Un circuit complet cu autobuzul numărul 6 din Craiova este, întotdeauna, o experienţă incitantă. Linia traversează satul numit Craiova de la un capăt la altul. Şi este şi o probă de anduranţă, mai ales în perioada caniculară. Dar nu despre o astfel de rezistenţă este vorba aici.
Numitul autobuz nr.6 în acţiune, împreună cu pasagerii săi. În spatele meu, un vajnic şi demn reprezentant al speciei denumită academic "cocalar". Ca mai toţi reprezentanţii încrengăturii sale, "coca", răspândind infundabil parfumul adormitor de coji de seminţe şi de tutun infect, basarabean, de contrabandă, vorbea continuu la telefon. Trăiască în veci Cosmoteul! Termina dialogul onomatopeic cu unul din colegii de regn, începea grohăiala telefonică, interpunctată de râsete groase, cu un altul.
Frapant de des în dejecţia sa verbală revenea cuvântul "traumatizat". Frate, era traumatizat de faptul că şcoala se încheiase cu o lună în urmă. Până aici, perfect inteligibil. Traumatismele provocate de şcoală îi erau evidente în orice por al fiinţei sale. Apoi încep şi alte traumatisme: "Am fost la munte, frate, e super acolo, mişto mişto, am rămas traumatizat!". Aici deja încep să apară primele mele nelămuriri şi înţelegerea mea începe să dea semne cum că ar avea chef să capoteze. "M-am lipit cu soră-sa lu' Nicoleta, frate, am rămas traumatizat!". OK, merge, cine ştie cum o fi soră-sa Nicoletei. "Mă, mânca-ţi-aş, să vezi ce belea e munţii, sunt traumatizat şi acum!"
Seria de traumatisme continuă: traumatizat de căldură, de lubeniţa pe care a mâncat-o cu o oră în urmă, de nişte şlapi adevăraţi, văzuţi în târg, de îngheţata răcoritoare pe care o va da pă gât când se va da jos din autobuz, de un apel telefonic primit în miez de noapte de la o admiratoare. Din 2 în 3 secunde, ceva era traumatizant. Fie că era ceva cu conotaţie pozitivă, fie negativă. Sărmanul băiat traumatizat! Vieţuia într-un perpetuu traumatism ontic. De fapt, singurul traumatizat era semineuronul lui, neobişnuit, bietul, cu greaua povară a intermitenţelor ce ţin loc de gândire.
Numitul autobuz nr.6 în acţiune, împreună cu pasagerii săi. În spatele meu, un vajnic şi demn reprezentant al speciei denumită academic "cocalar". Ca mai toţi reprezentanţii încrengăturii sale, "coca", răspândind infundabil parfumul adormitor de coji de seminţe şi de tutun infect, basarabean, de contrabandă, vorbea continuu la telefon. Trăiască în veci Cosmoteul! Termina dialogul onomatopeic cu unul din colegii de regn, începea grohăiala telefonică, interpunctată de râsete groase, cu un altul.
Frapant de des în dejecţia sa verbală revenea cuvântul "traumatizat". Frate, era traumatizat de faptul că şcoala se încheiase cu o lună în urmă. Până aici, perfect inteligibil. Traumatismele provocate de şcoală îi erau evidente în orice por al fiinţei sale. Apoi încep şi alte traumatisme: "Am fost la munte, frate, e super acolo, mişto mişto, am rămas traumatizat!". Aici deja încep să apară primele mele nelămuriri şi înţelegerea mea începe să dea semne cum că ar avea chef să capoteze. "M-am lipit cu soră-sa lu' Nicoleta, frate, am rămas traumatizat!". OK, merge, cine ştie cum o fi soră-sa Nicoletei. "Mă, mânca-ţi-aş, să vezi ce belea e munţii, sunt traumatizat şi acum!"
Seria de traumatisme continuă: traumatizat de căldură, de lubeniţa pe care a mâncat-o cu o oră în urmă, de nişte şlapi adevăraţi, văzuţi în târg, de îngheţata răcoritoare pe care o va da pă gât când se va da jos din autobuz, de un apel telefonic primit în miez de noapte de la o admiratoare. Din 2 în 3 secunde, ceva era traumatizant. Fie că era ceva cu conotaţie pozitivă, fie negativă. Sărmanul băiat traumatizat! Vieţuia într-un perpetuu traumatism ontic. De fapt, singurul traumatizat era semineuronul lui, neobişnuit, bietul, cu greaua povară a intermitenţelor ce ţin loc de gândire.
Cathartica postare...
RăspundețiȘtergereDaca zici...
RăspundețiȘtergerePai, e traumatizat "copilasul", ce sa-i faci? Atata scoala si volum de cunostiinte noi m-au traumatizat si pe mine, ce Doamne iarta-ma?(puteam sa o spun mult mai urat, dar ma abtin, pentru ca e un blog cu greutate, nu-i asa si trebuie sa fiu si eu la inaltimea lui), daramite pe el, care oricum, din nastere nu cred sa fi avut vreun neuron functional. Probabil repeta si el cuvantul acela in speranta ca ii va spune interlocutorul lui ce dracu' inseamna, ca sa aiba ce uita, saracutul!
RăspundețiȘtergereSau poate chiar era traumatizat de ce vazuse in oglinda de dimineata, sau de propria prostie... Sau poate era doar mimetism la mijloc, ca doar ce face omul, face si maimuta, nu-i asa?
Aici esti mai ironic si acid, fata de ce am citit mai in zilele noastre...