic primit în miez de noapte de la o admiratoare. Din 2 în 3 secunde, ceva era traumatizant. Fie că era ceva cu conotaţie pozitivă, fie negativă. Sărmanul băiat traumatizat! Vieţuia într-un perpetuu traumatism ontic. De fapt, singurul traumatizat era semineuronul lui, neobişnuit, bietul, cu greaua povară a intermitenţelor ce ţin loc de gândire.

Io vreau Spiru' înapoi!

Grea lovitură pentru mine ştirea cu Hareţii şi cu fabrica lor de diplome. În loc ca patria să fie recunoscătoare că n-a mai rămas vreun cătun din România fără studenţi sau masteranzi, Ministerul vine şi le dă în cap. Curat ghinion! Taman când mă hotărâsem s-o înscriu la Spiru pe Bella (recte pisica mea siameză, superfrumoasă şi mai inteligentă decât 135 % dintre absolvenţii de Haret), ca să aibă şi ea studii superioare. Pentru că mi-era că rămăsese ultima fiinţă din România fără diplomă de facultate. Ea şi cu Bobiţă, câinele comun din spatele blocului. În rest, orice român are la îndemână măcar una bucată de diplomă de facultate. Şi fata mea să rămână fără? Oricum, după absolvirea facultăţii, eram decis s-o înscriu şi la masterat.
Dar s-a decis doamna Cati Andronescu să facă ordine la fabrica de imbecili şi tare îmi e că rămâne Bella fără diplomă! Sunt foarte supărat. Putea s-o mai lase să funcţioneze măcar câţiva anişori, până când râul, ramul, frunza, piatra, extratereştrii, organismele monocelulare ar fi avut şi ele studii superioare.
PS: ar fi culmea ca, tocmai acum, când are prima decizie cât de cât normală din cariera ei ministerială, dna Andronescu să fie demisă din cauza conducerii PSD, care s-a autosesizat în scandalul Hareţilor. Deh, o mulţime de pesedei predau la Spiru, plus că, o grămadă dintre ei, sunt beneficiari ai diplomelor de retard de la aşa-zisa universitate.

Noile dicţionare

Gigi, EBA şi alte paiaţe vor depune, la Bruxelles, jurământul pentru a fi învestiţi ca europarlamentari. România are privilegiul de a trimite în Parlamentul European o faună rarisimă, compusă din saltimbanci, nebuni, curve. Ceea ce îi reuneşte, este coeficientul de inteligenţă situat undeva în zonele neuronale ale lui homo erectus din primele sale etape de mers biped. Prinţese dă Bamboo şi prinţi dă Pipera vor deflia, în toată măreţia lor, prin odăile Casei Europene.
Dincolo de calitatea nu îndoielnică, ci de-a dreptul jalnică a trimişilor în forul european, nu pot să nu mă gândesc la bieţii traducători, care vor fi nevoiţi să-şi îmbogăţească vocabularul cu termeni precum: "zdreanţă", "hahaleră", "succesuri", "jigodie", "stea-n frunte", "ţâţele oilor" şi alte noţiuni abstracte din filosofia pre-şi postkantiană.
Spunea cineva, mai în glumă, mai în serios, că europarlamentarii noştri au fost trimişi la Bruxelles, ca să scăpăm de ei. Un fel de export de cretini. Pe care cică noi i-am ales. De fapt, alegerile s-au făcut în laboratoarele partidelor, în crâşmele de ţară şi la magazinele din comune, acolo unde votul s-a traficat pe ulei şi zahăr. Pe făină şi mălai au plecat şi ei în capitala Belgiei. Şi se vor face, ca să rămânem în domeniul culinar, de rahat. Sau de cacao. Sau varză. Nu neapărat de Bruxelles.
În locul circului plecat pe meleguri euro, nu am putea face un import de nişte parlamentari austrieci? Sau danezi? Sau nemţi? Şi de vreo 22 de milioane de islandezi, norvegieni, suedezi, finlandezi? Cred că, în acel moment, lucrurile ar intra pe un făgaş normal în ţara noastră Românica.
Revin la bipedele vândute pe post de europarlamentari. Şi la nevoile de a adapta capacităţile lingvistice ale translatorilor la articulările humanoizilor de România. Nu am putea, mai simplu, pentru a reduce costurile echipelor de europarlamentari, în plină criză, să trimitem doar câţiva oameni, ca, de pildă, Nana Mouskouri, care să ştie cam toate limbile ce se vorbesc pe bătrânul continent? Mă gândesc că s-or găsi câţiva tineri capabili prin ruinele învăţământului românesc, ce ar putea suplini perfect mamiferele europarlamentare. Dar ei nu sunt angajaţi la Luxten, plătiţi cu 7000 de RON / lună, ca să-şi pună flori în păr şi să danseze manele la Târgovişte.

Ţară de doctori

Recentul aşa-zis scandal dintre Ministerul Educaţiei şi fabrica de cretini cu diplomă "Spiru Haret" readuce pe tapet o problemă delicată: masificarea învăţământului românesc. Renunţarea la învăţământul de elite, la axarea pe acestea din urmă ca pe principala forţă motrice a ţării, reprezintă un mare pas înapoi. Ministra educaţiei era foarte fericită, nu cu mult timp în urmă, că, acum, aproape toţi românii pot face facultate. La stat sau la particular. Mentalitatea este tot cea din epoca ceauşistă: să dăm bine în scriptele europene, că de redus rata analfabetismului tot nu reuşim, decât în hârţoage. Numai că, acum, analfabeţii au şi diplome de facultate. Asta e singura diferenţă.
Dau o strigare prin satul numit România, să văd dacă a mai rămas cineva pe dinafară, dacă mai e cineva "nestudent" în ţara asta de "intelectuali". Pe ogoarele patriei seceră şi treieră studenţii, în fabrici dau cu ciocanele absolvenţii de facultăţi, pe străzile ţării patrulează masteranzii, având mare grijă de ordinea publică, masterandele te servesc la casele din supermarket, doctoranzii mănâncă seminţe nopatea, pe la intrările blocurilor şi beau bere ieftină, din pet-uri de 2 litri. O ţară înfloritoare, intelectuală până în măduva putredă a oaselor. Nici măcar Ceauşescu nu reuşise să impună o atât de imbecilă şi anormală masificare a educaţiei.
În curând, o să fim o ţară de doctori, că masteratul a devenit deja un topos al tuturor curvelor, a lsemiretardaţilor şi al poliţiştilor comunitari. O adevărată Castalie, în care nimeni nu va mai munci, ci vom purta nesfârşite discuţii intelectuale, cu cele 8-10 cuvinte din dotarea doctorilor şi doctoranzilor, vom face covoare din coji de seminţe, într-o simfonie totală a spiritului.