sâmbătă, 5 aprilie 2014

Sunetul frânt în vid: "America şi acustica" de Vlad Zografi


În spaţiul gol dintre nimic şi nicăieri lumea îşi joacă ultimele sau cele dintâi mişcări. Între cap şi cap, distanţa este zero. Sau infinită. Ne populăm striaţiile existenţiale vidate cu fantoşe. Cu noi înşine. Ne creăm şi ne re-creăm într-un perpetuum mobile fără vreo finalitate. Noi, creatori, noi, creaţii ale celorlalţi. Ne jucăm şi dejucăm convenţiile ontologice pe linia fină ce separă potenţialitatea de iluzie. Coşmar reiterat cu fiecare nouă tentativă de autoinfliltrare în cadrul angoasant al unei existenţe insuficient create şi suficient de amplasate decalibrat pentru a produce traume.
Între spectatorul şi actorul propriei vieţi, distanţa este insuperabilă. Clivajul duce în anomia asumată până într-un climax ce anulează legăturile de cauzalitate. Dispariţia separaţiei dintre subiect şi obiect al construcţiei existenţiale dărâmă cei din urmă piloni de sprijin. De aici, se instalează haosul. Se intră pe contrasensul vital, coliziunea nu poate fi evitată. Proiecţia mimată a propriei vieţi nu ţine loc de conţinut. Schimbarea halucinantă de planuri din final, accelerarea acesteia, paroxismul şi implozia răsună violent. Se auziseră pe tot parcursul piesei, într-un fundal (încă) destul de bine camuflat şi ţinut sub un oarecare control.
Aceasta este America şi acustica, a lui Vlad Zografi. O piesă surprinzătoare, densă, bine condusă şi cu intarsii şi contorsionări existenţiale dintre cele mai adânci. Este despre cum se aude sunetul frânt în vid. Despre fisurile vieţii şi despre cum se insinuează prin ele găurile negre, centrifuge, polimorfice.
4 aprilie 2014, Daniela Ionescu şi varianta ei de America şi acustica la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova. Daca din motive personale, dar foarte bine întemeiate, nu mai calc de ceva vreme pe la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova (perioadă de exil autoimpus, ce se va sfârşi curând, când lucrurile vor reintra şi acolo pe făgaşul lor normal), piesa şi jocul Danielei Ionescu au venit ca o necesară gură de aer. Nu o cunoaştem pe cea care a realizat acest one-woman-show . Iar surpriza a fost cu atât mai plăcută să văd o actriţă foarte stăpână pe registrele exprimării, pe care le dozează cu ştiinţă, dar şi cu simţ, empatică la maxim cu rolul, cu care ştie să migreze când spre fundal, când spre prim-plan (şi nu mă refer aici deloc la spaţiul scenic). Un rol reuşit, din care Daniela Ionescu a scos ceea ce era mai bun şi a şi plusat de câteva ori, fără a avea efectul stridenţei, ori pe cel al artificialului.
Cel mai mare cuvânt este „America”. Ne pierdem în el. Între sunetele lui, sunetul nu răzbate. Atât este de mare. Noi suntem America.  

Un comentariu:

  1. Buna! Am vazut ca iti place literatura si ma intrebam daca nu ai dori sa vii la un cenaclu cultural.Am vazut ca esti din Craiova si ar fi putin dificil pentru ca cenaclul se tine in Bucuresti, insa daca ai posibilitatea sa vii ar fi frumos. :) La acest cenaclul se abordeaza tot soiul de teme, spre exemplu ,,ce este constiinta?'' sau discutii despre poezie, literatura, psihologie, neurostiinte, iar la final se recita poezii.In cazul in care este interesat si doresti mai multe detalii imi poti scrie la acest comentariu sau pe mess la id-ul ncs_andreea94
    Iti urez o noapte senina! :)

    RăspundețiȘtergere